Dragii Mei copii ispășitori, nu
vă temeți, Eu sunt, Isus Critos, Isus înviat. Într-o Mână țin steagul
victoriei, celalată Mână o folosesc acum ca să merg roată printre voi, îmbrăcat
cu haina Mea albă ca zăpada, superbă și vaporoasă, și pe fruntea fiecăruia
desenez o cruce care este semnul Meu, ca să vă însemnez că sunteți ai Mei, Îmi
aparțineți, Lui Cristos victorios pentru că vă sunt atât de recunoscător vouă,
ispășitorilor, pentru că simțiți uniți cu Mine suferințele Mele. Nu uit
lacrimile pe care le-ați vărsat pentru Mine în aceste săptămâni. Nu uit căința
voastră cu care Mi-ați stropit Sfintele Răni. Acum Eu stau înaintea voastră,
Cel înviat, și o să vă vorbesc despre
răpire, despre acel eveniment istoric,
care va fi după Marele Avertisment. Nu înainte, pentru că atunci așa de
puțini copii ai Mei aș putea răpi... Aștept până când, prin puterea
purificatoare a Duhului Sfânt, foarte mulți copii ai Mei se vor naște pe care să
îi pot răpi, pe care îi pot apăra de prigoana creștinilor, de catastrofe, de
epidemii, de războaie și de cele trei zile de întuneric. În timpul răpirii Eu
voi veni pe pământ în plinătatea Gloriei Mele Dumnezeiești, dar nu chiar până
pe pământ ci doar până la nori; nu voi păși pe pământ pentru că aceasta încă nu
va fi a Doua Mea Venire. Nu vin singur, aduc cu Mine îngerii și sfinții Mei. Pe
îngeri îi trimit pe întreg pământul să-i adune pe aleșii Mei, să-i atingă și
să-i facă nevăzuți și să Mi-i aducă aici pe nori. Atunci când vor fi aici lângă
Mine, toți aleșii Mei, atunci ne îndepărtăm de acolo de pe nori, vom merge
foarte departe în spațiu în câteva secunde și de acolo vom privi înapoi. Vă
permit ca de acolo să vedeți aceste monstruozități, încercările pe care vi
le-am enumerat mai sus. O, copiii Mei dragi, prigoana creștinilor așa am să v-o
arăt, așa încât să nu vă provoace durere. Pământul îl vedeți ca pe o bilă mică
care este împresurat de un șarpe gros, verde-maroniu. Veți vedea între timp
Biserica Mea, rămășița care se ascunde sub pământ, poartă Sacramentele cu ea,
rezistă și așteaptă lumea cea nouă. Acum aduc mai aproape de voi pământul, să-l
vedeți mai mare. Flăcările îl înconjoară peste tot, toată suprafața
pământului este o vâlvătaie de flăcări,
acum se purifică pământul. Toată Sfânta Treime, Tatăl Ceresc, Duhul Sfânt și cu
Mine mergem în apropierea pământului, ne așezăm palmele deasupra pământului și
cu atotputernicia Noastră dumnezeiască vom transforma pământul. Un Cer nou,
pământ nou voi crea -zice Sfânta Scriptură. Asta așa se va întâmpla, Sfânta
Treime va lua parte la aceasta. Și când va fi noul pământ pur, pe aleșii Mei,
îngerii Mei și sfinții Mei îi voi duce pe pământul nou. O să iasă din
ascunzătoare rămășița Mea, dragii Mei copii eroi, Biserica Mea, și acolo vor fi
foarte fericiți. Se vor întâlni cu aceia pe care i-am lăsat aici și acum
purificați vă așteaptă pe voi, cunoștințele și membrii familiilor lor. Vă veți
întâlni printre sfinți cu aceia care de asemenea vă aparțin.
Pe cine voi răpi?
Aleșii Mei, nu cumva să cădeți în
eroare, nu doar aceia sunt aleșii Mei, care au primit un dar deosebit de la
Duhul Sfânt, de exemplu harul viziunii, auzirii, învățăturii, vorbirii în limbi,
profeției. Ei aproape toți vor fi răpiți, dar printre cei aleși aparțineți și
voi, toți cei care sunteți curați și aceia care se vor curăți atunci când va
veni Duhul Sfânt și care au grijă de această curăție ca nimic, dar nimic să nu
păteze sufletul lor pentru că doar pe cei curați și care au credință puternică
îi pot răpi.
Cum va fi trupul celor răpiți?
Corpul lor va fi diferit de
corpul terestru, va fi așa, ca a celor înviați la învierea universală, ca a Lui
Isus. Se pot rupe de pământ, vor putea zbura, vor fi vaporoși, ușori și
invizibili pentru oamenii tereștri. Vor fi perfecți, nu vor fi printre ei
bătrâni, riduroși, nu vor fi cu handicap, bolnavi sufletește și trupește. Vor
fi frumoși și tineri. Voi răpi cei mai curați prunci ale căror suflete sunt
curate, care nu știu face nici o răutate.
Aceia care sunt drepți îi las totuși aici. Nu
ca o pedeapsă, o să-i protejez mult pentru că îi iubesc fără margini. Pe de o
parte îi las aici ca să le fie învățători celor proaspăt convertiți ajutându-i
în dezvoltarea lor sufletească pentru că altfel nu ar ajunge până acolo încât să
câștige Împărăția Cerurilor. Apoi vor fi martirii pentru că ei cu unica lor
viețișoară vor salva mii de la osândire.
Cum va avea loc răpirea?
Așa cum este scris în Sfânta
Scriptură: într-o moară doi macină, unul va fi luat, celălalt va fi lăsat; doi
vor dormi într-un pat, unul va fi luat, celălalt va fi lăsat. Exact așa se va
întâmpla în lumea de astăzi: doua femei
vor vorbi înaintea abc-ului, pe una o voi răpi, pe cealaltă o voi lăsa. O mamă
va alăpta un prunc, mama va rămâne, copilul va dispărea. Dar nu vă faceți griji
pentru că și aici marea Mea Iubire se va manifesta. Pentru că mama care la
Marele Avertisment se va converti și se va purifica tot sufletul ei, pe aceia o
voi răpi cu prunc cu tot. Iar aceia care au nevoie ca să rămână aici în timpul
încercărilor și să sufere pentru că sufletul lor numai așa poate ajunge la
desăvârșire, aceia vor trebui să rămână aici.
Ce ecou va avea aceasta în societate?
Va fi cumplit, oamenii vor fi
foarte, foarte speriați, vor fugi de colo-colo, își vor căuta aparținătorii;
nu-și poate imagina soțul ce s-a întâmplat, cum a putut să dispară soția de
lângă el. Fuge la vecini căci poate e acolo. Altcineva merge la poliție să facă
ordine pentru că nu este posibil ca oamenii, numai așa, să dispară. Dar poliția
va fi neputincioasă pentru că și din rândurile lor unii vor fi răpiți.
Dragii Mei copiii! Acesta va fi
un eveniment istoric uriaș, va fi semnul
Îndurării Mele. Gândiți-vă voi cei mulți, la ce monstruozități ați fi supuși
sub timpul pedepsei; vă protejez pentru că vă duc acolo sus și acolo veți
aștepta.
Aștept cu nerăbdare momentul
răpirii ca să vă pot strânge la Inima Mea. Ce minunată va fi întâlnirea cu Mine
pentru că pe timpul răpirii voi permite să Mă vedeți, să vedeți sfinții care
sunt acolo sus pe norii cerului cu Mine, să vă întâlniți. Asta va fi un cadou uriaș
pentru voi. Eu vă rog să aveți mare grijă de suflet. Păziți-l neîncetat, zi de
zi, pentru că nu se poate ști când va veni Marele Avertisment și după aceea
răpirea. Fiți pregătiți! Vă binecuvântez în Numele Tatălui, al Fiului și
Duhului Sfânt!
Ackermann Eva
Dupa titlu, se intelege ca Rapirea a fost pe 4 octombrie 2012....
RăspundețiȘtergereA spus f clar:răpirea va fi după Marele Avertisment.
Ștergere