Un grup de preoți condus de un canonic al
Bazilicii din Guadalupe, care face parte din conducerea Bazilicii, a emis o
declarație comună în care subliniază erorile lui Francisc și încheie spunând că
nu îl vor asculta în privința punctelor indicate în document.
Această declarație evidențiază neregulile
doctrinare grave în care a căzut Francisc, conform magisteriului și tradiției
Bisericii Catolice care a fost învățată și apărată de 2000 de ani.
Este un lucru fără precedent în istoria Mexicului
și poate a Bisericii, deoarece nu numai preoții au semnat declarația, ci și un
grup semnificativ de laici din tot Mexicul, precum și persoane din diferite
părți ale lumii au aderat la acest document, care este deschis și oricine
dorește să o facă poate semna.
Importanța acestei chestiuni constă în faptul că
preotul care conducea acest grup făcea parte din ierarhia bisericii din
Arhidieceza Primada din Mexic, cu cardinalul Norberto Rivera, al cărui secretar
cancelar era, sau echivalentul secretarului de stat. A fost, de asemenea, timp
de mai mulți ani funcționar la Vatican și doctor în teologie la Universitatea
Gregoriană din Roma.
Această declarație va fi disponibilă și în limbile
engleză, germană și italiană.
La următorul link puteți citi declarația în
întregime și puteți vedea lista semnatarilor și a aderenților:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu