În timp ce pene angelice mă acoperă, îl aud pe Sfântul Mihail Arhanghelul
spunând: IUBIT POPOR AL LUI DUMNEZEU, continuați să vă rugați la Milostivirea
Divină.
Pentru că nelegiuirea abundă, judecata focului va cădea peste această
generație nepocăită care v-a pătat pământurile cu sângele celor nevinovați, care
sunt sacrificați zilnic. Sângele nevinovaților continuă să strige și a ajuns la
urechile lui Dumnezeu Tatăl!
Vremurile turbulente vor începe să se intensifice, ordinea se va
schimba în haos. Sistemul fiarei a pregătit calea pentru fiul pierzării, care
este gata să-și marcheze adepții cu un semn de conveniență, care va fi un semn
al damnării. Semnul va fi inserat în ADN-ul lor. Ei vor căuta moartea, dar
moartea îi va ocoli.
IUBIȚI LOCUITORI AI INIMII LUI CRISTOS, NU VĂ TEMEȚI! Refugiul vostru
se află în Inima Sfântă a lui Isus Cristos, unde vă acoperă Mantia Maicii
noastre binecuvântate. Rămâneți neclintiți în tăria Domnului. Rămâneți pe
tărâmul Sfintelor Inimi, unde Harul și Milostivirea pot fi atinse.
Recunoașteți îngerii voștri păzitori care vă vor conduce spre siguranță
în aceste vremuri tulburi .
Iubiți ai Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, priviți în
sus! Răscumpărarea voastră se apropie !
Cu sabia mea scoasă din teacă, sunt gata, împreună cu mulțimi de
Îngeri, să vă apăr de răutatea și capcanele diavolului ale cărui zile sunt
puține la număr.
Așa zice apărătorul vostru vigilent.
Confirmări din Scriptură
Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la
tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului
Dumnezeului tău! (Miheia 6:8)
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. (Ieremia
29:12)
va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în
paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor
îngeri şi înaintea Mielului. (Apocalipsa 14:10)
Cât de scumpă este bunătatea Ta,
Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. (PSALM
36:7)
Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. (Apocalipsa 13:16-17)
În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să
moară, şi moartea va fugi de ei. (Apocalipsa 9:6)
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam
sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să
vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa
minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul
lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat
îndurare. (1 Petru 2:9-10)
Astăzi, Doamne, îți cer să dai putere slujitorilor Tăi credincioși care vestesc Cuvântul Tău în toată lumea. Te rog să-i binecuvântezi cu un timp de libertate față de atacurile satanice. Binecuvântează-i cu sănătate, vigoare și pasiune. Te rog să le dai o viață lungă și plină de slujire utilă, împuternicită de harul Tău. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Doamne ajuta Amin
RăspundețiȘtergere