La voi binele e rău şi răul e bine,
Sunt Dumnezeu şi vă veţi întâlni cu Mine.
N-aţi vrut să ascultaţi ce v-am spus,
Cobor la voi acum de sus,
De acolo de unde Îmi este locul,
Să vorbesc cu tot poporul.
Şi lui Noe la fel i-am spus,
Lumea l-a luat în râs.
Vă spun, timpul se întoarce
După potop de a fi pace.
Cu Noe au rămas câţiva,
Acum la fel se va întâmpla.
-Doamne, m-ai surprins
Cum m-ai îndemnat la scris.
-Da, căci lumea este în alertă,
Se teme de război, de bombă.
V-am mai spus şi repet:
Pe buton, Eu, Dumnezeu, apăs.
Că mai apar voci pe ici, pe colo,
Poate duo sau poate solo,
Nimeni, nimic nu hotărăşte,
Pe această lume ce o urmăreşte.
A strigat Iona la Ninive,
Şi Anton la această lume.
...Nişte nebuni se trezesc vorbind,
Multă lume pe ei aşa crezând...
Profeţii nu au fost, nu sunt nebuni,
Sunt aleşi şi de păcate imuni.
Aţi auzit voi asta până acuma?
Că aşa le-a fost misiunea?
Voi dormiţi şi îi renegaţi,
Nu postiţi, nu vă rugaţi...
Câte degete la o mână,
Pe ici, colo, se mai închină.
Copii, Dumnezeu vă spune
Să vă rugaţi ca la Ninive.
S-a aprins scânteia şi focul
De la care a început războiul.
Aşa şi Noe arca a făcut,
Până potopul a început.
Le-am dat timp să audă, să vadă
Că vorba Mea nu este goală.
Cuvântul Meu e adevăr,
Pot arde totul şi pot să spăl.
Eu nu sunt un oarecine,
Am făcut pământul şi această lume,
Am făcut Universul, timpul,
Eu sunt Începutul şi Sfârşitul.
Şi liber arbitru v-am dat
Cu care voi M-aţi renegat.
Eu vă vreau din nou acasă,
Vă iert de păcate şi de orice faptă,
Dar aşa vreau să vă aud zicând,
Pentru toate voi iertare cerând.
Timpul va fi scurt pentru Confesiune,
Aşa că, dragi copii, gândiţi-vă bine,
Cum cu Iona şi cu Lot,
La fel şi acum să fac pot.
Secerişul e mare, secerători sunt puţini.
Miercuri, 4.05.2022, ora 19:49, Anton Ciobanu
De acolo de unde Îmi este locul,
Să vorbesc cu tot poporul.
Şi lui Noe la fel i-am spus,
Lumea l-a luat în râs.
Vă spun, timpul se întoarce
După potop de a fi pace.
Cu Noe au rămas câţiva,
Acum la fel se va întâmpla.
-Doamne, m-ai surprins
Cum m-ai îndemnat la scris.
-Da, căci lumea este în alertă,
Se teme de război, de bombă.
V-am mai spus şi repet:
Pe buton, Eu, Dumnezeu, apăs.
Că mai apar voci pe ici, pe colo,
Poate duo sau poate solo,
Nimeni, nimic nu hotărăşte,
Pe această lume ce o urmăreşte.
A strigat Iona la Ninive,
Şi Anton la această lume.
...Nişte nebuni se trezesc vorbind,
Multă lume pe ei aşa crezând...
Profeţii nu au fost, nu sunt nebuni,
Sunt aleşi şi de păcate imuni.
Aţi auzit voi asta până acuma?
Că aşa le-a fost misiunea?
Voi dormiţi şi îi renegaţi,
Nu postiţi, nu vă rugaţi...
Câte degete la o mână,
Pe ici, colo, se mai închină.
Copii, Dumnezeu vă spune
Să vă rugaţi ca la Ninive.
S-a aprins scânteia şi focul
De la care a început războiul.
Aşa şi Noe arca a făcut,
Până potopul a început.
Le-am dat timp să audă, să vadă
Că vorba Mea nu este goală.
Cuvântul Meu e adevăr,
Pot arde totul şi pot să spăl.
Eu nu sunt un oarecine,
Am făcut pământul şi această lume,
Am făcut Universul, timpul,
Eu sunt Începutul şi Sfârşitul.
Şi liber arbitru v-am dat
Cu care voi M-aţi renegat.
Eu vă vreau din nou acasă,
Vă iert de păcate şi de orice faptă,
Dar aşa vreau să vă aud zicând,
Pentru toate voi iertare cerând.
Timpul va fi scurt pentru Confesiune,
Aşa că, dragi copii, gândiţi-vă bine,
Cum cu Iona şi cu Lot,
La fel şi acum să fac pot.
Secerişul e mare, secerători sunt puţini.
Miercuri, 4.05.2022, ora 19:49, Anton Ciobanu
Doamne ajuta Amin
RăspundețiȘtergere