luni, 2 mai 2022

BOLILE INFECȚIOASE SE VOR ABATE ÎN CURÂND ASUPRA OMENIRII

Și s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea la pat cuprins de friguri și de dizenterie. Paul a intrat la el, s-a rugat, și-a pus mâinile asupra lui și l-a vindecat. (Faptele Apostolilor 28:8)

Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, și pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării și al valurilor. Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în așteptarea celor ce vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. (Luca 21:25-26)

23 aprilie 2022

Isus Cristos Domnul și Mântuitorul nostru, Dumnezeu spune:

Iubiții Mei, Eu sunt cu adevărat prezent în Euharistie. Primiți binecuvântările Mele care izvorăsc din sacramentele Mele care sunt stabilite în Inima Mea Sfântă. Fiți curajoși, în timp ce așteptați întoarcerea Mea. Nu lăsați credința să se clatine.

ÎNCEPE O SCHISMĂ în biserică, care va aduce o religie mondială unică. Iubiții mei, păstrați tradițiile mele în inimile voastre. Desființarea sacramentelor Mele a pus semințe de îndoială în inimile multora, făcându-i să pună la îndoială adevărata Mea prezență în Euharistie. Iubiții Mei, îndepărtați-vă de aceste înșelăciuni care sunt doctrine ale demonilor. Manifestarea lui anticrist se va împlini în curând. Iubiții Mei, pregătiți-vă inimile pentru judecata Mea particulară, care va fi ultimul Meu act de milostivire. Pocăința va fi o lecție la severitatea iluminării conștiinței. Treceți sub izvorul Meu de milostivire care se revarsă pentru toți. Așa vorbește, Domnul.

Psalmul 27:14

Așteaptă-L pe Domnul, fii tare, întărește-ți inima și nădăjduiește în Domnul.

Da, așteptați pe Domnul.

 În timp ce raze de lumină o împodobesc pe Regina Cerului și a Pământului, o aud pe Maica Sfântă spunând:

Iubiții mei copii, strâmtorarea acestor zile se intensifică, deoarece desființarea Sacramentelor Fiului meu, aduce la lumină o religie mondială unică. Are loc o mare cădere, deoarece cei care dețin autoritatea modifică Sfântul Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic. Blestemele se vor abate asupra celor răi și înșelători.

Copiii mei, credința voastră este pusă la încercare. Îndrăzniți să aveți curaj în timp ce vă bazați pe puterea Fiului meu, Isus Cristos, care este singura voastră salvare.

Nu abandonați Rozariul meu de lumină. Rugăciunile voastre să fie neîncetate, în timp ce stați fermi și drepți în credința pe care o aveți în Fiul meu.

Copiii mei, păstrați pentru voi medicamentele cerești, necesare pentru a vă feri de infecțiile care se vor abate în curând asupra omenirii. O boală cu scurgere de sânge (dizenterie), care este însoțită de febră, și orbire, se apropie. Răni sângeroase, vor apărea asupra tuturor celor care vor primi semnul fiarei, iar condamnarea sufletelor lor va fi inevitabilă.

Copiii mei, adăpostiți-vă în Sfintele Inimi, a Fiului meu și a Mea, consacrându-vă inimile Inimii Sfinte a Fiului meu, Isus Cristos.

Iubiții mei copii, vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. Rugăciunile voastre să fie neîncetate și amintiți-vă mereu de promisiunile mele.

Așa vorbește, Mama voastră iubitoare.

În timp ce penele aripilor mă umbresc, îl aud pe Sfântul Arhanghel Mihail spunând:

Fie ca Binecuvântările Sfintei Treimi, ale Domnului și Mântuitorului nostru, să se odihnească peste voi, în timp ce îl primiți pe Mântuitorul nostru în Euharistie. Fie ca sufletele voastre să fie întărite și ocrotite de relele acestei lumi.

BOLILE VOR CONTINUA SĂ EVOLUEZE ȘI SĂ AVANSEZE

Continuați să folosiți medicamentele cerești, care au fost prescrise de către Maica noastră Sfântă. Ungeți-vă pe voi înșivă, și pe cei dragi vouă, cu uleiul Bunului Samaritean.

Bolile se vor dezlănțui în curând asupra omenirii, provocând dizenterie și orbire. O boală a pielii se va abate asupra tuturor celor care primesc semnul fiarei.

VOR CONTINUA FENOMENELE METEOROLOGICE APOCALIPTICE, în timp ce umbra întunericului se va îngroșa. Pregătiți-vă pentru zilele de întuneric, care vor cuprinde împărăția lui Anticrist.

TULBURĂRILE CEREȘTI SE INTENSIFICĂ

Soarele se va întuneca; și luna va fi ca sângele, în aceste zile de strâmtorare. Grindină mare și foc, amestecat cu sânge, și fulgere, se vor pogorî pe pământ, în timp ce, cerurile se vor retrage.

Continuați să credeți în îngerii voștri păzitori, care vă veghează.

În așteptarea poruncii lui Dumnezeu, sunt gata, împreună cu mulțimi de Îngeri, să vă apăr, de răutatea și capcanele diavolului, ale cărui zile sunt puține la număr.

Așa zice, Apărătorul vostru vigilent.

https://afterthewarning.com/messages-from-heaven/shelley-anna/2022/april/25/infectious-diseases-will-soon-befall-upon-humanity/

Un comentariu: