De
ce atâtea griji, lume?
Ce
mai vrei? Ce nu-ţi ajunge?
Ai
de toate deajuns,
Ţi-au
fost trimise de sus,
Fără
ca să-ţi faci probleme,
Nici
în timp, nici pentru vreme.
Ţi-am
dat soare cu lumină,
Zi
de zi îţi dă căldură.
Noaptea,
luna ţi-am dat crai,
Odihnă
bună să ai,
Să
dormi, să visezi frumos,
Făcând
totul cu folos.
Nu
mai ai odihnă, somn,
Alergi
să fii primul în top,
Ca
să te urci cât mai sus,
Şi
să cazi tot mai adânc.
Nu
mai fugi, stai o clipă,
Şi
în urmă te mai uită.
Ce
ai din ce a trecut?
Unde
eşti, bine ai ajuns?
Uită-te
şi înainte,
Şi
pe frunte fă o cruce.
Spune:
“Doamne, mă opreşte,
Că
grija mă prăpădeşte.”
De
atât de multă grijă,
Omul
singur se afundă,
Într-o
groapă, într-un hău,
Unde
nu-i bine, ci rău.
Omul
poate evita,
Dacă
grija şi-ar lăsa,
Cum
a lui şi a altora,
Dacă
în bine ar umbla.
Tot
v-am spus că nu glumesc,
Şi
ce-am spus îndeplinesc,
În
acest timp de acum,
Care-i
la capăt de drum.
marţi, 9.05.2017, ora 17,30 Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu