Dacă treceţi, veţi ajunge

Am o inimă mâhnită,

Şi viaţa îmi este tristă.

Sunt retras şi abătut,

Despre ce văd şi aud.

E greu timpul, e rea lumea,

Nimic nu-i ca pân’ acuma.

S-a întors totul pe dos,

Şi urâtul e frumos.

Nu mai ştii ce să înţelegi,

Ce să faci şi cum să mergi.

De pleci, parcă te întorci,

Ceva să faci, nu are rost,

Că timpul ce a rămas,

Peste cel ce ne-a fost dat,

De Domnul ce-i Creatorul,

A toate şi universul,

Spune stop, opreşte tot,

De-i pe sus sau e pe jos.

Va bloca orice mişcare,

Natură, vieţuitoare.

Ăsta-i timpul! Ăsta-i omul,

Ce va vedea pe cer Semnul.

Peste tot el va pătrunde,

Şi orice el va cuprinde,

În lumină, cu căldură,

Din puterea ce-i divină,

Ca să scoată, încălzească,

Ce a fost beznă, ce a fost gheaţă,

Că Domnul orice poate,

Atunci din zi să facă noapte.

Căci aşa nu a mai fost,

La rând trei zile, nopţi,

Cu vânt, frig şi spiriduşi,

Vor bate la ferestre, uşi,

Strigând de a le deschide,

Că vă sunt prieteni, rude,

Să-i primiţi că-i frig afară,

Şi bezna îi înconjoară.

Nu sunt rude, cunoscuţi,

Nu-i primiţi, sunt spiriduşi.

Nu deschideţi uşă, geam,

Pentru voi ei au alt plan:

Să vă ia pe totdeauna,

La rău să-i mărească turma.

Să postiţi, rugaţi, vegheaţi,

Trei zile, nopţi rezistaţi.

Dacă treceţi, veţi ajunge,

Pe nou pământ cu nouă lume.

         marţi, 2.04.2017, ora 19,53 Anton Ciobanu