sâmbătă, 16 februarie 2019

Profețiile avertizează asupra vremurilor pe care le trăim acum. Selecții din mesajele Cărții Adevărului care vorbesc de Profetul Fals


 Profețiile avertizează asupra vremurilor pe care le trăim acum. Iată câteva citate: 
”... profețiile nu sunt date omului de către Dumnezeu pentru a crea senzație. Ele sunt date pentru a pregăti omenirea pentru viitorul ei în Împărăția Mea, pentru ca oamenii să poată fi preveniți în legătură cu posibilele pericole care există pentru sufletele lor. Fiecare Intervenție făcută la Comanda Tatălui Meu în viețile voastre este pentru binele vostru și al altor suflete. Isus” (04.04.2014)
”Așa cum pe vremuri v-am pregătit prin profeții Mei, tot așa și acum, prin această mesageră vă pregătesc astăzi pentru momentul când Voi veni din nou. Acesta este un Dar născut din Iubirea Mea profundă pentru toți copiii Mei, să îi ajut să facă față apropiatei domnii a anticristului și a aliatului său, falsul profet, care va duce în rătăcire Biserica Mea de pe pământ.” (11.06.2011)
”Vai de cei care se aliază cu falsul profet, căci el este antiteza lui Ioan Botezătorul și va fi premergătorul Anticristului care va domni peste voi toți.”  (15.10.2013)

Încă din 2012 mesajele vorbeau despre complotul pentru alungarea Papei Benedict și venirea Falsului Profet cu planul său de a distruge Biserica lui Isus:

”afară este liniște, liniștea de dinaintea furtunii, pentru că Biserica Catolică va fi în curând aruncată într-o criză.  ... Un complot satanic, plănuit de mai bine de un an de zile, se va vedea în scurt timp în întreaga lume. ... Lumea întreagă va fi martora acestei mari schisme, dar acest fapt nu va deveni evident imediat. Falsul papă așteaptă să se dezvăluie în fața lumii.” (20.03.2012)
”Cheile Romei au fost predate Tatălui meu, Dumnezeu cel Preaînalt, care va guverna din înaltul cerului.
O responsabilitate enormă va fi pusă pe umerii preoților sfințiți, a episcopilor și cardinalilor care Îl iubesc cu ardoare pe Fiul meu. Ei vor avea nevoie de un mare curaj și putere divină ca să conducă sufletele spre Noul Paradis.” (20.03.2012)
”Iubitul Meu Papă Benedict XVI este ultimul Papă adevărat pe acest pământ.” (12.04.2012)
Vicarul Meu iubit, Papa Benedict al XVI-lea, Slujitorul Meu Sfânt, este supus unei teribile persecuții în spatele ușilor închise ale Sfântului Scaun. V-am spus și mai devreme că acel grup masonic, al cărui laț se strânge în interiorul Vaticanului, vrea să-l alunge pe iubitul Meu Papă. Ei au intenția să-l alunge de pe Sfântul Scaun, folosind metode necinstite. Așa cum v-am mai spus, el va trebui să fugă pentru că nu va avea de ales. Timpul este scurt. Voi trebuie să vă rugați cu sârg pentru ca el să rămână cât se poate de mult, pentru că îndată ce el va pleca, impostorul, Falsul Profet, îi va lua locul. (07.05.2012)
Trebuie să vă avertizez că se vor ivi acum mulți profeți auto-proclamați, ... trimiși să îi pregătească pe copiii Domnului să îl accepte pe următorul Papă, cel ce vine după iubitul Meu Vicar Papa Benedict. Acest Papă, chiar dacă va fi ales de membrii Bisericii Catolice, va fi Falsul Profet. Alegătorii lui sunt lupi în blănuri de oaie și sunt membri secreți ale sectei masonice, condusă de satana. În acest fel va încerca satana să distrugă Biserica Mea. Din păcate, acest Fals Profet va atrage la el mulți credincioși. Cei ce i se opun, vor fi persecutați. Îndepărtați-vă, copii, cât mai puteți. Denunțați minciunile ce vă vor fi prezentate de cei ce vor încerca să vă convingă de autenticitatea Falsului Profet. Fiți puternici. Rămâneți-Mi loiali Mie, Isus al vostru. Niciodată să nu vă îndoiți de Cuvântul Meu Sfânt.” (12.04.2012)

În 11 februarie 2012 exact cu un an înainte ca Papa Benedict sa-si anunțe demisia s-a primit următorul mesaj: ”Bietul Meu Sfânt vicar, Papa Benedictal XVI-lea, va fi alungat de pe Sfântul Scaun de la Roma.” Devenind papă emerit, Benedict nu a renunțat niciodată la oficiul papal (munus), ci numai la exercițiul activ al acestei funcții. În ajunul demisiei sale, el a spus: „Oricine acceptă Ministeriul Petrin nu mai are nici o intimitate. El aparține întotdeauna și în întregime întregii Biserici … „” Întotdeauna” înseamnă de asemenea „pentru totdeauna „- nu mai poate fi o întoarcere în sfera privată. Decizia mea de a demisiona din exercițiul activ al ministeriului nu revocă aceasta.” (Audiența generală din 27.02.2013)
”Sectele masonice se infiltrează în Biserica de la Roma. Nu vă înșelați – nu poate exista decât un singur papă ales pe viață.” (19.03.2013) 
”Mulți Papi au fost prizonieri în Sfântul Scaun, înconjurați de grupuri masonice care nu-L reprezintă pe Dumnezeu. Acestea Îl urăsc pe Dumnezeu și au petrecut cincizeci de ani în răspândirea minciunilor despre Milostivirea lui Dumnezeu. Lucrările lor au dus la prăbușirea Bisericii Catolice. Acest lucru nu a fost un accident. Era făcut în mod deliberat și plănuit cu viclenie pentru a distruge credința Bisericii, pentru a distruge cinstirea catolicilor simpli pentru unul și singurul Dumnezeu adevărat.” (07.05.2012)

Noul papă ales este Falsul Profet (conform acestor profeții)
”Falsul profet – el care pozează ca lider al Bisericii Mele – este gata să îmbrace hainele care nu au fost croite pentru el. El va pângări Sfânta Mea Euharistie și va diviza Biserica Mea în două jumătăți iar apoi, din nou, în alte două jumătăți. Va face eforturi să-i elibereze din funcție pe acei urmași loiali ai Sfântului Meu Vicar îndrăgit, Papa Benedict al XVI-lea, numit de Mine. Îi va înlătura pe toți aceia care sunt loiali Învățăturilor Mele și îi va arunca la lupi. Acțiunile sale nu se vor vedea imediat dar, în curând, semnele vor fi vizibile, pe măsură ce va face demersuri să obțină sprijin din partea liderilor globali influenți și a celor din poziții înalte.” (08.08.2013)
”Feriți-vă de miracolele pe care oamenii în sutane albe vor pretinde că le fac, ca și cum ar fi făcute din Trupul Meu și binecuvântate cu Duhul Meu. Când veți vedea că au loc evenimente minunate și aparent miraculoase să știți că ele nu sunt nimic de genul acesta. Vi se va spune că miracolele au fost create de mâna falsului profet. Apoi se va aștepta de la voi să arătați un mare respect și vi se va spune la început că el este un sfânt în viață. El va fi venerat, iubit și admirat și toți vor spune că este favorizat de Dumnezeu. Ei vor crede, în timp, că aceste minuni au loc pentru a vesti a Doua Mea Venire.” (29.07.2013) 
”Foarte mulți oameni, din cauza loialității lor greșit îndrumate, vor fi înșelați de către impostorul care va prelua puterea în Bisericile Mele de pretutindeni. Deși uneori nu se vor simți în largul lor atunci când vor auzi interpretările ciudate ale Cuvântului Meu Sfânt, care nu vor fi luate în contextul corect, ei vor urma calea distrugerii, precum mieii la tăiere. Ei îl vor lăuda cu generozitate pe falsul profet și îl vor saluta ca pe un mare dictator, și vor deveni ca unul pentru a crea o mare armată. Această armată va provoca cea mai mare persecuție asupra fraților lor creștini. Fratele va lupta contra fratelui în această bătălie teribilă pentru Adevăr. Numărul celor care vor urma Treimea nelegiuită formată din profetul mincinos, anticristul și satana, va fi mult mai mare decât numărul celor care rămân fideli Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, așa cum a fost el lăsat de la începuturi.” (21.10.2013)

Misiunea Falsului Profet de distrugere a Bisericii Catolice:

”...multe suflete veghează în aceste vremuri deoarece observă schimbările rapide din Biserica Mea Catolică, schimbări care încep să se manifeste acum. Semnele încep să arate tot ceea ce Eu am proorocit prin tine. Lipsa Liturghiilor este un lucru care poate fi observat. Sfânta Euharistie nu mai este lesne accesibilă. Sacramentul Spovedaniei este limitat în multe dintre bisericile Mele. Multe dintre bisericile Mele nu mai au preoți care să le conducă. Sunt atât de mulți cei care părăsesc bisericile Mele în aceste vremuri de încercare, încât în curând acestea vor fi vândute comercianților. Deoarece credința creștinilor este pusă la încercare, este important să continuați să vă rugați Cruciada Mea de Rugăciuni. Curând, vor apărea noi slujitori în Biserica Catolică și în alte Biserici Creștine. Mai întâi vor fi estompate diferențele religioase. Curând după aceea nu veți mai recunoaște Învățăturile Mele, pentru că ele vor fi dispărut pe nesimțite. Locul lor va fi luat de o serie de afirmații vagi, chiar poetice, care vor promova tolerarea păcatului. Minciunile, prezentate enoriașilor care nu bănuiesc nimic, vor trece la început neobservate. Apoi, pe cei ce Mă urmează va pune stăpânire un profund și neliniștitor sentiment că ceva nu este cum se cuvine. Amăgirea de pe urmă va fi atunci când Sfintele Taine vor fi înlocuite cu substitute păgâne. Toate acestea vor fi coordonate de falsul profetul, care va pretinde că este preotul suprem al tuturor religiilor, adunate într-una singură. Această nouă religie mondială va slăvi fiara. Toți aceia care o vor urma orbește vor fi devorați de fiară și pierduți pentru Mine pe vecie. Viteza cu care acest lucru se va petrece îi va ului pe credincioșii Mei. Planul este rânduit cu mare grijă. Campania menită să înfrângă ostilitatea Creștinilor și să îi facă să accepte legi laice, este ticluită cu multă pricepere. Ea este pusă la cale în interiorul mai multor națiuni de către un grup care folosește personalități, celebrități și figuri cunoscute, respectate de majoritatea oamenilor, pentru a le sprijini minciunile malefice. Fiți cu luare aminte. Nu acceptați minciunile. Nu vă lăsați atrași în planul de pângărire a Sfântului Meu Nume.” (09.10.2012)
”Planul de a îndepărta orice urmă a Existenței Mele a început. Adevărul Cuvântului Meu va fi scos din constituțiile voastre, școlile voastre, până când în cele din urmă va fi denunțat din interiorul Propriei Mele Biserici. Aceia dintre voi care cred că acest lucru nu se poate întâmpla vreodată – că Dumnezeu nu ar permite niciodată aceste lucruri – se înșală. Aceste atrocități au fost permise în procesul purificării finale a omului, înainte de A Doua Mea Venire. ... Ei îi vor păcăli chiar și pe cei care sunt buni cunoscători ai Cuvântului Meu, într-atât de vicleni vor fi în prezentarea motivelor pentru care Mă îndepărtează pe Mine din Biserica Mea.” (26.01.2014) 
” ... vocea falsului profet turuie despre tot ce este sacru în Biserica Mea. Cu toate astea, puține se vor spune despre importanța de a susține Învățăturile lui Dumnezeu, Sacramentele și Proclamarea Adevărului. În schimb, veți vedea diversiuni, cum ar fi îngrijirea celor săraci și flămânzi din această lume, iar aceasta va fi considerată a fi prima voastră sarcină în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu.” (06.10.2013)
”Feriți-vă de cuvântul “ecumenic” sau de orice încercare de a lua Biserica Mea de pe Pământ și de a o goli de Divinitatea sa....ei vor aduna toate credințele Creștine și vor crea noi secte ecumenice, ceea ce va duce la declarația publică prin care se va nega existența Iadului. Apoi, mergând înapoi, în direcția exact opusă Adevărului, tuturor credincioșilor li se va spune că păcatul este în ochii privitorului și că, din cauza păcatului originar, este imposibil de evitat. De aceea, vi se va spune, el nu este ceva pentru care să vă îngrijorați. Păcatul în sine va fi redefinit. Odată ce acest lucru se va întâmpla, orice simț al moralității se va stinge. Când moralitatea nu va mai fi considerată importantă atunci păcatul nu va mai fi ținut în frâu. Păcatul se va răspândi, va crește până când societatea se va prăbuși.” (04.04.2014)
”Curând lideri din Bisericile Mele de pretutindeni vă vor spune să vă folosiți credința pentru a crea o campanie politică în lume care va avea scopul de a-i salva pe cei săraci. Nu se va menționa nimic care să vă îndemne să vă pregătiți pentru cea de-a Doua Mea Venire, pentru că ei nu vor cuteza să vă pregătească pentru această Zi Măreață. Ei în schimb vă vor distrage atenția de la Mine, cerându-vă să petreceți mai mult timp onorând lucrările falsului profet. În foarte scurt timp, vor fi făcute statui sfinte, relicve, afișe, cupe și tablouri de mari dimensiuni reprezentându-l pe falsul profet și vor fi plasate în Bisericile de pretutindeni. Imaginea sa, căreia în timp i se va alătura cea a anticristului, va decora multe locuri publice, biserici, centre politice, și va fi afișată chiar și în țări ale căror parlamente vor fi văzute îmbrățișând Biserica Catolică într-o „nouă lumină”. Acest lucru va da naștere unei noi forme de falsă evanghelizare și, din cauză că se va adresa unei societăți laice moderne, va atrage admiratori din lumea întreagă. Nici un cuvânt nu va face referire la importanța Sfintelor Sacramente așa cum au fost date ele lumii și nici la Harurile importante pe care acestea le aduc. În schimb, fiecare dintre acestea va fi degradat – i se vor aduce semnificații suplimentare pentru a plăcea celor care le refuză în forma de acum. Aceasta se va face în speranța că urâciunea care a profanat Sacramentele Mele va fi oferită cât mai multor oameni posibil, pentru a-i îndepărta de Dumnezeu, și pentru ca dușmanii lui Dumnezeu să-și poată desăvârși pactul cu diavolul. Cuvântul Meu, Sacramentele și Învățăturile Mele nu au nevoie să fie îmbunătățite, întrucât ele au provenit de la Mine. Eu Sunt Dumnezeu. Eu Sunt Desăvârșit. Cuvântul Meu va rămâne în veci. Orice om care calcă în picioare Preasfântul Meu Cuvânt este un dușman al lui Dumnezeu.” (06.10.2013)
”Biserica Catolică va adopta gândirea lumii laice și va proclama faptul că păcatele mortale nu mai există. Păcatul nu va mai fi recunoscut iar pentru a-i amăgi pe cei inocenți, le vor spune că nu este greu să intre în Împărăția Mea. Spovedaniile, în forma care există astăzi, vor înceta. Oamenilor li se va spune să ceară iertare fiecare în felul său și în consecință foarte mulți nu se vor mai sinchisi deloc să-Mi ceară Iertarea. Ei nu vor mai face acest lucru pentru că nu vor mai accepta faptul că păcatul este provocat în mod deliberat și, din aceasta cauză, vor crede că Dumnezeu iartă pe toată lumea. Aceasta este eroarea ce a fost profețită și care va duce milioane de oameni în focurile Iadului, conduși fiind de către falsul profet și de anticrist.” (28.09.2013)
”Voi trebuie să rămâneți credincioși Sfintei Liturghii și să susțineți Jertfa zilnică, pentru că foarte curând veți fi obligați să înghițiți o minciună. Jertfa zilnică adusă în onoarea Crucificării Mele, și transformarea vinului în Sângele Meu și a pâinii în Trupul Meu, vor fi schimbate, răstălmăcite, și mă vor umili prin noile legi aduse de falsul profet. ... Schimbările vor începe cu însăși Sfânta Euharistie. În curând vi se va spune că Sfânta Împărtășanie, Prezența Mea adevărată, înseamnă de fapt altceva. Vi se va spune că acestea semnifică lucruri diferite. Dar va fi o minciună cumplită.” (26.05.2012)
”Când inamicii Mei vor schimba Sacramentele și vor introduce noi relicve, cruci noi și noi practici – și apoi vor spune că Biserica Mea a rămas așa cum a fost dintotdeauna, ei vor minți. Biserica Mea nu se poate schimba niciodată. În fiecare națiune vor fi aduse multe argumente pentru a profana Sacramentul Căsătoriei. Ei, inamicii lui Dumnezeu, vor sa fie acceptate de către Creștini căsătoriile între cupluri de același sex, însă acestea nu trebuie niciodată acceptate, pentru că Îl ofensează pe Tatăl Meu. Aceasta nu poate fi acceptată în Ochii Săi. Când vor schimba Sacramentul Botezului, vor scoate toate promisiunile de lepădare de satana, declarând că aceste mențiuni sunt învechite și prea înfricoșătoare. Vor spune că acest lucru este irelevant. Apoi, puțin câte puțin, ei vor introduce noi versiuni ale Învățăturilor Mele. Voi, toți cei care credeți în Biserica Mea, nu trebuie să Mă trădați niciodată.” (05.08.2013)

Misiunea Falsului Profet de a întemeia Noua Religie Unică Mondială:

”Falsul profet va fi văzut drept cel ce unește bisericile lumii și va afișa cu orice ocazie toate acele însușiri pe care voi le asociați unui sfânt.” (28.07.2013 )
”În numele dreptății sociale și compasiunii sociale, Falsul Profet va întemeia ceea ce lumea va crede a fi evanghelizarea și crearea unei biserici moderne. Această biserică va părea că încearcă să comunice cu toți păcătoșii și că îi îmbrățișează pe acei păcătoși ale căror păcate nu sunt acceptate de către Mine. Voi, preaiubiții Mei discipoli, veți fi văzuți ca o sectă eretică, deoarece veți continua să proclamați Adevărul. Toate încercările de a Îmi rămâne credincioși Mie vor fi atacate cu putere. Veți fi proscriși și declarați disidenți de dreapta. Orice încercare de a păstra tradițiile Ceremoniilor Sacre va fi ignorată. Puterea celor care vor induce în eroare bisericile Mele de pe Pământ nu trebuie subestimată, căci milioane de slujitorii sfințiți vor îmbrățișa noua doctrină falsă. Ei vor crede, în mod eronat, că noua doctrină este o formă de evanghelizare.” (10.08.2013) 
”Anticristul și Falsul Profet, care va sta ca un rege în Scaunul lui Petru, vor concepe în secret o unică religie mondială. Aceasta va apărea ca o religie de tip Creștin care promovează iubirea. Aceasta nu va promova, totuși, iubirea față de aproapele, iubire care vine de la Dumnezeu. În schimb, va promova iubirea și supunerea față de anticrist și dragostea de sine. Perversitatea lor nu se oprește aici, pentru că după ce îi vor seduce pe copiii lui Dumnezeu, va începe atacul. Dintr-o dată vor cere tuturor să accepte Semnul de Supunere față de ordinea mondială unică, Pecetea Loialității. O lume unită, din care trebuie să facă parte toți oamenii. Vă vor controla banii, accesul la alimente și modul în care trăiți. Regulile, multe dintre ele, vor arăta că veți deveni prizonieri. Cheia celulei, care vă va ține sub controlul lor, va fi Semnul Fiarei. 666 va fi integrat ca un număr ascuns într-un cip, pe care veți fi obligați să-l acceptați, la fel ca pe orice altă vaccinare. Odată integrat vă va otrăvi nu numai mintea și sufletul, ci și trupul vostru, deoarece va provoca o epidemie concepută să șteargă o mare parte din populația lumii de pe pământ. Voi nu trebuie să acceptați Semnul. În schimb, Eu vă voi instrui ce trebuie să faceți.” (01.06.2012)
”Când urâciunea va prinde rădăcini, schimbările vor fi bruște. La scurtă vreme după aceea, va anunța crearea unei Biserici Catolice unite, unificând-o cu toate credințele și cu celelalte religii. El va conduce noua religie universală, domnind peste religiile păgâne. Sub justificarea că urmărește drepturile omului el va îmbrățișa ateismul, punând sub semnul îndoielii această etichetare. Toate păcatele, în Ochii lui Dumnezeu, vor fi considerate acceptabile de către această nouă Biserică atotcuprinzătoare. Oricine va încerca să-l conteste va fi căutat și pedepsit. Acei preoți, episcopi și cardinali care i se vor opune vor fi excomunicați și deposedați de titlurile lor. Alții vor fi hărțuiți și persecutați iar mulți preoți vor trebui să se ascundă.” (08.03.2013)
”... Falsul Profet va acapara puterea în interiorul Bisericii Catolice. Foarte repede, ea va fi absorbită în Noua Religie a Lumii, ce va fi o manifestare a cultului satanic. Cultul persoanei va fi obiectivul fundamental al acestei grozăvii, precum și introducerea unor legi care se referă la două lucruri: eliminarea sacramentelor și desființarea păcatelor. Sacramentele vor fi disponibile, cu adevărat, doar acelor preoți și respectiv clerici creștini care rămân loiali față de Mine. Ei vor oferi aceste sacramente în locuri speciale, în biserici-refugii. Eliminarea păcatului se va realiza prin introducerea legilor care vor face apel la toleranță. Acestea vor include avortul, eutanasia și căsătoria între persoane de același sex. Bisericile vor fi obligate să permită căsătoriile între persoane de același sex, iar preoții vor fi forțați să-i binecuvânteze în Ochii Mei.” (20.07.2012)
”Abominațiunea care va lovi Biserica Catolică va fi apoi combinată cu acțiunile lui Anticrist. Acest bărbat, condus de Satana, va fi văzut ca un prieten al Israelului. Apoi el va părea să susțină Israelul cu ajutorul Babilonului, care este Uniunea Europeană. Toate războaiele, instigate deliberat în Orientul Mijlociu, se vor extinde în Europa. Anticristul va răspândi ateismul sub forma amăgitoare a Noii Religii Mondiale, care va fi condusă de către Falsul Profet.” (07.12.2012)
”...planul falsului profet de a înșela clerul lumii, a început. Sub masca înnoirii și regenerării Bisericii Catolice, tot clerul din această Biserică va fi trimis să se reculeagă și vor fi încurajați să accepte noul apostolat. Această practică va deveni foarte răspândită și multora li se va spune că scopul este să îi unească pe toți oamenii din lume, în numele dreptății. Această nouă misiune li se va spune că are ca scop protejarea săracilor lumii și strădania de a crea unitate. Li se va cere să promită supunere, printr-un jurământ nou, cum că vor rămâne credincioși Bisericii. Nu li se va cere însă să-și pună încrederea în Mine sau în Cuvântul Meu Sfânt, ci în loc de asta vor jura supunere noilor conducători auto-proclamați care au preluat Scaunul lui Petru.” (18.08. 2013)
”Numai când Biserica lui Dumnezeu va fi declarată în uniune cu păgânii și cu practicile lor ridicole, mulți dintre slujitorii Mei sfințiți vor înțelege cu adevărat ce se întâmplă. Numai atunci când simbolurile păgâne și semnele satanice încep să fie afișate în interiorul, la intrările exterioare și pe Bisericile Creștine, vor fugi ei pentru a-și salva viața.” (19.09.2013) 
”Avertizez celelalte Biserici creștine că această infestare se va răspândi, de asemenea, și în aceste biserici. Cu timpul va deveni dificil pentru voi să cinstiți Învățăturile Mele în modul în care acestea au fost date lumii. Toți creștinii vor suferi sub regimul falsului profet și al acolitului său, anticristul, a cărui față va fi etalată în curând în întreaga lume, ca cel mai influent lider al tuturor timpurilor.” (17.03.2013)

Noua Ordine Unică Mondială
”...în curând îi va fi prezentată lumii, de către dușmanii Fiului meu, o carte nelegiuită care va avea cifra unu încrustată în coperta sa, în roșu și negru, cu capul unui țap ascuns în designul său. Cei care sunt încă nedumeriți să știe că această carte se va pretinde a fi o publicație importantă, care va unifica omenirea. Va fi văzută ca fiind cea mai importantă sursă pentru realizarea unității lumii, și toți cei care o vor citi vor fi încurajați să se adapteze unui nou mod de a gândi, unui nou mod de a crede în sine, de a fi bun cu sine, ca astfel să se poată alătura, în uniune, celor care urmează această cale spre auto-preamărire. Această carte va deveni o doctrină care să unească toate națiunile, toate religiile, toate politicile, toate legile și aspectele economiei. Ea va fi folosită pentru a crea o nouă societate globală unică, golită de religiile care Îl slăvesc pe Fiul meu, Isus Cristos. Va fi parte a programelor școlare și toate guvernele vor fi îndemnate să adapteze această filosofie ca parte a constituțiilor țărilor lor. Cifra unu va fi folosită ca un simbol în noua carte și oamenii vor purta insigne pentru a-și declara public fidelitatea față de această alianță unică mondială. Totul va fi pregătit pentru ca atunci când apare anticristul, cartea să fie văzută ca parte a dictaturii sale. Cartea va promova toate falsele doctrine, tot ceea ce e greșit în Ochii lui.” (06.06 2014)
