miercuri, 12 octombrie 2022

MESAJUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CĂTRE GLYNDA LOMAX, LUNI, 10 OCTOMBRIE 2022

 Repostat: Se apropie o tragedie, 25 octombrie 2016 

"Se apropie o tragedie atât de imensă, atât de răspândită în efectul ei, încât toată lumea va plânge împreună cu America. Această tragedie va aduce o criză financiară cum nu a mai fost până acum. Șocul îi va determina pe toți să facă un inventar al vieții lor. Mulți rătăciți vor alerga la Mine atunci, pentru a cunoaște mai multe despre Mine, iar voi trebuie să fiți pregătiți pentru acest moment. Trebuie să umblați pe căile Mele pentru a Mă modela înaintea lor.

Voi începe în curând să chem mai mulți dintre bătrânii Mei sfinți acasă la Mine. Nu doresc ca ei să vadă această tragedie. Aceștia sunt cei care M-au slujit mult și bine, iar răsplata lor este mare în ceruri.

Amploarea acestei tragedii va fi șocantă. Multe suflete vor fi pierdute în ceea ce se va întâmpla. Acesta este ultimul Meu apel la judecată către lume pentru ca aceasta să se întoarcă de la păcatele lor, să se întoarcă la Mine, să Îmi dea inimile lor.

În același timp, mulți dintre cei care Mă cunosc se vor întoarce împotriva Mea , învinuindu-Mă pentru această tragedie și renunțând la credința lor. Satana va intra atunci în inimile lor și sfârșitul lor va fi mult mai rău decât începutul lor.

Păstrați-vă bine de credința, copiii Mei prețioși, nu lăsați inamicul să vă ia sufletele. Rămâneți neclintiți căci Eu nu v-am părăsit, iar sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape."

NOTĂ: Mă rugam de câteva zile pentru că simțeam că anul acesta nu va fi sărbătorit Crăciunul, când am primit acest cuvânt. Știu că ar fi nevoie de ceva colosal pentru a opri Crăciunul în America. Dintr-o dată, am auzit o bubuitură, iar ceea ce mi-a venit în minte a fost un cutremur. Nu pot spune că este unul, pentru că nu a spus așa ceva. Nu pot spune cu siguranță că se va întâmpla înainte de Crăciun, pentru că Domnul nu a spus asta.

Am fost îngrijorată de termenul "apel la judecată", deoarece în general înseamnă o judecată sumară bazată pe fapte cunoscute, dar apoi mi-am dat seama că apelul poate însemna chemarea celor pierduți la El.

https://www.facebook.com/photo?fbid=414035867559445&set=a.403808015248897

4 comentarii: