vineri, 15 februarie 2019

MESAJUL SFINTEI FECIOARE MARIA DAT IUBITEI SALE FIICE, LUZ DE MARIA, 6 DECEMBRIE 2018

Iubiți copii ai Inimii Mele Imaculate, PRIMIȚI INIMA MEA IMACULATĂ, CEA CARE LA FINAL VA TRIUMFA!
IUBIREA MEA MATERNĂ VĂ PRIMEȘTE PE TOȚI, FĂRĂ DEOSEBIRE, SUNT MAMA OMENIRII.
Vă țin în Mâna Mea pe toți cei care doriți ca să vă călăuzesc către Fiul Meu. Ca prim Discipol al Fiului Meu, El Mă cheamă să fiu REGINA ȘI MAMA ULTIMELOR TIMPURI și, într-un final, să-i călăuzesc pe Apostolii Ultimelor Timpuri. 
CA APOSTOLI TREBUIE SĂ LUCRAȚI FĂRĂ ODIHNĂ. Știți că răul nu se odihnește, luptă împotriva sufletelor mărindu-și prada. Trebuie să știți să recunoașteți semnele acestui timp în care vedeți împlininindu-se  în fiecare aspect al vieții omului Revelațiile.
 Grăbiți pasul, iubiții Mei. În fața la atâta dezumanizare, lumea intră în haos și cuprinde națiunile ca o ciumă care avansează fără a se opri, ci dimpotrivă, arde precum focul.
APOSTOLII ULTIMELOR TIMPURI NU SUNT UN GRUP SELECȚIONAT, CI SUNT ACELE CREATURI UMANE CARE SE CONVERTESC ȘI SE ANGAJEAZĂ SĂ TRĂIASCĂ ÎN VOINȚA TRINITARĂ, FIIND O VOCE ÎN PLUS CARE SE RIDICĂ PENTRU A-I TREZI PE FRAȚII LOR ÎNAINTE DE A CĂDEA PRADĂ REȚELELOR RĂULUI.
Iubiți copii ai Inimii Mele Imaculate, Pământul este obosit și chiar și așa omul nu este conștient de asta, ci continuă să privească de departe cum anotimpurile variază accelerat, fără a se gândi la fenomenele imprevizibile ale Naturii care surprind Omenirea constant, accentuând impactul ei în zonele unde nu au existat evenimente naturale.
Uraganele și-au crescut puterea și deplasarea lor a surprins popoare întregi, dezghețul accelerează suferința celor care trăiesc în zonele de coastă și în fața acesteia, guvernanții, cunoscători a toate câte se petrec pe Pământ, trebuie să ia măsuri de precauție pentru popoarele lor.
CÂȚI NUMESC ACESTE REVELAȚII APOCALIPTICE!
LE NUMESC ASTFEL DIN LIPSA DE CUNOAȘTERE A TIMPULUI ÎN CARE TRĂIEȘTE OMENIREA. DIMPOTRIVĂ, LE VOR NUMI REVELAȚII DIN ACEST MOMENT.
Preasfânta Treime dorește să înfăptuiască prin intermediul Revelațiilor, în toate timpurile, conștiința omului că Omenirea trebuie să se salveze, nu din frică, dar din cunoaștere pentru a preveni calamitățile din viitor. Nu a fost posibil ca Omenirea să aibă această conștiință și acum, această generație trăiește rezultatul neascultării și al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Acum trebuie să se dedice împărtășirii fraterne, nu numai în ogorul unde Fiul Meu a împrăștiat fiecare sămânță, ci trebuie să rămână atenți ca semințele să încolțească și așa ca frații, să anunțați convertirea acum!
Copiii Mei au fost neascultători și l-au primit pe satana ca pe un dumnezeu, i-au dăruit unele Temple unde omul să-l adore, iar el s-a bucurat de profanarea Casei lui Dumnezeu în care Poporul Lui se adună sau s-a adunat. (Cfr. Ef 1, 22-23) Având caracter universal, Biserica este formată de cei care păstrează credința în Fiul Meu pentru salvarea lor. PREASFÂNTA INIMĂ A FIULUI MEU SÂNGEREAZĂ LA TOLERANȚA UNORA DINTRE CONSACRAȚII LUI CARE PERMIT CA TEMPLELE SĂ FIE CENTRE DE MUZICĂ DESFRÂNATĂ, CU SPECTACOLE SACRILEGIOASE ȘI PROFANATOARE. UNDE SUNT COPIII MEI PREFERAȚI...?
Iubiți copii ai Inimii Mele Imaculate, omul suferă în lipsa spiritualității, a trăirii Evangheliei și din cauză că nu e acea creatură dăruită Iubirii Divine.
Iubiți copii, impietatea se generalizează, persecuția împotriva Copiilor Mei preferați se accentuează, Biserica Fiului Meu este despuiată de câteva dintre templele sale. Chiar și așa nu vă descurajați, continuați fermi în credință; odată cu încercările vine și consolarea cerului. Îngerul de Pace va veni să dea alinare celor descurajați, celor abătuți, celor obosiți, celor care doresc să se convertească.
Omenirea continuă să suferere din cauza Naturii. Într-una dintre furtunile solare, se va reduce comunicarea și disperarea omului va fi imensă.
VIN SCHIMBĂRI CARE ÎI CONFUZEAZĂ PE COPIII MEI, PE CEI CARE DORESC SĂ TRĂIASCĂ ATAȘAȚI DE PORUNCI. Nu tremurați copii, fiți puternici, discerneți în lumina Duhului Sfânt, nu vă îndepărtați de Fiul Meu, căutați-L în Euharistie cum se cuvine, pregătiți și cu propunere fermă de îndreptare. Nu vă îndepărtați de Fiul Meu, El este prezent în fiecare și dorește să fie adorat în fiecare.
APOSTOLI AI ULTIMELOR TIMPURI, ÎNTĂRIȚI-VĂ, IUBIȚI CU IUBIRE DIVINĂ ȘI IERTAȚI CU IUBIRE ADEVĂRATĂ, ACEEAȘI IUBIRE PE CARE FIUL MEU V-O DĂRUIEȘTE VOUĂ.
SURPRINDEȚI OMENIREA CU IUBIREA FIULUI MEU, IERTAREA FIULUI MEU, DĂRUIREA FIULUI MEU, CARITATEA FIULUI MEU, BUNĂTATEA FIULUI MEU, SPERANȚA FIULUI MEU.
Rugăciunea pentru Statele Unite nu trebuie să se lase așteptată.
Rugați-vă, copilașii Mei, rugați-vă pentru Mexic, va fi purificat.
Omul Îl disprețuiește pe Dumnezeu și în lipsa lui Dumnezeu s-a dăruit josniciei răului.
Rugați-vă pentru copiii Mei din Franța.
Rugați-vă, pământul se cutremură cu putere și omul suferă, apa intră în pământ și în alte regiuni soarele cauzează prăpăd asupra omului alarmându-l.
Nu vă îndepărtați de Fiul Meu, uniți-vă și slujiți-vă unii pe alții, alinați-vă unii pe alții, ajutați-vă unii pe alții. Veniți la Mine, Eu vă conduc către Fiul Meu. Rămâneți uniți, nu vă separați pentru a vă întări reciproc.
FIȚI ÎNDEPLINĂTORI FIDELI AI VOINȚEI DIVINE, RUGAȚI-VĂ CU INIMA.
Nu vă temeți, Eu sunt cu voi.
Fiul Meu rămâne atent la Poporul Său; nu uitați, copii, Adventul este timpul de pregătire, de Iubire, de Unitate.
Binecuvântarea Mea Maternă în fiecare dintre voi e balsam pentru a înfrunta cotidianul. Fiți disponibili să trăiți-vă viața cât mai mult în prezența Fiului Meu.
Mulțumiți pentru cât vi se permite să oferiți pentru salvarea sufletelor.
Vă iubesc.
Mama Maria
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
COMENTARIUL LUZ DE MARIEI
Fraților, în acest act de Iubire al Mamei noastre să privim la Bunătatea Maternă care nu ne abandonează.
În fiecare etapă a Omenirii, fiecare generație a fost chemată la convertire și totodată mustrată când a fost neascultătoare față de chemarea Divină și a primit insinuările satanei. Ca atunci când în deșert, Poporul lui Dumnezeu a trebuit să-l aștepte pe Moise. În fața așteptării, Poporul s-a neliniștit și a deviat către adorarea unui vițel de aur. Tot așa, această generație repetă istoria.
Satana așteaptă cu scopul de a face rău intenționat, sugestiv. Încearcă până când reușește să-l înșele pe om ca să se îndepărteze de Dumnezeu. Omul trebuie să fie abil și să nu permită să fie înșelat de rău, dar se pare că răul câștigă adepți așa cum ne-a anunțat Mama noastră în toate Revelațiile Sale, că Omenirea va deraia și Dumnezeu va fi izgonit din inima omului.
De aceea, cerem, cu umilință: Tată, fă ca iubirea noastră pentru Divinul Tău Fiu să nu se risipească, ci să fie adevărată, nu trecătoare și fiecare dintre noi trăim acest timp de Advent cu speranța și credința reînnoite.
”Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el”
(1 Cor 2,9) Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu