-Hai, aşează-te, stai un pic
Că mai ai ceva de scris.
-Da, eram în rugăciune,
Te ascult ce îmi vei spune.
De la cine e cuvântul?
-Îţi vorbeşte Cel ce-i Sfântul,
Dumnezeu cel Preaînalt,
Cel ce totul a creat.
Iată despre ce e vorba:
Mi-au schimbat legea şi dogma.
Atenţie la ce auziţi
Şi la ceea ce primiţi.
Consacrarea au omis-o,
Ostia au compromis-o,
Nu va mai fi Trup şi Sânge,
Au ales să Mă alunge
Din tabernacol, potir,
A nu mai fi pâine, nici vin.
Schimbări multe au făcut,
La asta acum au ajuns.
Copiii Mei, e finalul
Căci va dispare altarul,
Sacramente, crucifixul,
Spun ei că le-a trecut timpul.
Fac ei o nouă schimbare
Să placă la fiecare,
Fără păcat, fără vină,
Mai bună-i noua doctrină,
În care nu există nici iad,
Zic ei că-i adevăr curat.
Lume, să iei seama bine
Că e marea înşelăciune,
Că vrea pe toţi să vă ducă
În marea groapă adâncă,
În întuneric şi foc,
Vă spune Tatăl la toţi.
Vă rog ca să vă treziţi
Că timpul l-am depăşit
Pentru a vă salva pe voi,
Şi nu-l mai pot da înapoi.
Să vă uitaţi atent şi bine
La natură şi la lume,
Şi la schimbarea ce vine
În mai rău, deloc în bine.
Recenzarea e c-un scop,
Nu ceva, ci să vă ia tot.
Vai, copii, vin timpuri grele!
N-o să aveţi unde v-aşterne
Nici la masă, nici odihnă,
Viaţa va deveni tot mai tristă.
Vă vor duce-n altă parte,
În ţarcuri cu garduri înalte,
Veţi sta flămânzi, însetaţi,
Ce vă spun nu ignoraţi.
Nu-i departe ce vă spun,
E aşa ca în ajun,
Că vin momente şi semne
Ce pe toţi o să vă-ndemne
Să credeţi, să vă rugaţi,
Să puteţi să vă salvaţi.
Vă spun ce sunt Dumnezeu,
Să nu ascultaţi de cel rău,
Să fiţi, rămâneţi cu Mine
Pe-un Pământ Nou şi-n noua lume.
Miercuri, 22.06.2022, ora 10:30
-Doamne, ajută-ne şi ne iartă,
De cel rău, de iad ne scapă!
Anton
Ciobanu
Domnul e pastorul meu
RăspundețiȘtergereNu voi duce lipsa de nimic.
Punct.