Ce-ţi voi spune pentru lume.
-Iată-mă, am început,
Sunt atent şi Te ascult.
Dar nu ştiu cine-mi vorbeşte.
-Prin Duhul, Tatăl şopteşte.
-E trist, grabă şi urgent?
Sau numai să fim atenţi?
-Aşa cum ai aşezat
Pe hârtie ordonat,
Astea s-or petrece toate,
Cum în zi, aşa în noapte.
Aşa vorbeşte acum Tatăl
Lumii, că încep asaltul.
V-am spus să vă pregătiţi,
Sau voi încă mai dormiţi?!
Ridicaţi-vă, dragi copii,
Clipele-s deja târzii.
Am mai lăsat, aşteptat,
Dar voi tot n-aţi ascultat.
Vă veţi trezi în beznă toţi,
Nu ici, colo, peste tot.
Ca fecioarele ce-au adormit,
Tot la fel veţi fi găsiţi.
Acum se apropie ziua,
Când va dispare lumina
De la soare, de la lună,
Şi va fi frig şi furtună.
De cumva sunteţi afară,
Intraţi iute la doseală,
Că Eu tot mereu v-am spus,
Acum timpul s-a ajuns,
Soarele să-l căutaţi.
Cât veţi fi de tulburaţi,
Nefiind nici o lumină!
Nu vor fi stele, nici lună.
Înţelegeţi ce văspun?
Va fi beznă pe pământ.
Cum M-aţi renegat pe Mine,
Aşa vă ţin trei nopţi şi zile.
Totul voi cutremura,
Că în picioare nu veţi sta.
O să vă salt şi trântesc,
Poate aşa vă trezesc;
Şi o să clatin şi cerul,
Să vedeţi cum e infernul.
Voi vă credeţi mari şi tari,
Veţi vedea că sunteţi slabi.
Voi legăna şi pământul,
Veţi crede că e sfârşitul.
Acum nu-i la lume sfârşitul,
Se sfârşeşte numai timpul.
Lumea va merge înainte,
Tot mai greu şi prin nevrute.
Voi, ce nu aţi ascultat:
Pe pământ va fi ca-n iad.
Când veţi ieşi la lumină,
Unii în iad, alţii în Grădină,
Totul este pregătit
Pentru iad şi Paradis.
Este timpul, dragii Mei,
Să despart lupii de miei.
V-a vorbit Tatăl prin Duhul,
Prin Anton care-i profetul,
Cel ales şi neînţeles,
Când se înalţă o să-l vedeţi.
O să tânjiţi după el,
Dar atunci va fi în cer
Cu Treimea şi întreg cerul,
Că jos a trăit purgatoriul.
Dacă îi veţi urma exemplul,
Veţi obţine şi voi cerul.
-Iată-mă, am început,
Sunt atent şi Te ascult.
Dar nu ştiu cine-mi vorbeşte.
-Prin Duhul, Tatăl şopteşte.
-E trist, grabă şi urgent?
Sau numai să fim atenţi?
-Aşa cum ai aşezat
Pe hârtie ordonat,
Astea s-or petrece toate,
Cum în zi, aşa în noapte.
Aşa vorbeşte acum Tatăl
Lumii, că încep asaltul.
V-am spus să vă pregătiţi,
Sau voi încă mai dormiţi?!
Ridicaţi-vă, dragi copii,
Clipele-s deja târzii.
Am mai lăsat, aşteptat,
Dar voi tot n-aţi ascultat.
Vă veţi trezi în beznă toţi,
Nu ici, colo, peste tot.
Ca fecioarele ce-au adormit,
Tot la fel veţi fi găsiţi.
Acum se apropie ziua,
Când va dispare lumina
De la soare, de la lună,
Şi va fi frig şi furtună.
De cumva sunteţi afară,
Intraţi iute la doseală,
Că Eu tot mereu v-am spus,
Acum timpul s-a ajuns,
Soarele să-l căutaţi.
Cât veţi fi de tulburaţi,
Nefiind nici o lumină!
Nu vor fi stele, nici lună.
Înţelegeţi ce văspun?
Va fi beznă pe pământ.
Cum M-aţi renegat pe Mine,
Aşa vă ţin trei nopţi şi zile.
Totul voi cutremura,
Că în picioare nu veţi sta.
O să vă salt şi trântesc,
Poate aşa vă trezesc;
Şi o să clatin şi cerul,
Să vedeţi cum e infernul.
Voi vă credeţi mari şi tari,
Veţi vedea că sunteţi slabi.
Voi legăna şi pământul,
Veţi crede că e sfârşitul.
Acum nu-i la lume sfârşitul,
Se sfârşeşte numai timpul.
Lumea va merge înainte,
Tot mai greu şi prin nevrute.
Voi, ce nu aţi ascultat:
Pe pământ va fi ca-n iad.
Când veţi ieşi la lumină,
Unii în iad, alţii în Grădină,
Totul este pregătit
Pentru iad şi Paradis.
Este timpul, dragii Mei,
Să despart lupii de miei.
V-a vorbit Tatăl prin Duhul,
Prin Anton care-i profetul,
Cel ales şi neînţeles,
Când se înalţă o să-l vedeţi.
O să tânjiţi după el,
Dar atunci va fi în cer
Cu Treimea şi întreg cerul,
Că jos a trăit purgatoriul.
Dacă îi veţi urma exemplul,
Veţi obţine şi voi cerul.
Luni, 21.02.2022, ora 18, Anton Ciobanu
Doamne ajuta sa nu fim luați nepregătiți Amin
RăspundețiȘtergere