„Dragii Mei! Viaţa este scurtă. Fiecare zi şi fiecare clipă Eu o împart ca să ajungeţi pas cu pas mai aproape de Mine. Eu sunt Cel care permit încercările ca să vă întăriţi şi să nu vă încredeţi prea tare în voi. Eu permit şi succesele, de asemeni Eu sunt Cel care dau şi harurile, ca să vă întăriţi şi cu forţe proaspete să puteţi înfrunta căpetenia acestei lumi, pe satana. Viaţa fiecărui copil al Meu care se străduieşte către sfinţenia vieţii este o luptă continuă, un creştinism radical, o împotrivire fără drept de apel împotriva oricărei ispitei şi a păcatului.
Am spus: voi sunteţi sarea Pământului şi lumina lumii. Nu trebuie multă sare pentru a da gust mâncării. Unei camere îi ajunge şi o singură candelă care să o lumineze. Însă sarea nu poate fi fără gust şi nici candela nu poate fi întunecată, adică voi trebuie să vă împliniţi sarcinile potrivit stării voastre. Nu uitaţi nici o clipă că voi sunteţi prelungirea mâinii Mele, prin intermediul cărora Eu pot acţiona şi călăuzi. Pentru asta vă binecuvântez cu iubirea nemărginită şi întăritoare ce se revarsă din Inima Mea, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Întărire din Sfânta Scriptură: Matei 23, 36: „ adevăr vă spun."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu