luni, 1 aprilie 2019

Maria Julianna, 4 decembrie 2018


Domnul Isus a spus...
"Copiii Mei dragi, de aceea vă vorbesc acum, să vă avertizez. Au decis pierzarea voastră. În curând va începe o mare persecuție în Biserică. Acum este cea mai mare nevoie pentru aceasta fiindcă trebuie să-Mi curăț Biserica. Dacă nu aș face asta, voi toți veți pieri. De mult și-au inversat valorile, ei spun binelui rău și răului îi spun bine. Au introdus imoralitatea și păcatul, mai ales adulterul în Biserică, deși nu au ce căuta acolo.
Copiii mei, Eu am permis ca islamul să intre în Europa pentru că a uitat de Mine și Mi-a întors spatele. Adorația unicului și adevăratului Dumnezeu a fost schimbată cu patimile lor cărora li s-au închinat: aceasta a devenit o închinare obișnuită la idoli. Acum le voi arăta ce merită, vor obține ceea ce merită. Demonii îi vor chinui, îi vor tortura așa cum merită, iar acesta este doar începutul. În iad de 100 de ori, de milioane de ori vor trebui să sufere mai mult în vecii vecilor.
Copiii mei! Așa nu se poate continua. Eu nu sunt un pămpălău, un bunicuț, un bătrânel neputincios. Eu sunt Dumnezeu, cel care vede și aude totul, un Dumnezeu care va plăti fiecăruia după faptele sale: pe cei buni îi răsplătesc, dar îi voi pedepsi pe cei păcătoși. Oare dacă nu aș face așa, ar fi altcineva în afară de Mine care să facă dreptate celor săraci care strigă din cauza exploatării, a exterminării și a chinului? Vă spun vouă: astăzi și pentru totdeauna este valabilă parabola bogatului zgârcit și cerșetorului Lazăr. Am tolerat ca bogatul să nu doneze săracului cerșetor Lazăr și să nu-l ajute. Dar când a venit sfârșitul, pe fiecare l-am răsplătit pentru faptele sale, după meritele lui. Lazăr, care a îndurat cu răbdare destinul lui greu, se bucură pentru veșnicie în împărăția Mea, iar zgârcitul bogat care nu a împărțit bunurile pe care le-a primit de la Mine cu cei strâmtorați, se chinuie pentru veșnicie în foc.
Copiii mei, aceasta este Sfânta Scriptură din care nicio literă, nicio virgulă nu se poate pierde până nu se împlinește. Este în avantajul vostru dacă cunoașteți și transpuneți în fapte Evanghelia. Aceasta ar trebui învățată peste tot si la toată lumea  pentru că este cea mai înaltă știință care conduce la viața veșnică. Restul, toate sunt inutile, vor trece, vor dispărea. Sufletul este acela care ne ține în viață, trupul nu folosește la nimic. Ar trebui să aveți grijă de acele lucruri care duc spre mântuire și spre folosul sufletului. Trebuie să transpuneți în fapte învățăturile Mele și atunci veți fi fericiți pe Pământ și pentru totdeauna în Ceruri.
Fiți vigilenți, urmăriți semnele timpurilor. Vedeți împlinirea profețiilor mele! Pregătiți-vă pentru că și restul se vor împlini! În fiecare clipă din viața voastră, oferiți-vă Mie din nou și din nou! Eu să fiu centrul vieții voastre, esența! Eu să fiu cel mai important pentru voi, care precede totul în inima voastră, în mintea voastră și în timpul vostru pentru că Eu sunt Salvatorul vostru.
Întotdeauna pe Mine să Mă vedeți pe Cruce, cum din cap până în picioare Sângele care curge  Îmi acoperă trupul! Uitați-vă la Mine permanent, ce preț mare au avut sufletele voastre! Către voi strig: Copii mei! Mi-e sete! Salvați sufletele! Aduceți-i sub crucea Mea pentru ca Sângele Meu să picure pe ele – așa să Îmi ușurați setea pentru mântuirea sufletelor  voastre! Am suferit îngrozitor de mult! Vă rog, sarcina voastră primordială să fie aceasta: salvarea sufletelor! Practicați micile negări de sine pe care le uniți cu Sângele Meu ce are o valoare inestimabilă și cu moartea Mea pe Cruce, împreună cu lacrimile și Inima Imaculată a Maicii Sfinte, să le oferiți Tatălui Ceresc pentru salvarea sufletelor. Tot zelul vostru, cunoștințele voastre cele mai bune, timpul vostru, hărnicia voastră pe care le-ați primit de la Mine, așa să le înmulțiți ! Așa îmi atenuați setea. Tânjesc după suflete, mai ales acum, în aceste vremuri tulburi, când spiritul răutății încearcă să inducă în eroare pe toată lumea, când există o astfel de tulburare la care nimeni nu se poate adapta. Rugați-vă Duhului Sfânt, El vă va lumina, vă va conduce și vă va da înțelepciune. De aceea vi L-am dat, ca să Îl chemați pentru că El va termina marea lucrare a Mântuirii Mele.
Oferiți toate rugăciunile voastre pentru păcătoși astfel încât, dacă este posibil, să nu se piardă niciunul. Rugați-i pe îngerii voștri păzitori să se roage pentru intențiile Mele și atunci când voi vă îndepliniți îndatoririle voastre de bază. Timpul este finit, va expira în curând; înmulțiți talanții pe care i-ați primit – despre asta voi cere socoteală .
Copiii mei! Timpul este aici. Ceasul a sosit. Biserica Mea va fi călcată în picioare de păcătoși până va trece timpul lor. Veniți la Mine până mai rămân între voi. Deja au planificat modul în care să Mă distrugă, cum să Mă fure pe Mine din materia pe care Eu am sfințit-o, despre care am spus: "Acesta este trupul Meu, acesta este sângele Meu". Pâinea nu va mai fi Trupul Meu, iar vinul nu va mai fi Sângele Meu, va rămâne numai materia profană pentru care a fost creată. Aceasta înseamnă că  va fi oprită Liturghia și nu va mai fi ce să susțină lumea. Nu voi mai fi în Ostie, nu mă mai puteți lua la voi ca un scut de protecție împotriva lui satan. Singurul vostru refugiu este rugăciunea spusă plină de credință către Mine și mijlocirea Mamei Mele.
Dar Eu rămân  în refugii, în ascunzători cu voi. Eu Însumi îi voi ascunde pe preoții Mei adevărați și credincioși care vor săvârși  Sfânta Liturghie în refugii/ascunzători. Chiar dacă și de unul singur o săvârșește, este un har uriaș deoarece Mă întruchipează și prin urmare, lumea nu va fi distrusă complet. De asemenea, ascund și acele comunități care se încred  în Mine și înalță către Mine rugăciuni pline de credință.
I-am promis lui Petru: "Petru, tu ești stânca pe care voi zidi Biserica Mea. Porțile iadului nu vor avea putere asupra ei." Acum, așa se vede, ca și cum promisiunile Mele nu se împlinesc, dar Eu voi fi prezent în refugii și când voi considera că a sosit timpul, îl voi dezvălui pe cel rău și Îl voi nimici cu suflarea gurii Mele. Voi reînnoi Biserica Mea și întreaga lume creată.
Voi, cei care Îmi aparțineți, nu vă fie frică! Încrediți-vă în Mine! Veți vedea miracolele Mele. Primiți-Mi binecuvântările venite din inimă, pline de iubire și întăritoare în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.
Confirmările din  Scriptură : Romani 15: 32 "Voia lui Dumnezeu"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu