Iubiților de Dumnezeu, BINECUVÂNTAREA
REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, SĂ FIE CREȘTERE ȘI POPORUL LUI
DUMNEZEU SĂ CONȘTIENTIZEZE ATACURILE PERMANENTE PE CARE LE ÎNFRUNTĂ.
Trebuie să rămâneți ca o santinelă
care nu își abandoanează postul, privind fix, fără distragere, pentru a reuși
să găsiți Comoara din interiorul creaturii umane. Să priviți nu numai cu ochii
trupului, ci și cu cei ai sufletului căci de la trup vin roadele și în suflet
le multiplicați.
Omul posedă măreție spirituală în
care se găsesc Darurile Duhului Sfânt. Acum este timpul precis pentru a extrage
acel nectar Dumnezeiesc din fiecare Dar al Duhului Sfânt pentru ca, cu
profunzimea fiecărui Dar, să reînnoiți angajamentul faţă de Voința
Dumnezeiască, acela pe care ca şi creaturi ale Lui Dumnezeu, trebuie să îl
îndepliniți.
Copii ai Lui Dumnezeu, trebuie să
aveți darul Iubirii pentru ca celelalte daruri să se reverse peste voi astfel
încât să nu fiți numai creaturi ce acționeză ca spectatori, ci ca actori în
viață, actori în societate, actori în comunitate, în locurile de muncă, actori
care răspândesc Iubirea ce locuiește în fiecare. Să nu fiţi doar bieţi
spectatori care nu dau roade, ci să fiţi cei ce protejează sămânța, o seamănă și o
îngrijesc cu dedicare pentru ca insectele care se apropie pentru a devora
recolta să nu o distrugă, iar la final să vă prezentaţi înaintea Regelui și
Domnului nostru, Isus Cristos, cu o recoltă abundentă pentru Gloria
Dumnezeiască.
TREBUIE SĂ ÎNȚELEGEȚI CĂ NIMIC NU ESTE
DE LA VOI, TOTUL APARŢINE LUI DUMNEZEU, CĂ IUBIREA DUMNEZEIASCĂ MIȘCĂ CREATURA
UMANĂ CA EA SĂ ÎNFĂPTUIASCĂ ȘI SĂ ACȚIONEZE ÎN BINE.
Cât de mult protejăm omenirea de
uneltirile permanente ale răului! Omul ne respinge și primește răul, și chiar
și așa, știind de criza credinței în care se mișcă omenirea, continuăm s-o
eliberăm până acolo unde voința umană ne-o permite.
Copii ai Lui Dumnezeu, nu doresc
să provoc frică: Dumnezeu este Iubire și din Iubire mă trimite să vă atenţionez
ca apatia spirituală să nu vă țină înlănțuiți în ignoranță.
Treziți-vă, rugați-vă pentru
toată omenirea, faceți cunoscute modelele lui Dumnezeu, precum și haosul ce
domnește în omenire prin nerespectarea Legii Lui Dumnezeu.
Ca Popor al Lui Dumnezeu, vă chem
la rugăciune și la practica rugăciunii pentru a vă îndepărta de lumesc și a vă apropia
de spiritual. Deși voi percepeți respingerea Legii Dumnezeieşti, reușiți să înaintaţi
cu fermitatea celui care știe că există un ”SINGUR
DUMNEZEU ÎN FAȚA CĂRUIA TOT GENUNCHIUL SE PLEACĂ”...
Umilința care este marea virtute
a adevăratului copil al Lui Dumnezeu. Ea transformă încăpățânarea în ascultare,
descurajarea în siguranță, nebunia în lumină, apatia în caritate, uscăciunea în
apă, inapetența în foamea de Cuvântul Lui Dumnezeu, ”fără a uita că mulți sunt
chemați și puțini aleși”.
Voi, aleșii Celui Preaînalt, nu
pierdeți nici un moment ştiind că în intimitatea ființei voastre UȘILE S-AU DESCHIS PENTRU CA OMUL ACESTEI
GENERAȚII SĂ-L STRIGE PE DUMNEZEU, SĂ SE REGĂSEASCĂ CU AL LUI CREATOR, SĂ SE
CĂIASCĂ DE DISPREȚ, DE EREZII, DE BLASFEMII, DE MAREA NEASCULTARE FAŢĂ DE
PREASFÂNTA TREIME ȘI DE LIPSA DE RESPECT CĂTRE A NOASTRĂ ȘI A VOASTRĂ
PREASFÂNTĂ MAMĂ.
Fiecare moment este o ocazie
pentru ca creatura umană să privească la UȘA
DESCHISĂ, LA UȘA MÂNTUIRII VEȘNICE. PENTRU A INTRA PE ACEA UȘĂ, OMENIREA TREBUIE
SĂ SE PURIFICE, NU PENTRU CĂ AȘA DOREȘTE PREASFÂNTA TREIME, CI FIINDCĂ S-A
DĂRUIT DIAVOLULUI ȘI MAȘINĂRIILOR LUI, DIN CAUZA MARELUI AFRONT ADUS LUI DUMNEZEU
CU LEGEA AVORTULUI CĂCI CREATURA UMANĂ DISPREȚUIEȘTE LEGEA NATURALĂ ȘI SE ATAȘEAZĂ
DE PĂCATELE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT.
Iubirea Lui Dumnezeu este
deschisă pentru a-i primi pe oameni. Iubirea de Dumnezeu îi cheamă pe toți
copiii Lui să se pregătească spiritual. Iubirea Lui Dumnezeu strigă pentru Unitatea
copiilor Lui, pentru a vă aduna când lumea vă disprețuiește.
A TRĂI ÎN DUMNEZEU, NU ESTE O OCAZIE ÎN
PLUS, ESTE VIAȚA VEȘNICĂ.
Copii ai Regelui și Domnului
nostru, Isus Cristos, Trompeta a sunat. Omenirea nu-și dă seama, este
neprevenită, nu crede, nu așteaptă, nu-L iubește pe Dumnezeu, nu vede seceta
spirituală din inima ei, acceptă răul în timp ce națiunile sporesc amenințările
între ele și de acolo sare fulgerul hecatombelor.
Prin intermediul economiei, cei
puternici ai lumii domină națiunile impunându-le norme care-L ofensează pe
Dumnezeu și favorizează adorația diavolului, sărăcindu-vă pentru ca să fiți
vasalii lui.
Rugați-vă, rugați-vă copii
ai Regelui și Domnului nostru, Isus Cristos, Pământul este în pericol.
Rugați-vă, rugați-vă copii
ai Regelui și Domnului nostru, Isus Cristos, durerile nașterii se împrăștie pe
Pământ.
Rugați-vă, rugați-vă copii
ai Regelui și Domnului nostru, Isus Cristos, pentru protecția Luminii Duhului
Sfânt ca întunericul să dispară și să fiți bărbați și femei de credință și
adoratorii Voinței Dumnezeiești.
Din Cer vine binecuvântarea rasei
umane. Îngerul de Pace este PROMISIUNE
DUMNEZEIASCĂ pentru toată omenirea. Nu disprețuiți această binecuvântare pe
care Casa Tatălui o va trimite pentru binele copiilor Săi. Cerul va arăta
Gloria Lui și persecutorii Poporului Lui Dumnezeu vor tremura.
Nu vă tulburați, Preasfânta
Treime vă protejează. Dacă simțiți că ați pierdut toată speranța, este pentru
că este puțină credință şi e lâncedă.
NU ESTE NIMIC MAI MARE DECÂT CUVÂNTUL
DUMNEZEIESC, NIMIC MAI PUTERNIC DECÂT CUVÂNTUL DUMNEZEIESC, NIMIC MAI SUPREM
DECÂT CUVÂNTUL DUMNEZEIESC. DE ACEEA, PĂSTRAȚI PACEA. CINE SE GĂSEȘTE ÎN
DUMNEZEU, DUMNEZEU NU-L VA LĂSA DIN MÂNA LUI.
Noi, Oștirile Cerești, vă
custodiem. Dispuneți de voința umană pentru ca să vă ajutăm.
În Dumnezeu Unul și Întreit.
Oamenilor de bună voință.
CINE ESTE CA DUMNEZEU?
Sfântul Arhanghel Mihail
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE
PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
COMENTARIUL LUZ DE MARIEI
Fraților, când ascult din partea
iubitului nostru protector, Sfântul Arhanghel Mihail, cuvintele: ”UȘILE MÂNTUIRII VEȘNICE S-AU DESCHIS”
și îl văd vorbind cu frământare și totodată cu Iubire pentru creatura umană. Pentru
a intra pe acea Ușă Îngustă, omenirea trebuie să treacă prin creuzet și să fie
purificată.
Înaintea atâtor evenimente
naturale, pe care le înfruntăm ca omenire, trebuie să ne trezim și să
reacționăm.
Omul trebuie să foloseacă
inteligența sa și inima pentru a se apropia de Dumnezeu, pentru a-I face pe
plac și a se uni și mai mult cu El. În acest timp să profităm în a ne centra, a
crește; trebuie să se trăiască Cuvântului Dumnezeiesc întâi pentru a-l împărți
cu frații.
Cer cu umilință Duhului Sfânt să
ne mențină fideli și implorători înaintea Lui Dumnezeu și înaintea fraților, să
invocăm Darurile Sale în noi pentru Gloria Lui Dumnezeu și mântuirea
sufletelor.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu