Trecut un timp, vine altul

Cum aştept, aşa şi lumea,

Ca să coboare Minunea.

Va fi Crucea de lumină,

În ea Isus o să vină.

De profeţi a fost vestit,

Şi-n Apocalipsă-i scris.

Trăim semne, trăim timpul,

Până va veni momentul,

Să-L vedem venind de sus,

Că aşa ni s-a promis.

Şi acum Domnul ne spune,

Prin profeţi vorbind la lume.

Nu-s înţeleşi nici acum,

Cum nu au fost nici atunci.

Sunt crezuţi nebuni, răzleţi,

Tot la fel, incompetenţi.

E greu de transmis la lume,

Ce spune Sfânta Treime.

Tot la fel, Sfânta Fecioară,

Mesaje lumii coboară,

Trimise din cer la noi,

Că e timpul de apoi.

Tot ce scrie în Scriptură,

Se împlineşte acum la urmă.

Asta-i urma, nu e alta,

Ce urmează a fi gata,

De sfârşit şi început,

Fiind vorba de acest timp.

Timpul se vede în schimbare,

Cu graba lui aşa mare.

S-a schimbat şi lumea mult,

Ce mai spuneţi de pământ...

Lumea fuge în mare grabă,

Pământul nu mai dă roadă,

Şi-n apă au pus otravă,

Hai, Doamne, Semnul coboară,

Peste planeta Pământ,

Lumea-i fără crezământ!

Doamne, zilnic lăcrimez,

Ca Semnul să ni-l trimiţi,

Că îneacă lumea, pământul,

Apa ce o duce vântul.

De sus curg aşa deodată,

Ce mulţi fulgi şi stropi de apă!

Parcă şi vremea-i turbată,

Cum aproape lumea toată,

Cum aleargă, cum adună,

Doar tot vânt şi tot furtună,

Că aşa-i place purtată,

Tot prin vânt şi tot prin apă,

Că-i aproape şi în zare,

Cutremurul cel mai mare,

Cel care a fost prezis,

Cum în Sfânta Carte-i scris.

Lumea doarme, nu înţelege,

Aşa Domnul o trezeşte.

O trezeşte şi o cheamă,

Ca la El să se întoarcă,

Să vadă, să înţeleagă,

Că de El a fost creată.

Omule, fii liniştit,

Şi întoarce-te grăbit.

Vine dezastrul, vine urgia,

Arătând Domnul mânia.

Omule, Îl crezi nebun?

Mult greşeşti, El e Stăpân,

Cum pe pământ şi pe apă,

La fel peste lumea toată.

S-a împlinit timpul şi vremea,

Ca să-şi arate puterea,

Ce-i măreaţă, ce-i divină.

Cu ce forţă o să vină!

Totul pune la pământ,

Şi-i va dărâma pe munţi.

Apă va fi peste tot,

Parcă munţi nici nu au fost.

Te-ai gândit, lume, ce faci?

Că atunci nu poţi să scapi,

Nici de apă, nici de foc,

Nici de cutremurul tot.

Doar nădejdea e la Domnul,

Că doar El a creat omul,

Cu de toate care sunt.

Toate-s de la Tatăl Sfânt,

Cum şi aerul, şi apa,

Şi trupul ce-i dat degeaba.

N-a pus preţ, n-a cântărit,

Doar de El tu să asculţi.

Ce răspuns tu îi vei da,

Când în faţă vei vedea,

Atât de multe şi mari?

Tu, nici cât un miligram.

În faţa Lui tu ai preţ,

Însă te dai prea măreţ.

El iubeşte, El respectă,

Orice cult şi orice sectă.

De la toţi El vrea răspuns,

Că îi vrea în Paradis,

Că  acolo a creat omul,

În grădina cea cu pomul,

Şi înapoi să se întoarcă,

Că e frumos în livadă.

Este umbră de la pomi,

Şi miros frumos de flori.

Ce zici, omule, îţi place,

Cu de toate şi cu pace,

Cum în minte şi în trup?

Aşa este în Paradis.

Omule, să iei aminte,

Cele-s din urmă cuvinte.

Timpu-i scurt şi se grăbeşte,

Semnul peste voi soseşte,

Şi tot ce v-am spus acum,

Veţi vedea cât de curând.

V-a vorbit Tatăl, Stăpânul,

A creat toate şi timpul.

Trecut unul,

Venit altul.

Fiţi tot timpul pregătiţi,

În rugă şi spovediţi.

Vine Semnul, în el, Domnul,

Ce-l va vedea tot omul.

Se vor bucura, vor plânge,

Vor coborî sau să urce.

Se aleg oile de capre,

De cum vor, în care parte.

Grâul bun pune deoparte,

Şi neghina o va arde,

Nu mai fie ceartă, ură,

O lume nouă şi bună,

Cu un Păstor,

Şi o turmă.

    27.12.2014, ora 21:21 Anton Ciobanu