Petru Romanul este Petru al Meu, apostolul cel dintâi ce va conduce Biserica Mea din Rai sub comanda Tatălui Meu Veșnic. Iar când Voi veni să domnesc, la a Doua Mea Venire, el va domni peste toți copiii lui Dumnezeu, atunci când toate religiile vor deveni Una Sfânta, Catolică și Apostolică Biserică.
Joi, 12 aprilie 2012 la ora 11:27
Atât de mult întuneric s-a coborât peste toți copiii lui Dumnezeu, încât doar puțini au curajul de a proclama public Cuvântul Meu.
Credincioșii sunt speriați de abuzul verbal și batjocura malițioasă pe care ar trebui să le îndure dacă ar vorbi deschis despre Cuvântul Meu Sfânt.
Nici credincioșii devotați nu au curajul să se ridice și să lupte împotriva legilor introduse în țările lor, legi care sfidează Cuvântul Tatălui Meu.
Preoților le este rușine să apere Adevărul cuprins în învățăturile Mele, de frică să nu fie ostracizați.
Acum, mai mult ca niciodată, li se pare că glasul lor e imposibil să fie auzit din cauza rușinii pe care trebuie să o îndure datorită păcatelor groaznice ale unora ce aparțin ordinelor lor.
Când anumiți slujitori sfințiți, curajoși, decid să se ridice și să apere Adevărul învățăturilor Mele, ei suferă teribil. Ei sunt acuzați de intoleranță, lipsă de compasiune, lipsă de dragoste și de respect față de drepturile omului.
Voi vedeți, copiii Mei, cum Adevărul învățăturilor Mele, rostit prin slujitorii Mei consacrați, este tratat ca o minciună.
Minciuni, versiuni deformate ale Adevărului ce este conținut de Sfânta Scriptură, sunt prezentate în schimb ca adevărate.
Satana a câștigat de partea sa atâtea suflete, inclusiv lideri din propria Mea Biserică, încât multor oameni inocenți le este greu să-și declare supunerea față de Voia Mea Sfântă.
Cum am fost părăsit, dat la o parte, pentru a permite minciunilor implantate în mințile slujitorilor Mei consacrați să fie acceptate de majoritate.
Aceste minciuni nelegiuite se manifestă mult mai mult decât atât.
Adevărul Scripturii Mele, conținut în Cartea Apocalipsei, a fost interpretat de multe din Bisericile Mele. Există atâtea variante, toate bazate pe interpretarea umană.
Iubitul Meu Papă Benedict XVI este ultimul Papă adevărat pe acest pământ.
Petru Romanul este Petru al Meu, apostolul cel dintâi ce va conduce Biserica Mea din Rai sub comanda Tatălui Meu Veșnic. Iar când Voi veni să domnesc, la a Doua Mea Venire, el va domni peste toți copiii lui Dumnezeu, atunci când toate religiile vor deveni Una Sfânta, Catolică și Apostolică Biserică.
Eu spun doar Adevărul, fiica Mea.
Trebuie să vă avertizez că se vor ivi acum mulți profeți auto-proclamați, care vor contrazice Cuvântul Meu Sfânt dat ție, profetul adevărat al timpurilor din urmă.
Mai întâi vor convinge credincioșii că ei rostesc cuvintele Mele.
Cuvintele lor vor fi alese cu grijă și înțelesul lor va fi vag și ușor confuz. Mulți vor ignora aceste slăbiciuni și vor îmbrățișa mesajele lor pentru că vor părea a fi în concordanță cu Sfânta Scriptură.
Când vor fi reușit să seducă multe suflete, atunci va începe atacul.
Ei, fiica Mea, sunt trimiși să îi pregătească pe copiii Domnului să îl accepte pe următorul Papă, cel ce vine după iubitul Meu Vicar Papa Benedict. Acest Papă, chiar dacă va fi ales de membrii Bisericii Catolice, va fi Falsul Profet.
Alegătorii lui sunt lupi în blănuri de oaie și sunt membri secreți ale sectei masonice, condusă de satana.
În acest fel va încerca satana să distrugă Biserica Mea.
Din păcate, acest Fals Profet va atrage la el mulți credincioși. Cei ce i se opun, vor fi persecutați.
Îndepărtați-vă, copii, cât mai puteți. Denunțați minciunile ce vă vor fi prezentate de cei ce vor încerca să vă convingă de autenticitatea Falsului Profet.
Fiți puternici. Rămâneți-Mi loiali Mie, Isus al vostru. Niciodată să nu vă îndoiți de Cuvântul Meu Sfânt.
Cartea Apocalipsei este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu. Ea nu minte.
Nu toate secretele conținute de ea vă sunt cunoscute. Vă voi dezvălui totul prin intermediul Mariei Milostivirii Divine, deși Adevărul va fi atacat în mod vehement și va fi considerat erezie.
Amintiți-vă o lecție importantă. Cuvântul Meu, când Am fost pe pământ prima oară, a fost tratat ca o erezie.
Cuvântul Meu, dat ție acum, la a Doua Mea Venire, va fi tratat la fel de către credincioșii Mei, inclusiv de către slujitorii Mei sfințiți, care reprezintă Biserica Mea pe pământ.
Satana va sacrifica multe suflete ca să-și satisfacă ultima dorință, aceea de a provoca cea mai mare durere.
Fiți siguri că Biserica Catolică, fondată de Mine și pusă sub conducerea apostolului Meu iubit Petru, va fi cea care va suferi cel mai mult la sfârșitul timpurilor.
Vegheați mereu.
Vă rog sa recitați Rugăciunea (44) a Cruciadei în care cereți putere pentru a apăra credința Mea împotriva Falsului Profet.
Rugăciunea (44) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru puterea de a apăra credința împotriva Profetului Fals
"Isuse drag, dă-mi puterea să mă concentrez asupra învățăturilor Tale, pentru a proclama Sfântul Tău Cuvânt în toate timpurile. Nu mă lăsa în ispita de a-l idolatriza pe Falsul Profet. care va încerca să se prezinte ca fiind Tu. Păstrează-mi puternică iubirea pentru Tine, dă-mi harul discernământului pentru ca niciodată să nu reneg Adevărul cuprins în Sfânta Biblie, indiferent câte minciuni îmi vor fi prezentate pentru a mă încuraja să întorc spatele Adevărului Cuvântului Tău. Amin."
Adevărul este scris în Sfânta Scriptură.
Cartea Apocalipsei nu a fost revelată în totalitate, pentru că doar acum Eu, Mielul lui Dumnezeu, vin să deschid cartea, pentru ca toata lumea să vadă ce e scris.
Orice interpretare omenească referitoare la cei 1000 de ani, nu este de încredere.
Trebuie să aveți încredere doar în cuvântul lui Dumnezeu.
Iubitul vostru Isus
Doamne ajuta Amin ai mila de noi păcătoșii Amin
RăspundețiȘtergere