Măicuța Sfântă: păcatele
împotriva primei porunci, partea întâi.
Maica
Sfântă: Dragii mei copii ispășitori! Vă salut cu toată
căldura dragostei mele de mamă. Această frumoasă lună de primăvară, mai, este
luna mea. Vă aștept la Litaniile din luna mai. În acest timp, este o încântare
pentru inima mea să vă ascult laudele și rugăciunile voastre. Este o sarcină serioasă
și onorabilă pentru Mine să vă învăț despre cele zece porunci și, în special,
despre păcatele împotriva primei porunci.
De când trăiește omul pe pământ, este capabil
să facă distincția între bine și rău, deoarece Creatorul a gravat în inima sa o
lege naturală care îl obligă să facă binele și îi interzice păcatul. Această
lege naturală a desăvârșit legea veche revelată poporului ales al lui Dumnezeu
prin Moise: cele zece porunci. Această lege veche este o pregătire pentru
Evanghelie. Forma desăvârșită a acestei Legi vechi divine revelate este Legea
nouă, cunoscută și sub numele de Legea Evangheliei, care este opera lui Hristos
și care este exprimată în primul rând în Predica de pe Munte. Catehismul
Bisericii Catolice scrie: "Legea evanghelică împlinește poruncile Legii (n.t.
Legile lui Moise din V.T.) Predica Domnului nici nu dizolvă, nici nu intensifică
preceptele morale ale vechii legi, ci le impune noi exigențe... Nu adaugă noi
porunci exterioare, ci reînnoiește rădăcina acțiunilor... Desăvârșește legea,
iertându-i pe dușmani și rugându-se pentru persecutori cu generozitate
divină... Regula de aur: ceea ce vreți ca oamenii să vă facă vouă, să le faceți
și voi lor... Noua poruncă a lui Isus este să ne iubim unii pe alții așa cum
ne-a iubit El pe noi. "
Copiii mei! Astăzi ne ocupăm de porunca
întâi: "Domnului Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-i
slujești. Vreau să vă arăt care sunt păcatele care pot fi comise împotriva
acestei porunci. La Liturghia de duminică, preotul citează cuvintele lui Isus
în predică: "Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață
veșnică" - și apoi explică semnificația acestor cuvinte maiestuoase.
În timp ce două femei, Iudita și Margareta,
se îndreaptă spre casă după liturghie, se gândesc la predică.
Margareta întreabă cu îndoială:
- Crezi, Iudita, că în acea mică ostie albă
se află cu adevărat Trupul și Sângele lui Iisus? Când eram la vârsta primei
împărtășanii, eu încă am mai crezut, dar astăzi nimeni nu-mi poate explica
acest lucru, pentru că fizic este imposibil. Celălalt lucru absurd care mi se
tot promite este Viața veșnică, Raiul. Crede-mă, totul este aici, pe pământ:
Raiul, Iadul și purgatoriul.
-Atunci de ce te alături celor care merg să
se împărtășească, Margareta? Pentru că, îndoindu-te, comiți un sacrilegiu. Nu
crezi în atotputernicia lui Dumnezeu și în viața de după moarte pe care a
creat-o. Încalci cu desăvârșire prima poruncă care spune: Domnului Dumnezeului
tău să I te închini și numai Lui să-i slujești.
-Dar eu mă închin Lui pentru că obișnuiesc
să mă rog.
-Nu este suficient, Margareta! Trebuie să accepți
adevărurile de bază ale credinței și religiei noastre.
Copiii mei! Această persoană care merge la
biserică se roagă în zadar, deoarece se opune cu obstinație doctrinelor
revelate ale credinței și, prin urmare, săvârșește un păcat de moarte. Pot spune
nu numai despre cei care se îndoiesc, ci și despre copiii mei necredincioși, că
încalcă prima poruncă. Ei nu cred în existența lui Dumnezeu, așa că nu I se
închină( nu-L adoră), nu-L slujesc, trăiesc în păcat de moarte.
Dani este un mecanic auto recunoscut, bun
la suflet, cinstit. El deține propria afacere și asigură o bază financiară bună
pentru familia sa. El și soția sa trăiesc în dragoste și își cresc cu
înțelepciune cei trei copii. Soția lui, Ana, este o bună catolică practicantă,
Dani este ateu, s-au căsătorit în biserică doar de dragul ei. Ana își crește
copiii în spirit religios, ducându-i la slujbă în fiecare duminică, soțul ei
rămâne acasă, fără să renunțe la principiile sale. Oricâte calități pozitive ar
avea acest copil al meu, până nu se convertește, trăiește în păcat de moarte: necredința. El încalcă suveranitatea
lui Dumnezeu prin încălcarea primei porunci.
Catehismul afirmă că prima poruncă se
aplică, de asemenea, păcatelor împotriva speranței, care sunt disperarea și încrederea nesăbuită. Aș
dori să vă prezint un exemplu de disperare din viața reală. Este vorba despre o
fată de 45 de ani, Viorica, care locuiește cu părinții ei și care nu a lucrat
niciodată din cauza unei boli de nervi. Trăiește din puținul ajutor social și
din pensia tatălui în vârstă și a mamei. Din cauza bolii sale, a fost răsfățată
de la o vârstă fragedă, nu a fost educată să muncească și a fost servită la
maxim în toate. Ea s-a obișnuit să nu facă nimic. Chiar și astăzi, așteaptă ca
mama ei bătrână și bolnavă să îi servească dejunul , să îi încălzească camera
și ea nici măcar nu ajută la gătit, spălat și curățenie. Și nu este țintuită la
pat, umblă prin casă și prin curte. Singurele ei ocupații sunt lucrul de mână,
ascultarea muzicii și privitul la televizor. Toată această leneveală și statul
pe canapea este sursa gândurilor negative. Ea se răzvrătește împotriva lui
Dumnezeu din cauza bolii sale, schizofrenia. E supărată că nu poate merge la
serviciu ca ceilalți. Are o prietenă religioasă, bine intenționată, care
încearcă s-o întoarcă la Dumnezeu, dar ea refuză cu îndârjire. Prin fereastră
se uită cu invidie la îndrăgostiții care se plimbă de mână pe stradă. Ea nu a
mai avut niciodată un pretendent până acum și este conștientă că acest lucru se
datorează bolii sale, care este observată imediat. Este profund întristată de
faptul că nimeni nu o iubește. Din disperare, o preocupă gândul sinuciderii.
Odată și-a tăiat venele în cadă, dar a fost descoperită. Se izolează de toată
lumea, nu pleacă nicăieri, nici măcar nu folosește telefonul. Este
nerecunoscătoare și nepoliticoasă cu părinții săi, refuză să meargă la
sanatoriu sau spital. Egoismul, autocompătimirea și aroganța i-au preluat complet
controlul. Acest copil al nostru a auzit deja de Dumnezeu, a făcut prima
împărtășanie și mirungerea, dar s-a rupt deja de noi, nu mai găsește mângâiere nici
în noi. Crucea și rozariul sunt atârnate
pe perete, dar numai de decor. Nu mai are nicio consolare, nu mai vrea să
trăiască, este cuprinsă de totală disperare. Ea nu are încredere că Dumnezeu o
va ierta și lasă cale liberă pentru a încălca celelalte porunci.
Pe lângă deznădejde, celălalt păcat care este în contradicție cu speranța
în legătură cu porunca întâi: este încrederea
nesăbuită. Legat de aceasta, Catehismul Bisericii Catolice spune:
"Există 2 feluri de încredere nesăbuită. Fie că cineva se încrede cu nesăbuință în propriile
capacități (sperând să fie mântuit fără ajutor de sus), fie că se încrede cu nesăbuință în atotputernicia
și îndurarea divină (sperând să obțină iertare fără pocăință și glorie fără
merite)"."
Copiii mei! Vorbesc despre o femeie văduvă,
Sara, care are o vie pe un deal, lângă grădina din curtea din spate, și crește
porci și păsări de curte. Munca este Dumnezeul ei. Are 70 de ani, dar muncește
ca 10 tineri. Într-o seară, ea îi povestește cu mândrie vecinei peste gard cât
de mult a lucrat astăzi și acum poate merge liniștită la culcare. Iulia,
vecina, îi răspunde:
-Sara, astăzi e duminică. Ați face mai bine
dacă măcar astăzi v-ați odihni și ați veni la Sfânta Liturghie. Mulțumită lui
Dumnezeu sunteți încă atât de activă la această vârstă.
-Iulia! Uitați-vă în biserică! Câți oameni
de pe strada noastră merg acolo? Cam trei. Profită de vremea bună și o petrec
util în grădinile lor. De fapt, Dumnezeu este peste tot, chiar și în casa mea.
Ne putem ruga și acasă. Credeți-mă, exclusiv datorită mie sunt încă în stare să
lucrez atât de bine: nu mă las în voia sorții, sunt harnică, perseverentă, nu cunosc
ce înseamnă să nu faci nimic. Dumnezeu nu are prea mult de-a face cu asta. Noi
suntem genul acesta de oameni. Chiar și la 98 de ani, mama mea încă mai mergea
la vie să sape.
Dragii mei! La două săptămâni după această
conversație, Sara a fost luată de ambulanță cu un atac cerebral masiv. Având o
mare încredere în forțele proprii, ea L-a ofensat pe Dumnezeu și prima Lui
poruncă cu încrederea ei nesăbuită. Cu siguranță nu trăia într-o stare de har.
Va realiza ea, paralizată, țintuită într-un scaun cu rotile, păcatul său și
adevărul că trebuie să se încreadă doar în Tatăl Ceresc, nu în ea însăși?
Nu doar acela este păcat, copilașilor, dacă
cineva se încrede nesăbuit în propriile capacități, ci și atunci când se
încrede nesăbuit în mila lui Dumnezeu. Vă voi da un exemplu în acest sens.
Există trei persoane într-un grup de ispășire. Se pune problema că s-au
spovedit de o săptămână și că e timpul să meargă din nou. Una dintre femei
spune:
- O dată sau de două ori pe an este
suficient pentru mine să mă spovedesc. Nu am furat, nu am ucis și nu am comis
adulter. Dumnezeu îmi iartă celelalte lucruri mărunte și fără să mă spovedesc.
-Lucruri mărunte, întreabă cealaltă?
"Ai lipsit deja de la trei Sfinte Liturghii duminica", "iar la
ultima Ispășire ți-ai blestemat nora în fața noastră, să-și rupă mâna și piciorul
pentru că nu te-a lăsat să te joci cu nepotul.
-Da, așa este, am uitat. Nu contează, o să
mă spovedesc de Paște. Până atunci, mă încred în dragostea și îndurarea
iertătoare a lui Dumnezeu.
-Și dacă subit te îmbolnăvești grav și nu
mai trăiești până la Paște? Vei sta atunci în fața lui Isus la judecata particulară
cu aceste păcate de moarte?
-Ah, nicidecum! Nimic rău nu mi se poate
întâmpla, pentru că sunt în palma lui Dumnezeu.
Surorile de suflet au ascultat șocate și au
spus aproape simultan:
- "Dumnezeu numai atunci te iartă,
dacă te pocăiești și îți mărturisești păcatele cât mai curând posibil.
Copiii Mei! Să nu comiteți niciodată un
păcat cu convingerea "liniștitoare" că este în regulă, îl voi
mărturisi. Căci o astfel de mărturisire este considerată sacrilegiu.
Catehismul vă învață, de asemenea, că prima
poruncă vă obligă la iubirea supremă a lui Dumnezeu și la iubirea tuturor
creaturilor prin El și pentru El.
Cum
puteți păcătui împotriva dragostei lui Dumnezeu? Prin indiferență,
nerecunoștință, prin a fi căldicel, ură. Omului indiferent
nu-i pasă că Dumnezeu se îngrijește de el, că îl iubește. Se simte departe de El,
nu simte dragoste pentru El, deși crede că există. Și această stare emoțională
încalcă prima poruncă. O, câți copii avem așa!
