Biserica, pe de o parte a aprobat mesajele de La Salette, pe de altă parte păstrează o tăcere ipocrită în privința ”secretului” încredințat Melaniei, mesajul cel mai important, un fel de ”Apocalipsa după Maica Domnului”
Mesajele și Profețiile Maicii Domnului din La Salette
19 septembrie 1846
(Aceste mesaje au fost aprobate de Biserica Catolica și au fost publicate integral la Lecce, Franța, în 15 noiembrie 1870 cu imprimatur dat de Episcopul Zola.)
Mesajele care urmează au fost date de Maica Domnului la doi copii, Mélanie Calvat și Maximin Giraud, în 19 septembrie 1846, în timp ce ei păzeau vitele pe muntele din La Salette, Franța.
Următoarea relatare a fost făcută de Mélanie.
Apoi, întorcându-se spre mine, Preasfânta Fecioară mi-a vorbit și mi-a dat un secret în franceză. Iată acest secret în întregime, așa cum mi l-a dat:
”Mélanie, cuvintele pe care o să ți le spun acum nu rămân un secret; poți să le publici în 1858.”
”Preoții, slujitorii Fiului meu, prin viața lor urâtă în fața lui Dumnezeu, prin pofta lor de bani, prin iubirea lor de onoruri și de plăceri, au devenit o cloacă de murdărie. Da, preoții caută pedeapsa, iar pedeapsa le sta deasupra capetelor. Vai de preoții și de slujitorii lui Dumnezeu, care prin necredința lor îmi răstignesc din nou pe cruce Fiul! Păcatele clerului sunt strigătoare la Cer și cheamă răzbunarea, și iată că răzbunarea bate la ușă, căci nu se mai află nimeni care să ceară milă și iertare pentru oamenii de rând; ne se mai găsesc suflete mărinimoase, nici oameni vrednici care să se ofere ca jertfă fără de prihană, pe veșnicie, pentru salvarea lumii:”
”Pedeapsa lui Dumnezeu va fi fără de seamăn! Vai vouă, locuitori ai pământului! Dumnezeu își va revărsa mânia și nimeni nu va putea scăpa de atâta rău adunat laolaltă. Cei care conduc lumea au uitat de rugăciune și se ispășirea păcatelor, iar diavolul le-a întunecat mintea; au ajuns stele rătăcitoare, pe care diavolul cel de demult le va mătura cu coada sa ca să le ducă la pieire. Dumnezeu le va îngădui șerpilor să semene zânzanie printre conducătorii lumii, în toate țările și în toate familiile, lumea va avea parte de suferințe fizice și morale: Dumnezeu îi va lăsa pe oameni de capul lor și le va trimite cazne cumplite timp de 35 de ani și mai mult.”
„Societatea este în ajunul celor mai groaznice flageluri și a celor mai mari evenimente; așteptați-vă să fiți conduși cu nuiaua de fier și să beți până la fund cupa mâniei lui Dumnezeu.”
”Trimisul Fiului meu pe pământ, suveranul pontif Pius al IX-lea, să nu mai plece din Vatican după 1859; să fie generos și neșovăitor, să se lupte cu armele credinței și iubirii, fiindcă voi fi alături de el.”
”Să nu aibă încredere în Napoleon. E un om cu două fețe, iar atunci când va vrea să fie și papă și împărat în același timp, nu-l va mai avea pe Dumnezeu de partea sa. Va fi precum un vultur care, voind să zboare tot mai sus, va sfârși prin a cădea el însuși în sabia cu care voia să înrobească neamurile.”
”Italia va fi pedepsită pentru ambiția de a se scutura de jugul Stăpânului Stăpânilor; ca urmare va fi pradă războiului, sângele va curge în valuri, bisericile vor fi închise și pângărite, preoții și călugării vor fi alungați și vor muri de o moarte crudă. Mulți își vor abandona credința, iar numărul preoților și oamenilor bisericii care se vor îndepărta de religia cea adevărată va fi mare; printre aceștia vor fi chiar și episcopi.”
”Papa să stea departe de făcătorii de minuni, căci va veni vremea când minunile cele mai grozave se vor petrece pe pământ și în ceruri.”
”În anul 1864, Lucifer, împreună cu un număr mare de demoni vor scăpa din iad: treptat, îi vor face pe oamenii Bisericii să-și piardă credința și-i vor orbi în asemenea măsură încât fără o minune făcută de Dumnezeu, Diavolul va pune stăpânire pe dânșii. Multe lăcașuri religioase vor abandona credința și vor pierde nenumărate suflete.”
”Cărțile rele vor fi fără număr pe Pământ, iar duhurile întunericului vor răspândi peste tot delăsare față de slujirea lui Dumnezeu. Vor avea o putere uriașă asupra naturii și se vor construi biserici pentru slujirea acestor duhuri. Oamenii vor fi mișcați de colo-colo de către aceste duhuri rele și chiar preoții înșiși, deoarece aceștia nu vor mai fi îndrumați de duhul Evangheliei, care este un duh al umilinței, al milei creștine și al râvnei întru slava lui Dumnezeu. Morții și drepții vor fi făcuți să învie.”
[Aici, Mélanie a adăugat: „Asta înseamnă că acești morți își vor asuma perspectiva sufletelor drepte care au trăit cândva pe pământ, pentru a seduce mai ușor oamenii; acești așa-numiți morți înviați, care nu vor fi altceva decât diavolul sub aceste fețe, vor propovădui o altă Evanghelie contrară celei a adevăratului Cristos Isus, negând existența Raiului, dacă acestea nu ar fi, de fapt, sufletele celor osândiți. Toate aceste suflete vor apărea cu trupurile lor.”]
”Se vor întâmpla în toată lumea minuni fără asemănare, fiindcă adevărata credința se va fi stins, iar o falsă lumină îi va conduce pe oameni. Vai lor, conducătorilor Bisericii, care n-au făcut altceva decât să adune bogății și să-și sporească putere din orgoliul de a stăpâni!”
”Reprezentantul Fiului meu va avea mult de suferit deoarece pentru un timp Biserica va fi supusă unor mari persecuții: va fi vremea întunericului, iar Biserica va cunoaște o criză îngrozitoare.”
”Fiindcă sfânta credință în Dumnezeu va fi uitată, fiecare va deveni propriul său stăpân și va dori să fie deasupra celorlalți. Vor decădea și puterea statului și cea a Bisericii, din ordine și justiție nu va rămâne nimic. O să vedem numai crime, ură, gelozie, minciună li neînțelegeri, nu va mai fi nici urmă de dragoste pentru patrie sau pentru familie.”
”Sfântul Părinte va suferi foarte mult. Voi fi alături de el până la capăt ca să-i primesc jertfa. Cei răi vor atenta de mai multe ori la viața lui fără însă a-i putea face rău, dar nici el, nici urmașul său nu vor vedea triumful Bisericii lui Dumnezeu.”
Guvernele civile vor avea toate același scop, acela de a face să dispară orice principiu religios pentru a face astfel loc materialismului, ateismului, spiritismului și altor destrăbălări.”
”Vom vedea în 1865 pătrunderea Necuratului în locurile sfinte. În mănăstiri florile Bisericii vor putrezi, iar Demonul se va înfățișa acolo ca un rege al inimilor. Cei care sunt în fruntea comunităților religioase să aibă grijă pe cine primesc, căci Diavolul se va folosi de toate șiretlicurile ca să facă să pătrundă în ordinele religioase persoane care s-au dedat păcatului. Plăcerile cărnii și desfrânarea se vor răspândi pe pământ.”
”Franța, Italia, Spania și Anglia vor fi în război. Pe străzi vor curge puhoaie de sânge. Se vor ridica francezi împotriva francezilor, italieni împotriva italienilor, iar apoi va urma un război năprasnic al tuturor. Pentru o vreme, Dumnezeu va uita și de Franța și de Italia, pentru că nu vor mai cunoaște Cuvântul Domnului. Cei răi își vor arăta întreaga neomenie. Popoare se vor omorî între ele, se vor nimici unii pe alții chiar ți în case.”
”Când sabia Lui fulgerătoare va da prima lovitură, munții și pământul întreg se vor cutremura de spaimă, căci păcatele și crimele oamenilor vor fi ajuns până la cer. Parisul va arde, iar Marsilia va fi înghițită de ape. Mai multe orașe mari vor fi distruse de cutremure. Oamenii vor gândi că a venit sfârșitul a toate, căci vor vedea doar omoruri și vor auzi doar zăngănit de arme și blesteme. Cei drepți vor pătimi îndelung, rugăciunile, căința și lacrimile lor vor ajunge până în cer. Tot poporul lui Dumnezeu va cere iertare și îndurare și va căuta ocrotire la mine. Atunci Isus Cristos, printr-un act de milă și dreptate pentru cei curați, va cere îngerilor să-i piardă pe toți dușmanii lor. Deodată, toți dușmanii bisericii lui Cristos și toți oamenii dedați păcatului vor pieri, și pământul se va pustii.”
”Apoi va fi pace între Dumnezeu și poporul său. Lumea se va închina și-l va slăvi din nou pe Isus Cristos. Caritatea va înflori peste tot. Noii regi vor fi mâna dreaptă a Sfintei Biserici, care va fi puternică, smerită, pioasă, săracă, plină de zel și va urma învățăturile lui Isus Cristos. Pretutindeni oamenii vor propovădui Evanghelia și vor înainta pe calea credinței, deoarece va fi unire între slujitorii lui Cristos, iar oamenii vor trăi cu frică de Dumnezeu.”
”Pacea nu va dura mult; 25 de ani de recolte bogate îi vor face pe oameni să uite de păcatele care sunt cauza tuturor relelor de pe pământ. Un înainte-mergător al Anticristului, împreună cu trupe aparținând mai multor națiuni, va lupta împotriva adevăratului Cristos, singurul Mântuitor al lumii; va face să curgă mult sânge și va dori să distrugă religia lui Dumnezeu, ca să fie el însuși luat drept Dumnezeu.”
”Asupra pământului se vor abate tot soiul de urgii, [Mélanie adaugă: în afară de ciumă și de foamete, care vor fi peste tot.]” Vor fi mai multe războaie, iar ultimul dintre ele va fi stârnit de zece regi ai Anticristului, care se vor înțelege între ei ca să conducă ei singuri lumea. Înainte să se întâmple asta, va domni o pace înșelătoare pe pământ; lumea se va gândi numai la distracție; cei răi se vor deda la tot felul de păcate; doar copiii sfintei Biserici, copiii credinței, cei care mă urmează cu adevărat, vor mai cultiva iubirea de Dumnezeu și virtuțile care-mi sunt atât de dragi Ferice de sufletele smerite care se călăuzesc după Sfântul Duh! Voi lupta împreună cu ele până vor atinge deplinătatea maturității.”
”Natura întreagă va cere pedepsirea oamenilor și se va cutremura de spaimă pentru ceea ce se va întâmpla pe pământul pângărit de atâtea crime. Temeți-vă, tu pământ și voi cei care spuneți că vă închinați Domnului, dar nu faceți decât să vă închinați vouă înșivă, temeți-vă; căci Dumnezeu vă va da pe mâna dușmanului său, pentru că locurile sfinte sunt corupte; multe lăcașuri nu mai sunt ale Domnului, ci au devenit pășuni ale lui Asmodeu și ale acoliților lui.”
”În vremurile acelea se va naște Anticristul , în credința evreiască, rod al unei false fecioare în cârdășie cu șarpele cel de odinioară, izvodul stricăciunii. Tatăl lui va fi episcop [am scris întreg cuvântul „episcop”. În textul francez apar doar primele două litere de la évèque, cuvântul francez pentru episcop, fără îndoială că acesta este cuvântul în cauză, pentru că în prima ciornă a mesajului Mélaniei este scris întregul cuvânt.]”
"La naștere el va împroșca blesteme, va avea dinți; cu un cuvânt va fi diavolul întrupat. Va scoate sunete înfricoșătoare, va face tot felul de minuni și se va hrăni numai cu spurcăciuni. Frații nu-i vor semăna, nefiind diavoli întrupați, dar vor fi totuși unelte ale răului. Încă de la 12 ani, vor fi renumiți pentru biruințe curajoase. Vor fi de timpuriu la comanda câte unei armate, la care se vor alătura legiunile venite din iad.”
”Anotimpurile se vor schimba, roada pământului va fi rea, aștrii se vor abate de la mișcarea lor regulată, luna va avea doar o slabă lumină roșiatică; apa și focul vor provoca pământului mișcări zbuciumate, munți și orașe vor fi înghițite de pământ în cutremure groaznice.”
”Roma își va pierde credința și va deveni sălașul Anticristului. Demonii din cer împreună cu Anticristul vor face multe minuni, atât în cer cât și pe pământ, oamenii se vor strica din ce în ce mai mult. Dumnezeu îi va ocroti pe cei care Îi vor fi slujitori credincioși și pe cei cu bună voință; Evanghelia va fi predicată pretutindeni, toți oamenii și toate națiunile vor afla Adevărul.”
”Adresez această chemare întregului pământ; către cei care merg pe calea lui Dumnezeu Cel Viu, Stăpânul Cerului; către cei care trăiesc întru Cristos cel Întrupat, singurul și adevăratul Mântuitor al omenirii; către copiii mei , cei cu adevărat devotați și care mi s-au dăruit ca să-i călăuzesc la Fiul meu Divin, către cei pe care-i țin la pieptul meu și cei care mă au în sufletele lor; și nu în ultimul rând, îi chem pe Apostolii Vremurilor din Urmă, pe credincioșii lui Isus Cristos, care au trăit scârbiți de cele lumești și fără iubire de sine, în sărăcie și smerenie, în rugăciune și mortificarea cărnii, în castitate și în uniune cu Dumnezeu, în suferință și necunoscuți de lume. A venit vremea ca ei să se arate și să-i călăuzească pe ceilalți. Veniți, copiii mei! Eu sunt cu voi și în voi, trebuie doar să faceți din credință lumina care să vă conducă în aceste zile de nenorocire. Faceți ca sârguința voastră să vă facă foame de slava și lumina lui Isus Cristos. Luptați-vă, fii ai luminii, voi cei puțini, pe placul Domnului, fiindcă a venit Sfârșitul Veacurilor.”
”Biserica va dăinui într-un con de umbră, lumea va fi copleșită de mâhnire. Iată-i însă pe Enoch și pe Ilie, plini de harul Sfântului Duh. Cuvintele lor vor fi pline de slava lui Dumnezeu, iar cei cu suflet bun nu-și vor pierde credința. Multe suflete vor fi mângâiate și se vor înălța prin harul Sfântului Duh, și vor osândi greșelile diavolești ale Anticristului.”
”Vai de cei care vor trăi atunci! Vor fi războaie sângeroase, foamete, ciumă și alte boli molipsitoare. Va ploua cu grindină cât oul de gâscă; tunete fără număr vor zgudui orașe: cutremurele vor înghiți țări întregi; se vor auzi voci fără trupuri; oamenii se vor da cu capetele de pereți, chemând moartea, dar moartea le va fi pedeapsă; sângele va curge din toate părțile. Va izbândi cineva asupra nenorocirii, dacă Dumnezeu nu va pune capăt timpului încercării? Doar sângele, lacrimile și rugăciunile drepților vor înmuia inima lui Dumnezeu. Enoch și Ilie vor fi uciși , iar Roma, devenită păgână, va fi rasă de pe fața pământului. Va cădea foc din cer și vor arde trei orașe. Întregul univers va fi cuprins de spaimă și mulți vor fi ademeniți de Diavol, fiindcă nu s-au închinat la Dumnezeul adevărat, cel care a trăit printre ei ca Isus Cristos. E timpul, soarele se întunecă; doar Credința va supraviețui.”
”Iată vremea când o prăpastie se va deschide sub picioarele tuturor. Iată-l pe Împăratul întunericului. Iată Fiara cu slujitorii lui, numindu-se pe sine mântuitorul lumii. El se va înălța cu trufie, năzuind să ajungă la ceruri. Va fi înnăbușit, însă, de suflul Sfântului Arhanghel Mihail și va cădea înapoi în hăuri. Pământul, care se va afla timp de trei zile într-o continuă schimbare, își va deschide trupul plin de foc. Pământul se va curăța prin apă și prin foc și se va nimici tot ce a făptuit trufia omenească și totul se va reînnoi. Dumnezeu va fi iarăși slujit și slăvit.”
fragment din cartea:
Maica Domnului anunță Apocalipsa
Vaticanul minte pentru a evita panica în rândul credincioșilor
de Pierre Jovanovic
traducere din lb franceză de Maria Paleologu și Liviu Dascălu
ed. Philobia, București, 2011