 ”Spune copiilor Mei să se trezească acum și să vadă tulburarea care există în lume, unde crizele financiare abundă. Spune-le că, deși lăcomia oamenilor a fost parțial răspunzătoare pentru scufundarea lor în datorii, criza bancară a fost planificată deliberat de către Unica Ordine Mondială. Mulți dintre cei care citesc acest mesaj vor zâmbi și vor pune sub semnul întrebării acest fapt, dar ar trebui să știe că, dacă nu se ridică și nu își apără drepturile, vor fi nevoiți să accepte semnul Fiarei pentru a-și accesa banii. Noua Monedă a Lumii va fi prezentată unei lumi neîncrezătoare Noua Monedă Mondială, care va fi prezentată unei comunități neîncrezătoare, este concepută pentru a vă controla. Apoi, odată ce se va întâmpla acest lucru vor încerca să vă priveze de hrană. Dacă nu veți accepta această realitate acum, copiii Mei, veți fi lipsiți de apărare când veți ajunge sub controlul unei Noi Ordini Mondiale condusă de forțele masonice. Pregătiți-vă acum, copiii Mei, pentru că, deși Avertismentul va converti milioane de oameni, inclusiv dintre cei loiali Noii Ordini Mondiale, acest fapt nu va fi suficient pentru a-i opri pe sclavii satanei și ai lui anticrist. Când vă vor controla banii, vă va fi greu să vă apărați dreptul la proprietate, mâncare și sănătate, cele trei lucruri pe care le vor avea sub control, dacă nu începeți să vă faceți auzită opoziția acum. Opriți-i pe liderii voștri în proiectele lor. Nu-i lăsați să vă intimideze. Dacă sunteți suficient de atenți la acest plan monstruos, atunci îi puteți avertiza și pe alții.” (08.07.2011)
Pecetea Dumnezeului Celui Viu
”Salvarea voastră va fi Pecetea Dumnezeului celui Viu; rugăciunea Mea, din Cruciada de Rugăciune numărul 33, va fi colacul de salvare pentru voi. Dacă veți primi Pecetea Mea de Protecție, dată vouă de către Tatăl Veșnic, nu va trebui să acceptați semnul. Nu veți fi atinși. Casele voastre nu vor fi văzute, percheziționate și nu vor fi ținta lor, pentru că vor fi invizibile în ochii armatei satanei. Va trebui să ascundeți alimentele care trebuie să vă ajungă pentru câțiva ani. Va trebui să cultivați recolte proprii, să faceți rezerve de apă și să țineți în jurul vostru Obiecte Sfințite. Biserica Mea rămasă se va răspândi și voi veți primi adăpost dacă va fi nevoie de aceasta. E nevoie de multe planuri acum. Celor care vor râde de voi pentru ceea ce faceți sau vor spune că Isus sigur nu ar cere toate acestea, le spun: oare nu îi ajută El pe credincioșii Săi când este nevoie?”  (01.06. 2012)

Ultima șansă, Marele Avertisment, iluminarea conștiinței 
”Fiica Mea iubită, când oamenii vor citi aceste mesaje le vor pune sub semnul întrebării, se vor îndoi de ele, și le vor da deoparte. Mai mult, le vor ironiza și vor întreba: de ce nu vorbesc aceste Mesaje mai mult despre bucurie și fericire? De ce aduc teamă ? Mai mult ca sigur că această abordare, în comunicarea cu lumea, nu provine de la Isus Cristos? Sigur că Isus Cristos predică despre iubire și nu despre teamă ? Răspunsul Meu La aceste reproșuri este simplu. Pentru că Eu vă iubesc pe toți, acum Îmi arăt Milostivirea prin aceste mesaj. Prima dată am venit la voi ca Mântuitor, ca să vă eliberez, ca toată lumea să beneficieze de salvare. Prin moartea Mea pe Cruce vi s-a dat a doua șansă să pășiți în Împărăția Tatălui Meu. De această dată Mă întorc ca Judecător Drept. Tuturor acum, din Iubirea Mea pentru voi, vă arăt mai întâi Milostivire. Această Milostivire îmbracă forma unui Avertisment prevenitor, pentru a vă ajuta să vă puneți viețile în ordine înainte de a Mă întoarce în Ziua Judecății. Din Compasiune pentru fiecare dintre voi, Eu vă dau acum o ultimă șansă să vă deschideți inimile și să vă trăiți viețile așa cum ar trebui.” (02.01.2011)
”Pentru mulți, Avertismentul va fi un eveniment înspăimântător, atunci când va părea că lumea a ajuns la un sfârșit. Mulți îl vor vedea ca pe un eveniment catastrofal, atunci când două comete vor părea că se ciocnesc și explodează aproape de suprafața pământului. Flăcările de foc vor apărea ca în cazul unui vulcan ce a erupt în cer și multora le va fi teamă. Razele focului roșu sunt Raze ale Sângelui Meu, Raze ale Milostivirii Mele, oferite vouă tuturor ca un dar de o asemenea magnitudine încât nici un om nu va fi capabil să înțeleagă ceea ce se întâmplă. Mulți vor simți un foc ce arde prin corpurile lor, ca și cum căldura soarelui i-ar copleși. În interior ei vor simți o căldură arzătoare, până ce simțul conștientizării le va face posibil să fie martori la spectacolul din sufletele lor. Mulți vor simți că pământul se zguduie ca în cazul unui cutremur. Pământul se va cutremura, va geme și mulți vor cădea prinzând în brațe tot ce apucă pentru a se adăposti. Cu toate acestea, solul nu se va deschide ca să-i înghită. Pentru că acesta nu este un cutremur fizic, ci unul supranatural. Înainte de a se întâmpla acest lucru, fenomenele meteorologice se vor dezlănțui. Crucea Mea va apărea după explozia pe cer. Mulți vor plânge lacrimi amare ale remușcării și tristeții și vor îndura durerea umilinței, din cauza păcatelor lor. Alții vor țipa și vor blestema, deoarece aceștia nu vor fi capabili să reziste la iluminare, semnul divin, din cauza întunericului din sufletele lor și vor opune rezistență luminii Milostivirii Mele. Ei vor urla de durerea focului iadului, căci semnul Milostivirii Mele le va arăta soarta care îi așteaptă, dacă nu se căiesc și nu își schimbă căile. Acele suflete bune care Mă iubesc vor suferi de asemenea, căci multe dintre ele vor fi pătate de păcat, dar vor primi instantaneu Iertarea. Și ei vor fi smeriți, atunci când păcatul mândriei lor le este arătat. Mulți vor rămâne în case câteva zile după aceea, și mulți vor trebui să se descurce singuri, din cauza lipsei de servicii. Acesta este motivul pentru care trebuie să vă pregătiți. De asemenea va fi o perioadă a suferinței, când sufletele vor îndura durerea purgatoriului, având loc purificarea lor. În acest fel, mulți vor experimenta o revelație a stării sufletelor lor, devenind smeriți într-un mod pe care nu l-au mai experimentat niciodată până atunci.” (12.072012)
”Discipolii Mei, Avertismentul va fi un mare eveniment de Salvare, unde Eu voi demonstra lumii Milostivirea Mea Divină. Toți oamenii în viață pe pământ își vor vedea sufletele și unii abia atunci își vor da seama că au un suflet.”  09 iulie 2012

Iminența Celei de a doua Veniri a lui Isus 
”Ca Tată al omenirii Eu sunt gata să Îl trimit pe Fiul Meu pentru a-și revendica tronul de drept. Numai Eu cunosc acest timp. Nici chiar Fiul Meu nu cunoaște această dată. Pot să vă spun că va fi în curând, și că cea mai mare parte a acestei generații, în viață în lumea de astăzi, va trăi ziua întoarcerii Fiului Meu în mare glorie.” (28.04.2012)
”Tuturor celor care vă judecă, amintiți-le că promisiunea Mea de a reveni în Slavă ca să judec viii și morții, se va îndeplini în timpul vieții acestei generații.” (22.04.2012)
”Toți adevărații Mei mesageri îi pregătesc pe copiii Lui Dumnezeu pentru A Doua Mea Venire. Trebuie să știți că aceasta se va întâmpla chiar în timpul vieții acestei generații. Luați Potirul Meu, beți din el, lăsați să vă umple cu harul discernământului, ca să Mă puteți ajuta în salvarea sufletelor.” (18.06.2012)
”Voi, cei care aparțineți acestei generații, sunteți cu adevărat binecuvântați.” (24.08.2012)
”Acestei generații i se dă un Dar de care nici o altă generație nu s-a bucurat. Mulți vor face pur și simplu tranziția din această viață imediat, fără a trăi experiența morții așa cum o cunoașteți voi.” (11.11.2012)
Toate mesajele, inclusiv cele care conțin citatele de mai sus, pot fi citite integral pe site-ul: http://profetieavertisment.ro/

2 comentarii: