sâmbătă, 29 aprilie 2017

Novenă către Fecioara de la Fatima

Imagini pentru aparitiile de la fatima

Ziua întâi (4 mai)
Rugaciunea ingerului: Preasfântă Treime,Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, vă ador din adâncul inimii şi vă ofer preţiosul Trup şi Sânge, Sufletul şi Dumnezeirea Domnului Nostru Isus  Cristos, prezent în toate Tabernacolele de pe pământ, ca reparare a insultelor, a sacrilegiilor şi a indiferenţei cu care El este ofensat. Prin meritele infinite ale Preasfintei Sale Inimi şi prin Inima Îndurerată şi Neprihănită a Mariei, mă rog pentru convertirea sărmanilor păcătoşi şi pentru vindecarea bolnavilor. Dumnezeul meu, cred în Tine, Te ador, nădăjduiesc în Tine şi Te iubesc. Îţi cer iertare pentru cei care nu cred în Tine, nu Te adoră, nu nădăjduiesc în Tine şi nu Te iubesc. Amin. 

Mesajul de la Fatima:
„Recită Rozariul în fiecare zi.”

Răspunsul nostru:
O, Inimă Imaculată a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, urmând dorinţa ta, noi ne hotărâm să recităm Rozariul tău în fiecare zi. Vino în ajutorul nostru, ca să putem împlini această intenţiune, o, Maica lui Dumnezeu. Binecuvântează-ne cu iubire pentru această devoţiune atât de plăcută Ţie. O, Marie, Dumnezeu ne-a creat să-L cunoaştem, să-L iubim şi să-I servim aici pe pământ, ca să fim pururea fericiţi după aceea, cu El în Cer. Fă ca recitarea zilnică a Rozariului Tău să ne ajute la câştigarea acestui mare scop dumnezeiesc. Luminează mintea noastră, ca meditările asupra misterelor Rozariului să ne învrednicească să-l cunoaştem tot mai mult pe Dumnezeu Tatăl. Întăreşte inimile noastre, astfel încât meditarea misterelor de bucurie, durere şi mărire ale lui Dumnezeu-Fiul să ne apropie tot mai mult de rodul imitării virtuţilor Lui. Trezeşte voinţa noastră, pentru ca meditarea misterelor răscumpărării să aprindă în noi adevărata dragoste către Spiritul Sfânt-Dumnezeu. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această Novenă! (Gândeşte-te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a doua (5 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Pentru mântuirea păcătoşilor, Dumnezeu doreşte să stabilească în lume devoţiunea către Inima mea Imaculată.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, Tu ne-ai fost dată ca scăpare a păcătoşilor. O, Marie, noi cinstim Inima Ta trupească, simbol al dragostei Tale către Dumnezeu şi către Fiul Tău Dumnezeiesc, semn expresiv al iubirii Tale de Mamă către neamul omenesc. O, Imaculată Fecioară, în această Inimă noi dorim să venerăm fiinţa Ta întreagă, precum şi toate darurile naturale şi binefacerile cu care Dumnezeu te-a înfrumuseţat. Fă ca devoţiunea noastră către Inima Ta Imaculată să fie spre convertirea celor fără de Dumnezeu şi spre mântuirea tuturor păcătoşilor. Fecioară de la Fatima, ajută-ne ca prin recitarea zilnică a Rozariului să fim pururea credincioşi în consfinţirea noastră către Imaculata Ta Inimă. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această Novenă! (Gândeşte-te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a treia (6 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Mântuitorul nostru plânge cu durere şi amărăciune pentru numărul mic al sufletelor care sunt în harul său.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, dumnezeiescul Tău Fiu plânge pentru numărul mic al sufletelor ce sunt în Harul Sfinţitor. O, Maica lui Cristos, noi suntem nepăsători faţă de viaţa harului. Noi am dat uitării că Harul Sfinţitor înseamnă a fi părtaşi la însăşi viaţa lui Dumnezeu. Noi am nesocotit că acela ne face prieteni intimi ai lui Dumnezeu şi biserică vie a Spiritului Sfânt. Noi am nesocotit faptul că prin graţia sfinţitoare devenim fii adoptivi ai lui Dumnezeu, fraţi ai lui Isus Cristos şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu. O, Marie, Dumnezeu te-a ales pe Tine ca mijlocitoare a darului. Dă-ne darul adevăratei păreri de rău! Dă-ne dorul arzător după Harul Sfinţitor. Umple sufletele noastre cu prezenţa mângâietoare a acestui dar! Fecioară de la Fatima,fă ca recitarea zilnică a Rozariului Tău să ne păstreze întotdeauna în harul lui Dumnezeu! Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această Novenă! (Gândeşte­te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce-i pe cei rătăciţi la Cristos!
Feciora Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a patra (7 mai)

Mesajul de la Fatima:
„E necesar să-şi schimbe viaţa şi să ceară iertare pentru păcatele lor.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, cu iubirea Ta de mamă ne ceri să ne schimbăm viaţa. O, Maica îndurării, ajută-ne să ne recunoaştem greşelile. Multă vreme ne-am străduit să fim credincioşi lui Cristos şi totuşi trăim încă o viaţă prea lumească. Adesea am adorat pe Isus în Sfânta Liturghie, în zi de duminică şi sărbători, apoi am uitat de El, la lucru, peste săptămână. O, Maică Preacurată, uşurează greutatea păcatelor noastre, scapă-ne de întunecimea minţii, alungă ispitele diavoleşti, potoleşte pornirile duşmanilor noştri, îndreaptă viaţa noastră, ca sub scutul tău de Mamă să putem ajunge la viaţa veşnică. Fecioară de la Fatima, fă ca recitarea zilnică a Rozariului tău să ne păzească de preocupările lumeşti şi să ne amintească de viaţa viitoare. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această novenă! (Gândeşte-te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce-i pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a cincea (8 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Cereţi întoarcerea păcătoşilor.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, în dragostea Ta faţă de neamul omenesc, ai făgăduit că Te vei ruga împreună cu noi pentru întoarcerea păcătoşilor. O, Marie, Maica lui Dumnezeu, nenumărate suflete sunt acum departe de Fiul Tău dumnezeiesc. Mulţi nu-l mai iubesc şi nu-l mai recunosc Mântuitor milos al sufletelor. Mulţi nu mai au nici o speranţă în El, lumina adevărată a lumii. Conducătorii popoarelor uită adesea să ceară ajutorul Lui dumnezeiesc. Cei fără Dumnezeu îl hulesc mereu, dispreţuind învăţătura Lui. O, Mama Mântuitorului nostru, întoarce pe aceşti fii rătăciţi la Tatăl Ceresc; adună aceste oi rătăcite la Păstorul cel bun; cheamă înapoi pe aceşti copii dezorientaţi la sânul Bisericii Fiului tău. Fecioară de la Fatima, fă ca recitarea zilnică a Rozariului să fie spre convertirea celor fără de Dumnezeu şi spre întoarcerea păcătoşilor la viaţa harului. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această novenă! (Gândeşte-te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce-i pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a şasea (9 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Roagă-te, roagă-te mult şi fă sacrificii pentru păcătoşi, pentru că multe suflete merg în iad, fiindcă nu are cine să facă sacrificii şi să se roage pentru ele.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, tu ai insistat ca nu numai să ne rugăm pentru păcătoşi, ci să facem şi sacrificii pentru ei. O, Mama Mântuitorului, aprinde în inimile noastre o flacără arzătoare pentru suflete. Ajută-ne să înţelegem că prin rugăciuni şi pocăinţă putem mântui sufletele ce sunt îndreptate spre iad. Când durerea, necazurile şi suferinţele ne copleşesc, reaminteşte-ne acele cuvinte binecuvântate ce le-ai rostit la Fatima: „Jertfiţi­vă pentru păcătoşi şi rugaţi-vă mereu, mai ales când aduceţi vreo jertfă pentru păcătoşi”. Isuse, aceasta o facem pentru dragostea Ta, pentru întoarcerea păcătoşilor şi pentru repararea păcatelor săvârşite împotriva Imaculatei Inimi a Mariei. Fecioară de la Fatima, fă astfel încât recitarea zilnică a Rozariului Tău să ne îndemne să oferim grabnic jertfe pentru renaşterea ţărilor fără de Dumnezeu şi pentru iertarea tuturor păcătoşilor. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această novenă! (Gândeşte-te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce-i pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a şaptea (10 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Jertfa ce se cere de la fiecare persoană este îndeplinirea datoriilor vieţii sale şi ţinerea poruncilor Mele. Aceasta este pocăinţa ce o caut eu acum şi o doresc.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, al Tău dumnezeiesc Fiu ne-a arătat că jertfa ce o aşteaptă de la noi este îndeplinirea datoriilor vieţii noastre. O, Mama Bunului Sfat, fă astfel încât toţi preoţii şi călugării să rămână statornici, credincioşi şi la înălţimea vredniciei la care i-a chemat Dumnezeu. Ajută bărbaţii şi soţiile să fie credincioşi în greutăţile şi datoriile Sfântului Sacrament al Căsătoriei. Ajută celor căsătoriţi, ca să înţeleagă vrednicia lor de părinţi. Dă toate darurile de care are nevoie tineretul, ca să se păzească curat şi fără de pată. Ajută pe cei ce muncesc în lume să urmeze virtuţile lui Cristos Mântuitorul. Fecioară de la Fatima, fă ca recitarea zilnică a Rozariului Tău să ne inspire să oferim toate neajunsurile şi greutăţile vieţii noastre pentru renaşterea ţărilor fără de Dumnezeu şi pentru întoarcerea păcătoşilor. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această novenă! (Gândeşte­te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce-i pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a opta (11 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Eu promit să asist în ceasul morţii cu toate darurile necesare mântuirii pe toţi aceia care în prima sâmbătă timp de cinci luni consecutive, se vor mărturisi şi se vor cumineca, vor recita Sfântul Rozar şi vor fi uniţi în gând cu mine, meditând asupra misterelor Rozariului, cu intenţia de a face reparaţii faţă de mine.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, în marea Ta iubire faţă de noi, ai promis daruri speciale acelora care vor face pocăinţă faţă de Tine în acele cinci prime sâmbete. O, Marie, Mama Durerilor, mulţi nu cunosc marea ta vrednicie de Maică a Durerilor. Alţii nu-ţi arată cinstea şi supunerea ce ţi se cuvin ca Maica noastră. O, Marie, noi îţi cerem iertare pentru toate aceste nepăsări. Noi cerem iertarea păcatelor şi pentru alţii, îndeosebi pentru blasfemiile şi sacrilegiile celor fără de Dumnezeu. Fecioară de la Fatima, dă-ne nouă harul ca recitarea zilnică a Rozariului Tău să-i păzească pe cei credincioşi şi să-i îndemne la practicarea devoţiunii primelor sâmbete. Amin.
Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această novenă! (Gândeşte­te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

