joi, 29 decembrie 2016

O paralela intre Cartea Apocalipsului si Cartea Adevarului (partea I)- de Sora Dolor Reyes


Este neîndoielnic faptul că Apocalipsa, scrisă de Ioan, prevesteşte vremurile din urmă şi este bogată într-un simbolism care se referă la împlinirea planului lui Dumnezeu pentru om, plan ce se apropie de sfârşit în “timpul acestei generaţii”. De aici provine urgenţa Misiunii “Cărţii Adevărului”. Cartea Adevărului conţine mesajele transmise în special de Isus vizionarei irlandeze Maria Divinei Milostiviri.
Isus a spus în Cartea Adevărului: “Promisiunea Mea de a Mă întoarce în Glorie pentru a judeca pe cei vii şi pe cei morţi se va împlini în timpul acestei generaţii.” (22 aprilie 2012)

Mai jos veţi găsi o prezentare în oglindă a Mesajelor din Cartea Adevărului şi a Cărţii Apocalipsei.
“Şi mi-a zis: "Acesea sunt cuvinte adevărate şi vrednice de crezare, iar Domnul Dumnezeul duhurilor profeţilor l-a trimis pe îngerul Său ca să le arate slujitorilor săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând. 7 Şi iată, eu vin curând! Fericit cel care păstrează cuvintele profeţiei cărţii acesteia!" (Ap 22:6-7).
“Desi va fi multă Dragoste şi Lumină ce se vor răspândi din Cuvântul Meu, va fi şi un Aer de Autoritate Divină care va fi imposibil de ignorat.” (16 ian 2012)

“Cartea Adevărului nu este o simplă carte. Este Cuvântul Meu Sfânt,, prima parte din multe revelaţii menite să convertească omenirea.” (15 august 2012)
“Adevărul va fi dezvăluit în cele din urmă şi mistere conţinute în Cartea Apocalipsului vor fi prezentate unei lumi neîncrezatoare.” (5 martie 2012)
“Niciun om nu are cunoaşterea sau autoritatea de a dezvălui Adevărul conţinut în Cartea Apocalipsului. Numai Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu şi Mântuitorul omenirii are dreptul de a descoperi Adevărul lumii de astazi.” (
7 martie 2012)

“Fericit cel care citeşte şi cei care ascultă cuvintele profeţiei şi ţin cele scrise într-însa, căci timpul este aproape”. (Ap 1:3)
“Mesajele mele astăzi sunt pentru a întări Învăţăturile conţinute în Sfânta Biblie pentru că sunt atât de mulţi cei care în lumea de astăzi nu ştiu ce conţine.” (12 februarie 2012)
“Iar dacă cineva scoate [ceva] din cuvintele cărţii profeţiei acesteia, Dumnezeu va îndepărta partea lui de la pomul vieţii şi de la cetatea cea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.” (Ap 22:19)
“Satana convinge sufletele bune că atunci când Cuvântul Meu este spus, nu este de la Mine – că această Lucrare este a lui (11 aprilie 2012)
“Când Sfântul Meu Cuvânt este atacat cu atâta venin, acesta este un semn al confirmării Satanei că aceste Mesaje sunt autentice. “ ( 6 august 2012)


Deschiderea Sigiliilor
Cartea Apocalipsului, ultima carte a Bibliei, abundă în simboluri cum ar fi pergamentul, peceţile, Mielul, călăreţii, fiarele, trompetele, culori şi numere, printre altele.
“Şi am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: "Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i desfacă sigiliile?" 

3 Dar nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu era în stare să deschidă cartea şi să se uite în ea. 
4 Şi am plâns mult pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. 
5 Atunci, unul dintre bătrâni mi-a zis: "Nu plânge! Iată a învins leul din tribul lui Iuda, vlăstarul lui David. El va deschide cartea şi cele şapte sigilii ale sale".
6 Şi am văzut stând în picioare, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi între bătrâni, un Miel ca înjunghiat, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul. 

7 El a venit şi a luat [cartea] din mâna dreaptă a celui care şade pe tron. 
8 Când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, 
9 şi cântau un cântec nou, spunând:
"Vrednic eşti tu să primeşti cartea şi să desfaci sigiliile sale
pentru că ai fost înjunghiat şi ai cumpărat pentru Dumnezeu
prin sângele tău [oameni] din toate triburile, limbile,
popoarele şi naţiunile si i-ai făcut pentru Dumnezeul nostru
o împărăţie şi preoţi şi vor domni pe pământ".” (Ap 5:2-8)


Iată câteva fragmente din Cartea Adevărului referitoare la deschiderea sigiliilor:
“Timpul a venit ca Eu, Dumnezeu Tatăl, să încuviinţez deschiderea Peceţilor. Ultimele etape ale Purificării vor începe acum.” (4 februarie 2012)
“A venit timpul ca profeţiile lui Daniel să se împlinească şi Peceţile din Cartea Apocalipsului să fie deschise de Mine, Mielul lui Dumnezeu (7 iulie 2012)


Prima Pecete: Apostazia
Şi am văzut când Mielul a desfăcut primul dintre cele şapte sigilii şi am auzit-o pe una dintre cele şapte fiinţe spunând cu o voce ca de tunet: "Vino!"

 2 Şi am văzut şi, iată un cal alb, iar cel care şedea pe el avea un arc. I s-a dat o coroană şi a pornit învingător ca să învingă. (Ap 6: 1-2)
Primul dintre cele şapte sigilii revelate în cartea Apocalipsului este explicat în Cartea Adevărului.
“Prima pecete este apostazia, văzută nu numai între necredincioși, dar și printre cei care pretind că Mă cunosc și cei care în mod public proclamă că Mă iubesc.
Acesta este momentul în care credința adevărată va fi răstălmăcită, când vouă, Copiilor Mei, vă va fi prezentată o doctrină diluată, care este o insultă la adresa învățăturilor Mele. Vă spun, copiilor, că atunci când veți vedea apărând credințe false și doctrine religioase noi, veți ști că acum este timpul ca Prima Pecete să fie revelată.” (7 martie 2012)
Primul călăreţ cu un arc ce “simbolizează Părţii, care i-au hărţuit continuu pe romani” este o figură a primei Peceţi care arată atacul violent al satanei la adresa Bisericii Catolice, avându-şi sediul la Roma, la Sfântul Scaun.


Mai jos sunt mesajele lui Isus din Cartea Adevarului cu privire la Marea Apostazie:
“Cel rău nu se va odihni până când Biserica Catolică nu va fi prăbuşită la pământ. Când Biserica se va dezmembra, vor apărea două ramuri. Indiferent cât va suferi Biserica, ea nu poate, şi nu va muri. (8 februarie 2012)
“Acest plan al răului, de a distruge Biserica Mea, a început să se desfășoare acum 100 de ani și s-a întețit începând cu anul 1967. Mulți impostori din această sectă răufăcătoare, care îl adulează pe satana, au intrat în seminarii ca să poată pună piciorul în Vatican. Influența lor, deși permisă de către Dumnezeu Tatăl, a fost limitată până acum. Acum că se apropie sfârșitul timpurilor, această stare de fapt se va schimba. (16 aprilie 2012)
Primul secret din Cartea Adevărului dezvăluie faptul că grupările Masonice, care s-au format în epoca medievală, țes conspirații împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale. Grupul s-a infiltrat încetul cu încetul în Vatican prin anumiţi preoţi, episcopi şi cardinali care fac parte din această sectă malefică, ce îi slujeşte Satanei, închinându-i-se prin liturghii negre, salutându-se unii pe alţii prin semne secrete. (29 aprilie 2012)
Isus ne spune că ultimul secret de la Fatima nu a fost complet dezvăluit şi că se referă la această Mare Apostazie din interiorul Bisericii.
“Nici ultimul secret de la Fatima nu a fost dat lumii, deoarece el dezvăluie adevărul despre infiltrarea sectei diabolice a satanei în Vatican.
Ultima parte a secretului nu a fost revelată, astfel încât să poată fi protejată secta malefică ce a intrat în Vatican, în număr mare, de la aparițiile Mamei Mele la altarul sfânt din Fatima.
Fiica Mea Lucia a fost redusă la tăcere de acele forțe care au coordonat o parte a Vaticanului, și asupra cărora Vicarii Mei iubiți au avut un control redus.” (26 ianuarie 2012)


Mulţi papi: prizonieri ai Sfântului Scaun
Înconjuraţi de Grupurile Masonice, mulţi papi au fost practic prizonieri la Vatican, aproape lipsiţi de puterea de a preveni decăderea din interiorul Bisericii Catolice. Totuşi, Isus şi-a exprimat cel mai puternic reproş la adresa slujitorilor Săi sfinţiţi în mesajul Său către Maria (7 mai 2012)
Toată averea pe care ați acumulat-o a dus la o distanțiere între Mine, Cristos Salvatorul, și copiii obișnuiți ai lui Dumnezeu.
Ați escaladat culmi atât de înalte încât Eu nu am mai putut ajunge până la voi pentru a vă oferi mâna Mea spre salvarea de la putreziciunea voastră interioară. Petru al Meu, pe a cărui stâncă ați fost clădiți, v-a învățat adevărul. Și voi ce ați făcut? Ați construit ziduri groase de piatră în jurul vostru.
Aceasta a dus la o lipsă de comunicare între voi și cei cărora trebuia să le dați Trupul și Sângele Meu astfel ca sufletele lor să fie hrănite.”
“Atunci când Conciliul Vatican II a declarat reguli noi, ele au fost introduse de către aceste forțe malefice masonice ce se aflau pe coridoarele voastre. Ei au prezentat cu viclenie noi modalități de a administra Sfânta Mea Euharistie, care sunt jignitoare pentru Mine. Învățăturile voastre așa-zis tolerante, au proclamat o serie de minciuni, inclusiv refuzul de a recunoaște puterea Sfântului Arhanghel Mihail. El este ocrotitorul Bisericii împotriva lui satana. Aceste forțe aflate printre voi au știut acest lucru. De aceea au oprit toate rugăciunile care solicită ajutorul său înainte de Sfânta Liturghie.”
“Apoi ați comis cea mai mare minciună, că nu trebuie să vă fie teamă de Iad, spunând că acest concept nu este decât o metaforă. Această minciună, acceptată ca fiind un adevăr de către mulți copii ai lui Dumnezeu, a însemnat pierderea a miliarde de suflete.”
“Niciodată să nu credeți că am învinuit pe mulți Sfinți Papi care s-au așezat în scaunul lui Petru. Misiunea lor a fost întotdeauna protejată. Mulți Papi au fost prizonieri în Sfântul Scaun, înconjurați de grupuri masonice, care nu-L reprezintă pe Dumnezeu. Ei Îl urăsc pe Dumnezeu și au petrecut cincizeci de ani în răspândirea minciunilor despre Milostivirea lui Dumnezeu.”
“Fac apel la toți slujitorii Mei sfințiți care cunosc adevărul: ridicați-vă și urmați-Mă pe Mine, Isus al vostru, pentru a răspândi cu umilință adevărul Învățăturilor Mele. Voi trebuie să găsiți curajul și puterea să înviați din cenușă.
Mai presus de toate, respingeți minciunile care vă vor fi prezentate în scurt timp de către falsul profet.
El va fuziona Biserica Catolică cu alte biserici, inclusiv biserici păgâne, pentru a deveni o urâciune.
O biserică mondială fără suflet.” (7 mai 2012)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu