O să vedeţi toţi acuma!

Acum când stau şi aştept,

Semnul ca să-l vedem toţi,

Că-i deasupra, stă s-aprindă,

Şi lumina în tot pătrundă,

Am emoţii, altă stare;

Asta-mi spune că apare!

Noe la fel a simţit,

Când lui Domnul i-a vorbit.

Cum Noe, am spus şi eu,

Cuvântul Lui Dumnezeu,

Lumii de pe acest pământ:

Că nu a mai rămas timp.

A început încetişor,

Cu apă, cu foc, cu ger,

Cutremure, vulcani, război.

Se întoarce timpul înapoi,

Cum a fost la început,

Liniştit, frumos, plăcut,

Cum la om şi la pământ;

Aşa Domnul şi-a dorit.

Însă omul încercat,

De cel rău ce nu-i curat,

A infestat, otrăvit totul,

Cu avortul şi incestul.

Cică e cinstit şi hoţul,

Şi ce-i vechi nu-şi are rostul.

Legile-s după ureche,

De necinstiţi apere.

În şapte ani tot am scris,

Ce mi s-a transmis de sus.

Eu doar scriu, cerul îmi spune,

Prin scris ce să spun la lume.

Nu ştiu de scris mai primesc,

Simt că o să mă opresc.

Cerul lumii a vorbit,

Despre lume, despre timp,

Care a trecut. Iată că-i gata.

O să staţi drepţi şi cu faţa,

Când vine Lumina Sfântă,

În Crucea de El promisă,

Şi să-i spuneţi despre tot,

De păcate sau ce-a fost.

Acum când o să apară,

Filmul vieţii ne arată.

N-ai cum minţi sau trişa,

Că-i Domnul în faţa ta.

Te îndeamnă şi te roagă,

De îi spui şi ceri, te iartă.

Cu filmul e o problemă,

Şi va fi mare dilemă.

Atunci când se derulează,

Va şoca ce declanşează,

Că arată tot şi toate,

De-a fost zi sau a fost noapte,

În viaţă cât a trăit,

Omul pe acest pământ.

Că au fost bune şi rele,

Acum toate el le vede.

Domnul ştie, vede tot,

Ca să minţi, nu ai să poţi,

Că-i dovada ce-ţi  stă în faţă,

Filmul tău cu a ta viaţă,

Cântărit şi calculat,

Scris negru pe alb, curat.

Despre Cartea Vieţii spun:

Viaţa-i scrisă rând cu rând,

De la început pân’ acum,

Cu tot ce-a fost, rău sau bun.

În genunchi smeriţi vom sta,

Că e Maiestatea Sa.

Este Domnul Domnilor,

Şi Regele Regilor!

E Suprem, e Comandant,

Cu gradul de Preaînalt.

N-a mai fost, nici n-o să fie,

O aşa supremaţie.

Domnul este şi a fost,

O Treime într-un tot,

Cu cerul ce-L înconjoară,

Ce-L adoră şi se roagă.

Vine ca să ne vorbească,

Prin Lumina Lui cerească.

Nu orbeşte, nici nu frige,

Ci inima, mintea atinge,

Să înmoaie, să trezească,

Cu Puterea Lui cerească,

Să fie cum un puiuţ,

Totul curat şi nouţ.

La început aşa a fost.

Însă omul, curios:

Că ce vede el ar vrea,

Să aibe Puterea Sa.

Domnul lasă ce te lasă,

Însă şi când te apasă,

N-o să poţi să te ridici,

Că n-ai vrut ca El să zici,

Să asculţi cu umilinţă,

A Lui lege şi poruncă.

El a spus, Moise a scris,

Pentru om ce-i pe pământ,

Că-i Stăpân şi Creatorul,

A toate şi tot poporul,

Tot ce suflă şi ce mişcă,

Să dea viaţă sau distrugă.

Am scris ce Duhul mi-a spus,

Şi că nu mai am de scris.

Asta e, dacă e gata,

Domnul va pune parafa,

Ci Sigiliul lui divin,

Lumii şi acestui timp.

La El este hotărârea,

Cu pământul şi cu lumea.

Pentru toate îţi mulţumesc,

Scumpul meu Tată Ceresc.

Ştiu că cerul mă aşteaptă,

Cu veşminte noi mă îmbracă.

Şi mai sunt puţine zile,

Să vedeţi ce El îmi spune.

Nu ca Toma, nici ca Iuda,

Veţi vedea, trăi acuma.

   15.11.2014, ora 17,54 Anton Ciobanu