Cel
nerecunoscător nu recunoaște darurile lui Dumnezeu care sunt iubirea,
protecția, grija. El consideră că tot acest bine i se cuvine. El nu mulțumește
pentru nimic. Pentru el, este de la sine înțeles, că poate veni, pleca, mânca, că-i
funcționează digestia, că poate munci, dormi, etc. Deși Dumnezeu, în puterea
Sa, îl poatel priva de orice. Voi, dragii Mei ispășitori, trebuie să mulțumiți
pentru toate: pentru că El vă dă forța de a vă putea întreține pe voi și
familia voastră, pentru că puteți veni aici la ispășiri, pentru Sfintele
Liturghii în localitatea voastră, pentru că aveți încă posibilitatea de a vă
împărtăși și de a vă spovedi, pentru că El vă ajută să depășiți ispitele,
pentru că El vă face conștiința să lucreze bine ca să vă recunoașteți păcatele.
A fi căldicel este tot un păcat împotriva
primei porunci. Printre copiii noștri credincioși care merg la biserică sunt
mulți dintre aceștia. Sunt neglijenți în practica lor religioasă. Ei se roagă
doar când au chef, merg la Liturghie și la întâlnirile de rugăciune comună doar
când le vine cheful. Acest lucru este periculos, pentru că se dezobișnuiesc să
umble în credință, devin leneși, se rup de Dumnezeu.
Cea mai gravă formă de încălcare a primei
porunci este ura față de Dumnezeu. Evanghelia spune că aceasta este rezultatul
mândriei. Este contrară iubirii lui Dumnezeu, a cărui bunătate o neagă și caută
să-L blesteme, pentru că El interzice păcatul și pedepsește.
În această învățătură de astăzi, am tratat
prima jumătate a poruncii întâi și păcatele împotriva ei: ""Domnului
Dumnezeului tău să I te închini....” Data viitoare vom continua cu ”....și
numai Lui să-i slujești”
Micuții mei! Eu, Mama voastră, arăt spre cer.
Priviți cu ochii voștri spirituali, căci cerul albastru strălucitor se va
deschide și va deveni vizibil. Cerul va fi de asemenea împărțit în două, o
lumină strălucitoare se va revărsa, iar în ea se creionează imaginea maiestuoasă
a Fiului meu Sfânt. Este îmbrăcat într-o haină albă ca zăpada, chipul său se
poate desluși câte puțin din lumină și uitați-vă ce ține în mână: o tăblă dublă
de piatră, rotunjită la capete, cele zece porunci. Deasupra lui plutesc doi
îngerași în haine roz, care țin o panglică lată de mătase albastru deschis,
brodată cu frumoase litere de aur: LEGILE EVANGHELIEI. Iisus Hristos se oprește
în fața voastră și arată cu degetul pe tăblă spre porunca întâi. Această
inscripție începe să strălucească puternic și trimite raze de lumină spre voi.
Fiul meu se îndreaptă cu tabla spre voi și vă atinge inima cu acea parte unde
strălucește prima inscripție. El face acest lucru cu fiecare dintre voi în
același timp și așa vă vorbește:
-Dragii Mei copii! Eu am venit să
întipăresc în inima voastră pentru totdeauna cea mai importantă poruncă, prima:
" Domnului Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-i slujești! IUBEȘTE-ȚI
APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI!" În această lege sunt cuprinse toate
celelalte. Oricine încalcă această lege le încalcă și pe celelalte. Apoi, mă
aplec și vă pecetluiesc inima cu un sărut de iubire, pentru ca nimeni și nimic
să nu poată smulge din voi această poruncă.
Din nou sunt eu, Mama voastră. În mâna mea
dreaptă țin un crin alb, simbol al purității. Îl ridic și vă binecuvântez cu el
în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
https://uze-k.blog.hu/2020/05/12/kadarkuti_egi_uzenetek_262-264_szuzanya-jezus-szentlelek_az_elso_parancs_elleni_bunok