În 1932, Sora Eugenia Elisabetta Ravasio, membră a Congregaţiei „Sfintei Fecioare a Apostolilor“ a primit din partea Părintelui Ceresc mesajul pentru omenire, singura revelaţie făcută de Dumnezeu Tatăl personal şi recunoscută de biserică zece ani mai târziu. Mesajul i-a fost dictat în limba latină, limbă necunoscută ei.
„Pentru a fi cunoscut, iubit şi onorat cu un cult special, nu cer nimic extraordinar. Doresc numai acestea:
1. ca o zi, sau măcar o duminică, să fie consacrată preamăririi Mele într-un mod cu totul special sub numele de TATĂL ÎNTREGII OMENIRI.
Vreau pentru această sărbătoare o Liturghie şi un oficiu propriu. Nu e greu de găsit textele în Sfânta Scriptură. Dacă preferaţi să-Mi aduceţi acest cult special într-o duminică, Eu aleg prima duminică din august, dacă luaţi o zi din săptămână, prefer ca să fie ziua de 7 din aceeaşi lună.

2. Întregul cler să se implice la dezvoltarea acestui cult şi mai ales să Mă facă cunoscut oamenilor aşa cum sunt şi cum voi fi mereu cu ei, adică Tatăl cel mai duios şi mai iubitor dintre toţi taţii.
3. Doresc ca clerul să Mă introducă în toate familiile, în spitale, în laboratoare şi fabrici, în locurile de muncă, în cazărmi, în fine, oriunde se află creaturile Mele, chiar dacă ar fi numai una! Ca semn palpabil al Prezenţei Mele invizibile, să fie o imagine care să arate că Eu sunt realmente acolo, prezent. Astfel, toţi oamenii vor face toate activităţile sub Privirea Tatălui lor şi Eu Însumi voi avea sub ochii Mei creatura pe care am înfiat-o după ce am creat-o, astfel, toţi fiii Mei se vor simţi sub privirea Tatălui lor iubitor. Fără îndoială că şi acum sunt prezent pretutindeni, dar aş vrea să fiu reprezentat într-un mod vizibil!
TOŢI ACEIA CARE MĂ VOR CHEMA CU NUMELE DE TATĂ, FIE ŞI NUMAI O SINGURĂ DATĂ, NU VOR PIERI, CI VOR FI SIGURI DE VIAŢA LOR VEŞNICĂ, ÎN COMPANIA CELOR ALEŞI.
Rugăciunea Sorei Eugenia către Tatăl
„Per Ipsum, cum Ipso et in Ipso“
Dumnezeu este Tatăl meu
Tatăl meu care eşti în ceruri, cât de dulce şi de mângâietor este să ştiu că Tu eşti Tatăl meu şi că eu sunt fiul Tău.Cu cât este mai întunecat sufletul meu şi crucea mea mai grea, cu atât mai mult simt nevoia să-ţi repet: Tată, cred în dragostea Ta pentru mine!Da, cred că Tu eşti pentru mine Tată în orice clipă a vieţii mele şi că eu sunt fiul Tău!Cred că Tu mă iubeşti cu o iubire nesfârşită!Cred că Tu veghezi asupra mea zi şi noapte şi că nici un fir de păr nu cade din capul meu fără permisiunea Ta!Cred că Atotştiutor fiind, ştii mai bine decât mine ceea ce-mi este folositor.Cred că Atotputernic fiind, Tu poţi scoate binele din rău.Cred că nesfârşit de Bun fiind, faci să se întoarcă totul în folosul celor care Te iubesc; şi sub mîinile care lovesc eu sărut mâna Ta care vindecă!Cred… dar sporeşte în mine Credinţa, Speranţa şi Caritatea!Învaţă-mă să văd întotdeauna Iubirea Ta care mă călăuzeşte în toate momentele vieţii mele.Învaţă-mă să mă abandonez Ţie, asemenea unui copil în braţele mamei.Tată, Tu ştii totul, Tu vezi totul, Tu mă cunoşti mai bine decât mă cunosc eu: Tu poţi totul şi Tu mă iubeşti!Tatăl meu, pentru că Tu vrei să apelăm întotdeauna la Tine, iată că eu, cu încredere Îţi cer, împreună cu Isus şi Maria, ca în curând să se realizeze toate dorinţele Tale!Pentru această intenţie, unindu-mă cu Preasfintele Lor Inimi, Îţi ofer toate rugăciunile, sacrificiile şi mortificările mele, toate acţiunile şi o mai mare dăruire în îndeplinirea obligaţiilor mele.Dă-mi Lumina, Harul şi Forţa Duhului Sfânt.Întăreşte-mă în acest Duh astfel încât să nu-L mai pierd niciodată, să nu-L întristez, să nu-L alung de la mine.Tatăl meu Îţi cer aceasta în numele lui Isus Fiul Tău! Şi Tu, o Isuse, deschide-ţi Inima Ta şi pune inima mea în ea şi cu Inima Mariei, oferă-le Divinului nostru Părinte!( se cere harul dorit)…Obţine-mi harul de care am nevoie!Tată Divin, cheamă-i la Tine pe toţi oamenii. Lumea întreagă să proclame Bunătatea Ta Părintească şi Îndurarea Ta Divină!Fii pentru mine Tată blând şi ocroteşte-mă pretutindeni ca pe pupila ochiului Tău. Fă să fiu mereu un fiu demn de Tine: ai milă de mine!Tată Divin, dulcea speranţă a sufletelor noastre,Fii cunoscut, onorat şi iubit de toţi oamenii!Tată Divin, bunătatea infinită care se coboară asupra tuturor popoarelor,Fii cunoscut, onorat şi iubit de toţi oamenii!Tată Divin, roua binefăcătoare a omenirii,Fii cunoscut, onorat şi iubit de toţi oamenii!
Indulgenţă parţială

† Mons. Girard † Jean Card. Verdier
Vicar Apostolic Arhiepiscop de Paris
Cairo -Egipt,9 oct. 1935 8 mai 1936
Vicar Apostolic Arhiepiscop de Paris
Cairo -Egipt,9 oct. 1935 8 mai 1936
sursa: revelaţii ale cerului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu