DE CE LE PERMITE DUMNEZEU OAMENILOR BUNI SĂ SUFERE

 Toată lumea se întreabă asta. Puțini o înțeleg. Și mai puțini sunt pregătiți pentru adevăratul răspuns.

De ce suferă credincioșii?

De ce plâng cei nevinovați?

De ce oamenii care se roagă, slujesc și iubesc totuși merg prin foc?

Scriptura oferă un răspuns mult mai misterios și mult mai frumos decât ne imaginăm. Să-l descoperim.

1. Suferința nu este o dovadă a absenței lui Dumnezeu, ci este semnul prezenței Sale

În Biblie, cei mai apropiați de Dumnezeu suferă cel mai mult:

Avraam pierde totul.

Moise este respins.

David este vânat.

Ieremia este aruncat într-o groapă.

Maria primește o sabie în suflet.

Isus poartă o cruce.

Dacă suferința înseamnă că Dumnezeu te-a abandonat, atunci Isus a fost cel mai abandonat și asta este imposibil.

Suferința nu este absența lui Dumnezeu.

De multe ori, este semnătura lui Dumnezeu.

2. Oamenii buni suferă pentru că poartă ceea ce alții nu pot

Unele suflete sunt alese să poarte cruci mai grele decât altele.

Nu ca pedeapsă. Ci ca participare.

Sfântul Pavel ne șochează cu aceste cuvinte:

„Împlinesc în trupul meu ce lipsește suferințelor lui Cristos.” (Coloseni 1:24)

Ce ar putea „lipsi” din suferințele lui Cristos?

Nu valoarea. Nu puterea. Nu răscumpărarea.

Ceea ce lipsește este participarea ta.

Dumnezeu le permite anumitor oameni buni să poarte cruci pentru ca harul să poată curge la alții prin ei.

Unii suferă pentru familii.

Unii suferă pentru națiuni.

Unii suferă pentru suflete care Îl refuză pe Dumnezeu.

Suferința devine mijlocire.

3. Dumnezeu folosește suferința ca pe un bisturiu, nu ca pe un ciocan

Suferința în Scriptură nu este distrugere. Este purificare.

Dumnezeu nu rănește niciodată pentru a răni, El rănește pentru a vindeca.

Gândește-te la aurul în foc. Căldura nu îl distruge, ci îi dezvăluie puritatea.

În același fel:

Încercările ard mândria.

Pierderea arde atașamentul.

Întârzierile ard nerăbdarea.

Trădarea arde iluziile.

Boala arde autosuficiența.

Suferința nu este ciocanul lui Dumnezeu. Este instrumentul chirurgical al lui Dumnezeu.

Sfinții nu sunt creați pe munți, ci în cuptoare.

4. Suferința deschide porți pe care confortul le încuie

Există locuri în inima omului pe care confortul nu le va atinge niciodată.

Dar suferința pătrunde.

Înveți compasiunea doar atunci când ai rănit.

Înveți mila doar atunci când ai avut nevoie de ea.

Înveți tăcerea doar atunci când cuvintele eșuează.

Înveți rugăciunea doar atunci când nimic altceva nu funcționează.

Există lucruri pe care Dumnezeu ți le poate da doar în întuneric, pentru că în întuneric, sufletul se oprește în cele din urmă din alergat.

5. Suferința este singurul drum în care Dumnezeu are încredere că va produce sfinți.

Biserica nu are sfânt fără răni. Niciunul.

Suferința nu este un ocol în călătoria către sfințenie. Este însăși călătoria.

Isus nu a spus:

„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să ia binecuvântările Lui și să vină.”

El a spus:

„Să-și ia crucea.” (Matei 16:24)

Nu pentru că Dumnezeu se bucură de durerea ta, ci pentru că sfințenia fără jertfă nu există.

6. Cele mai sfinte suflete suferă pentru că pot supraviețui greutății gloriei

Unii oameni poartă cruci mai grele pentru că au suflete mai puternice.

Dumnezeu dă răni mai profunde celor pe care îi va umple cu un har mai profund.

El curăță ramurile care sunt menite să aducă cele mai dulci roade.

Când vezi o persoană bună suferind, ești martor la un suflet pe care Dumnezeu îl pregătește pentru ceva mai mare decât confortul. Ești martor la făurirea unui sfânt.

7. Misterul final: Dumnezeu Însuși a ales suferința

Creștinismul este singura religie în care Dumnezeu nu-i privește pe oameni suferind, El suferă cu ei. El ia cuiele. El ia sulița. El ia abandonul. El ia mormântul.

Acesta este răspunsul suprem:

Tu nu suferi în locul lui Cristos. Tu suferi cu Cristos.

Fiecare lacrimă devine rugăciune. Fiecare rană devine har. Fiecare cruce devine comuniune.

DECI, DE CE SUFERĂ OAMENII BUNI?

Nu pentru că Dumnezeu este absent.

Ci pentru că Dumnezeu este periculos de aproape.

Nu pentru că Dumnezeu îi pedepsește.

Ci pentru că Dumnezeu îi modelează.

Nu pentru că sunt uitați.

Ci pentru că au fost aleși.

Și Crucea pusă pe umerii lor

Este aceeași Cruce care a deschis Raiul.

POATE UN CATOLIC SĂ ARDĂ TĂMÂIE ACASĂ ? DA, DAR FIȚI ATENȚI CE ARDEȚI.

 Mulți catolici își doresc o atmosferă de rugăciune în casele lor și se întreabă:

 „Putem arde tămâie acasă?”

 „Ce tămâie ar trebui să folosim?”

 „Este permis orice tip de tămâie?”

Să facem totul simplu, sigur și 100% catolic.

1.DA, PUTEȚI FOLOSI TĂMÂIE ACASĂ PENTRU RUGĂCIUNE

Biserica permite tămâia pentru devoțiunea acasă, deoarece Scriptura însăși spune:

„Rugăciunea mea să se înalţe spre tine ca fumul de tămâie.” (Psalmul 141:2)

Așadar, arderea tămâiei acasă este bună, frumoasă și complet permisă.

2.FOLOSIȚI UN ARZĂTOR DE TĂMÂIE SIGUR

Puteți folosi:

O cădelniță (versiunea casnică a cădelniței bisericești);

Un bol rezistent la căldură cu nisip/cenușă;

Un recipient metalic cu nisip/cenușă;

Sau bețișoare/conuri de tămâie (dacă este mai ușor).

Siguranța e pe primul loc: Nu lăsați niciodată nesupravegheat, țineți departe de obiecte inflamabile, ardeți doar pe o suprafață stabilă.

3.ACEASTA ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ PARTE:

Nu orice tămâie este sigură pentru uz spiritual catolic !!!

Mulți oameni sunt induși în eroare astfel:

Astăzi, piețele sunt pline de așa-szisă „tămâie spirituală” care pretind că:

„Această tămâie va lupta împotriva demonilor.”

„Această tămâie îți va deschide al treilea ochi.”

„Această tămâie va atrage bani.”

„Această tămâie este pentru Sfântul Moise.”

„Această tămâie va îndepărta blestemele.”

„Această tămâie va alunga dușmanii.”

„Această tămâie a fost folosită de profeți.”

„Această tămâie îți va da putere spirituală.”

Acestea NU SUNT CATOLICE !

Nu provin de la Biserică ! Multe dintre ele provin din practici oculte, tradiționale sau magice !

Dacă un catolic le folosește ca instrumente spirituale, persoana respectivă nu se mai roagă, ci face altceva.

4.CE TĂMÂIE AR TREBUI SĂ FOLOSEASCĂ UN CATOLIC?

Biserica folosește un singur tip de tămâie:

TĂMÂIE LITURGICĂ (Tămâie bisericească / Tămâie din rășină)

Aceasta este constituită din:

Tămâie (ingredient principal)

Smirnă (uneori inclusă)

Rășini naturale

Adesea amestecate special pentru cultul bisericesc.

Aceasta este SINGURA tămâie recomandată pentru rugăciunea catolică deoarece:

- Simbolizează rugăciunea care se înalță către Dumnezeu;

- Este lipsită de semnificații magice sau oculte;

- A fost folosită de Biserică timp de secole;

- Îți menține devoțiunea pură și concentrată.

Acest tip de tămâie este ceea ce ar trebui să folosiți acasă.

5.CE TREBUIE SĂ EVITE UN CATOLIC

Evitați orice tămâie promovată ca:

„tămâie pentru curățare spirituală”

„tămâie pentru avere, noroc sau succes”

„tămâie pentru putere”

„tămâie pentru viziuni”

„tămâie pentru strămoși”

„tămâie pentru ruperea blestemelor”

„tămâie folosită de Sfântul Gabriel, Sfântul Moise etc.” (acestea sunt denumiri false folosite de cei care le vând)

„tămâie pentru șapte îngeri”

„tămâie pentru protecție energetică”

„tămâie cu vrăji sau ritualuri atașate”

Dacă tămâia vine cu instrucțiuni ritualice, aruncați-o imediat !

Rugăciunea catolică nu este magie !

Catolicii nu folosesc tămâie pentru:

-a alunga dușmanii

-a atrage norocul

-a deschide chakrele

-a comunica cu spiritele

-a manipula situații

Dacă ardeți o astfel de tămâie, intrați fără să știți în practici spirituale oculte, care nu au nici o legătură cu Biserica.

 6.DE CE CONTEAZĂ ASTA

Tămâia nu trebuie să înlocuiască niciodată:

-Rugăciunea

-Sacramentele

-Binecuvântările

-Sacramentaliile

-Încrederea în Dumnezeu

Biserica ne învață clar:

Nu folosim obiecte pentru magie.

Le folosim pentru rugăciune.

Așadar, tămâia ar trebui să susțină rugăciunea, nu să o înlocuiască.

"GÂNDUL LA PROPRIA MOARTE ÎȚI POATE SCHIMBA VIAȚA”

Meditația asupra morții, precum și asupra judecății, a Iadului și a Raiului, a fost încurajată în Biserică timp de secole. De ce să medităm asupra acestor lucruri? Pentru că gândul la sfârșitul vieții - moartea - duce în mod necesar la luarea în considerare a posibilelor scopuri ale vieții. Meditația asupra morții, în acest context, nu mai este sumbră, ci devine mai degrabă o celebrare.

CUM SĂ MEDITAȚI ASUPRA MOARȚII

În primul rând, gândiți-vă la ceva de genul: Aș putea muri oricând. Aș putea muri astăzi, aș putea muri mâine. Sunt, oare, pregătit?

În al doilea rând, imaginați-vă pe patul de moarte sau murind subit. În timp ce vă gândiți la inevitabilitatea morții și vi-o imaginați, permiteți-i minții să pătrundă în realitate, nu doar să se gândească la ea într-un mod detașat.

În al treilea rând, după ce vă folosiți mintea pentru a vă gândi la această realitate, este important să vă înălțați inima în rugăciune. 

Orice apare în timpul scurtei voastre meditații asupra morții, aduceți-i Lui Dumnezeu. Ascultați ce are El de spus ca răspuns la orice anxietate și frică pe care le-ați putea experimenta. În timpul rugăciunii, vă puteți imagina stând sub cruce privind în sus la Isus. Acest lucru ajută la conectarea realității morții voastre personale cu realitatea mântuirii.

BENEFICIILE GÂNDULUI LA PROPRIA MOARTE

Permiteți-mi să împărtășesc cu voi beneficiile pe care le-am experimentat în urma acestei practici.

1. Concentrare:

A-mi aminti zilnic de moartea mea a fost stresant la început, dar în timp am început să simt o concentrare mai mare. Când mi-am amintit că moartea poate veni oricând, mi-am dat seama că puține lucruri din viața mea erau atât de importante pe cât credeam. 

Lista mea de priorități a devenit brusc mai scurtă. De exemplu: la un moment dat eram stresat din cauza unui test pe care trebuia să-l dau pentru școală. Dar când mi-am dat seama că aș putea muri a doua zi, testul și-a pierdut o parte din importanță în mintea mea. 

(N. tr. Și am putea continua: statul în trafic, un conflict la muncă, un eveniment eșuat, bani pierduți, un bun material distrus, o boală care ne reține de la un eveniment mult așteptat etc.)

2. Sfințenie:

Pe măsură ce mă concentram asupra lucrurilor care erau cele mai importante în viața mea, imediat, ceva a ieșit în evidență - sfințenia și unirea cu Dumnezeu. Înainte să încep să mă gândesc la moartea mea, era ușor să amân sfințenia pentru altă dată. Dar când am meditat asupra faptului că moartea este imprevizibilă, mi-am dat seama că trebuie să mă pregătesc pentru moarte. Voiam să-L aleg pe Dumnezeu în fiecare clipă a fiecărei zile și să nu fiu luat prin surprindere. Îmi doresc sfințenia, cu orice preț, nu doar cândva, într-o zi, ci acum.

3. Bucurii:

Sfântul Francisc de Assisi numea cu afecțiune moartea „Sora Moarte”. Atitudinea sa față de moarte demonstrează cum creștinul este chemat să vadă în moarte mai multă bucurie decât frică. 

Când am meditat pentru prima dată asupra morții, aceasta era un dușman înfricoșător. Dar, în timp, am început să văd moartea mai mult ca pe o ușă către Rai. Pe măsură ce am început să mă concentrez asupra lucrurilor care contează cu adevărat și să privesc cu nerăbdare spre Rai, bucuria mi-a cuprins inima."

                                                 Sr.Theresa Aletheia Noble, FSP.

"ODATĂ CE UN SUFLET ESTE CREAT DE CĂTRE TATĂL MEU, EL VA EXISTA PENTRU VEȘNICIE (CA 22.03.2014)

Mult iubita Mea fiică, moartea nu trebuie niciodată să vă stârnească frică dacă acceptați moartea Mea pe Cruce. Moartea este doar un moment de trecere din această lume în Casa Împărăției Tatălui Meu. Frica de moarte înseamnă negarea Milostivirii Mele, pentru că Eu voi salva fiecare suflet care Mă recunoaște și care Îmi cere iertare pentru păcatele sale.

Odată ce un suflet este creat de Tatăl Meu, el va exista pentru veșnicie. El va avea Viață Veșnică dacă acel suflet Îmi va permite să îl revendic. Altfel, el va fi luat în stăpânire de satana, dacă Mă reneagă atunci când știe Cine Sunt Eu.

Moartea unui suflet pe Pământ este la fel de naturală ca și nașterea. Când un suflet părăsește trupul și vine la Mine, el va primi o abundență de Haruri și va deveni parte a Familiei Tatălui Meu – Împărăția Sa, plină de o mare dragoste, bucurie și fericire, care nu pot fi niciodată atinse pe Pământ. Mulți dintre voi, cei care au simțit dragoste, bucurie și fericire în viețile voastre, ați simțit gustul doar al unei infime părticele din ceea ce înseamnă Viața Veșnică. Trebuie încontinuu să vă străduiți, cu bucurie în inimile voastre, pentru că momentul când veți intra în Împărăția Tatălui Meu merită să fie așteptat iar nu temut.

Dacă va trebui să înfruntați moartea sau dacă o persoană dragă vouă va trebui să înfrunte moartea, întotdeauna să vă întoarceți către Mine, al vostru Isus, pentru ajutor. Dacă veți face aceasta, Eu vă voi înălța în spirit, vă voi șterge lacrimile, voi alunga toate temerile din inimile voastre când veți recita această rugăciune.

Rugăciunea (142) a Cruciadei de Rugăciune: Pregătirea pentru moarte

"Preaiubitul meu Isus, iartă păcatele mele, purifică sufletul meu și pregătește-mă să intru în Împărăția Ta. Dă-mi Haruri ca să mă pregătesc pentru unirea mea cu Tine. Ajută-mă să înving orice teamă. Dă-mi curajul să îmi pregătesc mintea și sufletul pentru a fi demn să stau în fața Ta. Te iubesc. Mă încred în Tine. Mă dăruiesc Ție în trup, minte și suflet pentru veșnicie. Fie ca Voința Ta să fie a mea și eliberează-mă de durere, îndoieli sau confuzie. Amin."

Eu primesc toate sufletele care recită această rugăciune, fără excepție. Milostivirea Mea se extinde în special asupra acelor suflete care stau în fața morții dar nu cred în Mine, atunci când spun această rugăciune de trei ori pe zi, în ultimele lor zile.

Al vostru Isus"

De ce ar trebui să avem în casă o statuie a Sfintei Familii

În tradiția catolică, locuința este adesea numită „Biserica domestică”. Așa cum o catedrală are un altar și artă sacră pentru a-i orienta pe credincioși spre Dumnezeu, o casă are nevoie de o „ancoră” vizuală care îi amintește familiei de scopul său suprem.

O statuie a Sfintei Familii (Isus, Maria și Iosif) este mai mult decât o simplă decorațiune; este un instrument spiritual cu multe beneficii profunde.

1. Este un Catehism vizual

Timp de secole, Biserica a folosit arta pentru a preda credința. O statuie a Sfintei Familii servește ca un învățător tăcut în casă. Aceasta demonstrează vizual:

a. Umanitatea lui Isus:

A-L vedea pe Dumnezeu ca pe un copil într-o familie ne amintește că El a intrat în realitatea noastră zilnică tumultuoasă.

b. Rolurile părinților:

Poziția protectoare a Sfântului Iosif și prezența hrănitoare a Mariei oferă un model constant pentru tați și mame.

c. Demnitatea copilăriei:

Prezența lui Isus în centru familiei le reamintește părinților să-și vadă copiii ca pe niște daruri de la Dumnezeu.

2. Este o „Școală a Virtuții” în sufragerie

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a vorbit frecvent despre Sfânta Familie ca despre modelul perfect de virtute. Prezența imaginii Sfintei Familii într-un loc important al casei (cum ar fi sufrageria) îi invită pe membrii familiei să-o imite:

a. Răbdare și iertare:

Când apar tensiuni între frați sau soți, o privire asupra Sfintei Familii poate fi un „imbold” blând pentru a alege răbdarea arătată în Nazaret.

b. Ascultare și încredere:

Ne amintește de „Da”-ul Mariei și de ascultarea tăcută a lui Iosif, încurajându-ne să avem încredere în Dumnezeu chiar și atunci când familia noastră se confruntă cu încercări.

3. Crearea unui punct central pentru Rugăciune

Multe familii consideră că este dificil să înceapă o rutină regulată de rugăciune. O statuie creează un spațiu sacru sau un „altar al casei”.

Oferă un loc de adunare pentru rugăciunea Rozariului sau o rugăciune rapidă de dimineață.

Un obiect fizic îi ajută atât pe copii cât și pe adulți să-și concentreze mintea rătăcită în timpul rugăciunii.

4. Este protecție spirituală

Deși o statuie în sine nu este un „talisman magic”, Biserica ne învață că sacramentaliile (obiectele binecuvântate) ne ajută să ne predispunem să primim harul lui Dumnezeu.

Așezarea unei statui a Sfintei Familii în casă este o modalitate de a declara: „Această casă aparține lui Dumnezeu”.

Ea servește ca o mijlocire tăcută, invitând protecția Sfântului Iosif (Teroarea demonilor) și a Preasfintei Maici asupra casei.

5. Este combaterea secularismului modern

Într-o lume în care definiția „familiei” este adesea confuză sau subevaluată, o statuie a Sfintei Familii este o declarație tăcută, dar puternică, de identitate. Ancorează casa în adevărul atemporal că familia este o instituție sacră creată de Dumnezeu.

Sărbătoarea Sfintei Familii

Biserica sărbătorește Sfânta Familie în duminica din Octava Crăciunului (între Crăciun și Anul Nou, în acest an, 28 decembrie 2025).

Această zi de sărbătoare servește ca o amintire liturgică a faptului că Întruparea nu s-a întâmplat unui individ aflat singur, ci în contextul unei familii.

Este o zi pentru:

a. Reînnoirea jurămintelor de căsătorie:

Multe parohii invită cuplurile să-și reînnoiască angajamentul unul față de celălalt.

b. Consacrarea casei:

Este un moment tradițional ca locuința sau statuia Sfintei Familii să fie binecuvântată de un preot.

c. Reflecție asupra „anilor ascunși”:

Onorăm cei treizeci de ani pe care Isus i-a petrecut în Nazaret, învățând că viața obișnuită (munca, mâncatul și conviețuirea) este o cale spre sfințenie.

---

​O rugăciune de încheiere către Sfânta Familie

​Doamne Isuse Cristoase, care fiind supus Mariei și lui Iosif, ai consacrat viața domestică prin virtuțile Tale inefabile;

dă-ne ca noi, cu ajutorul amândurora,

să fim învățați de exemplul Sfintei Tale Familii și să ajungem la părtășia ei veșnică.

​Binecuvântează casa noastră, protejează familia noastră și ajută-ne să ne iubim unii pe alții așa cum ne iubești Tu.

Amin.

---

​Unde se poate plasa statuia Sfintei Familii:

a. ​Intrarea principală:

Pentru a-i binecuvânta pe cei care intră și a le aminti celor care ies că ei reprezintă familia lui Dumnezeu în lume.

b. ​Masa din bucătărie/sufragerie:

Pentru a sfinți „frângerea pâinii” și conversația în familie.

c. ​Un „Colț de rugăciune”:

Însoțit de o Biblie și o lumânare pentru timp spiritual dedicat.

---

Sugestie pentru 5 minute de rugăciune, seara, în familie.

Adunați-vă la altarul casei. Aprindeți o lumânare. Efectuați un scurt examen de conștiință în tăcere.

„Domnul să ne dăruiască o noapte odihnitoare și o moarte pașnică. Amin.”

„În numele lui Isus Cristos, ne rugăm ca Prețiosul Său Sânge să ne spele pe noi, casa noastră și relațiile noastre în această seară. Renunțăm la orice spirit de mânie, anxietate sau discordie care ar fi putut intra în casa noastră astăzi. Tată Ceresc, purifică-ne inimile și mințile.”

"Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită!"

(1 Petru 5:8-9)

„Doamne, cerem un gard protector în jurul acestei case. Pune-i pe sfinții Tăi îngeri la ușile și ferestrele noastre. Fie ca mijlocirea Sfintei Familii să ne ocrotească de orice rău spiritual și fizic în timp ce dormim.”

„În mâinile Tale, Doamne, îmi încredințez sufletul. Protejează-ne, Doamne, cât timp suntem treji; veghează asupra noastră în timp ce dormim, ca treji să putem veghea împreună cu Cristos și, adormiți, să ne odihnim în pacea Lui.”

---

Sugestie de Rugăciune de consacrare

(Se va rosti după ce statuia este așezată pe altarul casei)

„O, Preasfântă Familie din Nazaret, Isuse, Maria și Iosif, ne punem pe noi înșine și această casă sub ocrotirea Ta. Așezând această imagine în mijlocul nostru, ne dedicăm viața de familie exemplului Tău. Fie ca locuința noastră să fie un loc al păcii, inimile noastre o casă pentru Cuvânt și viețile noastre o reflectare a iubirii Tale.”

„Păzește-ne de orice rău, ține-ne uniți în iubire si caritate, și călăuzește-ne spre casa veșnică unde locuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.”

Nouă moduri de a fi complice la păcatul altuia

Suntem cu toții chemați să evităm păcatul și să-i ajutăm și pe alții să facă la fel. Dar știați că putem deveni și noi vinovați pentru păcatele altora dacă cooperăm la ele?

Biserica ne învață că există nouă moduri în care putem fi complice la păcatul altuia.

1. Prin sfat

A da sfaturi care îl conduc pe altul la păcat ne face responsabili moral.

Exemplu: A sugera cuiva să mintă sau să înșele pentru câștig personal.

2. Prin comandă

A ordona sau a porunci altuia să comită un păcat ne face direct complici.

Exemplu: Un șef care instruiește un angajat să falsifice înregistrări.

3. Prin consimțământ

A permite cuiva să păcătuiască fără obiecții sau rezistență ne face, de asemenea, vinovați.

Exemplu: A da din cap aprobator în timp ce cineva fură.

4. Prin provocare

A ispiti, a incita sau a încuraja pe altul să păcătuiască este o responsabilitate gravă.

Exemplu: A îndemna pe cineva să bea excesiv sau să înșele.

5. Prin laudă sau lingușire

Aplaudarea unui comportament păcătos îl încurajează.

Exemplu: Complimentarea cuiva pentru acte înșelătoare sau imorale.

6. Prin ascundere

Ascunderea păcatului altuia îl protejează pe păcătos și permite răului să continue.

Exemplu: Păstrarea tăcerii despre furt sau fraudă.

7. Prin participare

Participarea la păcatul altuia ne face direct vinovați.

Exemplu: A bea cu un minor sau a participa la acte necinstite, imorale.

8. Prin tăcere

Tăcerea în prezența păcatului poate fi văzută ca aprobare sau consimțământ.

Exemplu: A fi martor la bârfe, abuzuri sau fapte rele fără a le corecta.

9. Prin apărarea răului făcut

Justificarea sau apărarea păcatului ajută la perpetuarea lui.

Exemplu: Susținerea că păcatul respectiv este acceptabil pentru că „toată lumea îl face”.

Reflecție

Sfinții ne amintesc: Nu trebuie doar noi să evităm să păcătuim, ci și să evităm să ne implicăm în vreun fel în păcatele altora. Înțelegând aceste nouă căi, ne păzim sufletele și îi călăuzim și pe ceilalți spre virtute.

„Nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunţaţi-le!” – Efeseni 5:11