Ziua a noua (12 mai)

Mesajul de la Fatima:
„Dacă ei vor împlini cererile mele, Rusia se va converti, şi aici va fi pace.”

Răspunsul nostru:
O, Imaculată Inimă a Mariei, Fecioara Rozariului de la Fatima, tu ai promis darul întoarcerii Rusiei şi speranţa păcii în lume, dacă noi vom împlini cererile tale. O, Mama Speranţei, păzeşte-ne pururea în harul lui Cristos. Dă-ne adevărata părere de rău pentru păcatele noastre şi tăria de a evita ocaziile de păcat. Luminează inimile noastre cu un zel arzător, ca să ne rugăm toată ziua pentru întoarcerea tuturor ţărilor şi popoarelor fără de Dumnezeu. Aprinde în noi dragostea faţă de aproapele nostru, ca să fim gata a oferi toate neajunsurile zilnice ale vieţii noastre pentru mântuirea păcătoşilor. Trezeşte în noi o iubirea înflăcărată pentru Imaculata Ta inimă şi ne învredniceşte să-Ţi oferim acte de reparare în primele sâmbete. Fecioară de la Fatima, recitarea zilnică a Rozariului Tău să ne facă să avem pururea înaintea ochilor acest ţel al nostru şi să ne întărească în a-l împlini. Amin.

Fecioara Rozariului de la Fatima, dă-ne nouă darul special ce-l cerem în această novenă! (Gândeşte­te la darul special pe care îl ceri Preasfintei Fecioare Maria.)
Fecioara Rozariului de la Fatima, întoarce-i pe cei rătăciţi la Cristos!
Fecioara Rozariului de la Fatima, mântuieşte sufletele tuturor păcătoşilor!

13 mai: Sărbătoarea Fecioarei de la Fatima.
Imagini pentru aparitiile de la fatima



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu