sâmbătă, 7 mai 2022

MESAJUL DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS CĂTRE GLYNDA LOMAX - DUMINICĂ, 1 MAI 2022

REPOSTARE: VINERI, 19 OCTOMBRIE 2018 - Frumusețea distrusă

"Evenimentele care vor veni în lume după chemarea acasă a celor milostivi, îi va șoca chiar și pe necredincioși, copiii Mei. Unii dintre ei chiar vor striga la Mine când aceste lucruri se vor întâmpla. Cei mai mulți, însă, nu o vor face. Eu voi continua să trimit şi să permit evenimente pentru a-i ajuta să vadă nevoia lor de Mine, pe măsură ce timpul se îndreaptă spre sfârșit.

Lumea voastră a fost până acum, în mare parte, un loc frumos, deși răul a locuit în ea împreună cu ceea ce este de la Mine. Pe măsură ce timpul se îndreaptă spre sfârșitul tuturor lucrurilor, veți vedea mult mai puțină frumusețe și mult mai multă răutate. Veți vedea orori pe care nu vi le-ați fi putut imagina niciodată. Mulți vor fi uimiți, în tăcere permanentă, de ceea ce vor vedea, atât de mare va fi teroarea lor.

O mare parte din ceea ce este frumos pentru voi acum va fi distrus în anii următori, pe măsură ce voi retrage una câte una binecuvântările Mele de la cei care au refuzat să Mă recunoască. Puțini dintre copiii Mei vor rămâne în acest timp, deși unii vor rămâne pentru ca sufletele să fie conduse în Împărăția Mea. Ei vor fi bine protejați, așa cum au fost Discipolii Mei, până când va veni timpul ca ei să se întoarcă acasă la Mine.

Nu vă temeți de nimic din cele ce vă spun, ci doar fiți conștienți și pregătiți-vă inimile."

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2249704125170844/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu