Luz de Maria
Privind la cele ce se petrec în
majoritatea țărilor, într-un mediu sau altul, simt nevoia să împart cu voi,
fraților, ceea ce Cristos și Mama noastră mi-au explicat când m-au făcut
părtașă la durerea lui Isus pentru omenire.
În ultimele mesaje, sub o formă
mai specială, am văzut insistența Cerului pentru ca fiecare să înțeleagă că nu
trebuie să continue pe ideea că omenirea este bine, cu gândul că tot omul face
binele. Câteodată auzim des zicându-se: ”ÎNDURAREA DIVINĂ IARTĂ TOT,
TOT...PENTRU CĂ TOTUL A FOST RĂSCUMPĂRAT SAU ISPĂȘIT DE CRISTOS” ȘI ASTA ESTE O
FORMĂ ERONATĂ DE A INTERPRETA ÎNDURAREA DIVINĂ, când Cristos însuși ne cheamă
la căința faptelor rele și ne propune ferm o penitență, condiție fără de
care.... deoarece Îndurarea Divină nu este oferită celui mai bun/mare preot și
nu este ceva fără valoare care se dă în dar, FIECARE DINTRE NOI TREBUIE SĂ FIE
CONȘTIENT CĂ TREBUIE SĂ AIBE O ADEVĂRATĂ CĂINȚĂ.
Omenirea este plină de ideologii
care au dus către liberalism, multitudinea falselor interpretări ale Cuvântului
Divin au permis să prolifereze rețele ideologice bine orchestrate, organizații
puternice, care în fiecare zi posedă un domeniu mai mare peste toată omenirea.
Domnul nostru spune:
”Este trist să văd cum se comportă omenirea, cum acționează și
reacționează în interiorul unui ordin unidirecțional, unde controlul este
departe de fiecare, dar ajunge la toți și nu îi lasă să se întoarcă, făcându-i
să acționeze într-un cadru perfect delimitat de acum zeci de ani ”
Și continuă să-mi vorbească
Domnul:
”Răul s-a infiltrat în Biserica Mea”- zice asta cu mare durere- ”și copiii Mei doresc să se aventureze în
ceea ce nu cunosc, să experimenteze puterea - și cine le oferă puterea este
răul - omul o ia și cu ea se pierde. Așa
continuă omenirea să se aventureze în diferite organizații secrete care, prin
natura lor, atrag atenția prin
apartenența lor secretă. Aceasta se transformă într-o necesitate pentru
om și pentru a ieși din ea trebuie să înfrunte mari incertitudini și un efort
extraordinar.
Aceste organizații secrete actuale și altele ce s-au născut cu secole în
urmă , în acest moment se prezintă cu alte nume, manipulând și denaturând
valorile omului ca și copil al Meu, făcându-l să decadă din valorile morale și
spirituale. Acestea din urmă sunt cele mai afectate dat fiind că îl
îndepărtează de adevăratul spirit creștin.
Biserica Mea suferă din cauza acestui rău, unii dintre preoții Mei au
aparținut sau aparțin acestor societăți, răul s-a infiltrat subtil în Poporul
Meu preoțesc pentru a-i slăbi și a-i înșela pe copiii Mei, ducându-i în
confuzia în care trăiesc.”
Fraților, ACESTE CONFUZII AU
REUȘIT SĂ REVERSE PESTE CORPUL MISTIC AL LUI CRISTOS O AMORȚEALĂ DOCTRINALĂ, căruia
nu i-a fost făcută cunoscută noutatea constantă a Evangheliei și această
noutate îi amintește omului că, nu pentru că e creștin a ajuns deja la Viața
Eternă, ci făcând Voința Divină care implică venirea în sprijinul aproapelui.
OMUL A PIERDUT FRATERNITATEA,
TRĂIEȘTE PENTRU EL ÎNSUȘI. Cristos și Mama noatră ne-au cerut să extirpăm în
noi acest fel de a fi. Deja acest egoism a degenerat și această dorința de a
câștiga Cerul s-a pierdut înaintea utopiilor de tot felul care ne conduc în prezent,
crezând că deși ești hoţul cel rău, cel care a blasfemiat împotriva lui Dumnezeu,
în tot cazul ai câștigat Cerul.
Aceste concepte care nu implică
și regretul (căința) și actul (dorința) de modificare sunt greșite, dar sunt
ceea ce îi face să se simtă cel mai comod pe cei care nu doresc un compromis
autentic.
ESTE LA MODĂ SĂ TE AUTOPROCLAMI
”SATANIST” și este dureros pentru că marea majoritate dintre cei care așa se
numesc s-au expus în fața unei puteri care convoacă masele pentru a se revolta
înainte de toate, pentru a flagela Biserica lui Cristos, în care în mod
frecvent vedem sacrilegii. Acești oameni îşi pierd discernământul și se dedică la
acte care demonstrează respingerea a tot ce amintește de Dumnezeu.
Şi în timpurile trecute Biserica
a trăit momente dificile, dar niciunul ca acum; mi-a spus Cristos: ca această generație,
niciuna!
DA, BINE ESTE ADEVĂRAT CĂ BINELE
GĂSEȘTE UN FUNDAMENT RODITOR PENTRU A CREȘTE ÎN OM, DAR O FACE DIN VOINȚA
OMULUI CĂCI OMUL PERMITE....
Creatura umană este purtătoarea
binelui, dar la un moment dat, fiecare trebuie să aspire către acest bine, să-l
dorească, să-l caute, să-l posede și să fie parte din el, pentru a fi dătători
ai Iubirii divine și într-un final, să fie creaturi ale binelui. Dimpotrivă,
răul ia ceea ce găsește în voia sorții, căutând starea omului de a fi călduț (în
credință), mișcându-se după liberul său arbitru, fără discernământ și când omul
primește comportamente proprii răului.
Cu câte fapte nu îl neagă pe
Cristos și se respinge salvarea sufletului!
UMANITATEA
ESTE ÎN URMĂ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SPIRITUALITATEA EVANGHELICĂ ȘI CONCEPȚIILE
GREȘITE ÎL DETERMINĂ PE POPORUL LUI DUMNEZEU SĂ TRĂIASCĂ CU JUMĂTATE DE
INIMĂ/MĂSURĂ ȘI SĂ NU CREADĂ CĂ TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ ÎN CUVÂNTUL DIVIN ȘI SĂ ÎL
ÎNDEPLINEASCĂ PENTRU A FI MÂNTUIȚI.
Fraților, răul avansează repede … De ce
noi ca și copiii ai lui Dumnezeu nu avansăm repede, nu vorbim, nu împărțim, nu
evanghelizăm atașați de Sfânta Scriptură ?
Nu este din cauza faptului că nu ni se
permite , având în vedere că există diferite documente pastorale care ne invită
să fim " Discipoli și Misionari ai lui Isus Cristos, pentru ca popoarele
noastre să aibă viață în El . " Sub o nouă Cincizecime . (Rusalii ). Acest
lucru a fost dat la a V-a Conferință Generală a Episcopiei Latinoamericane și
Caraibe , conferința de la Aparecida, ce a fost inaugurată de către Papa
Benedict al XVI lea în Aparecida în ziua
de 13 mai și a fost finalizată în data de 31 mai 2007 .
“Dar cum să evanghelizați ? – îmi spune
Cristos – Da, copiii Mei, nu Mă cunoașteți , nu cunoașteți Cuvântul Meu din
Sfânta Scriptură deoarece Sunt un Rege al cărui Popor nu Îl cunoaște în
profunzime pentru ca să nu greșiți. Cum
să evanghelizați, copii , dacă gelozia se rotește atât de bine încât puterea
unor grupuri reușește să-i liniștească pe cei care nu vor să evanghelizeze?".
ACESTA
ESTE MOMENTUL ÎN CARE TOATĂ BISERICA LUI CRISTOS TREBUIE SĂ SALVEZE SUFLETE ,
ALTFEL VOM PĂCĂTUI PRIN OMISIUNE .
Transmiteți adevărul despre felul în
care se află Umanitatea și direcția pe care o ia; nu este ceva care ar trebui
ascuns, ci ridicăţi-vă vocea, astfel încât să nu se piardă mai multe suflete.
Nu ar trebui să ne rugăm fără să
acționăm, ar fi o credință moartă fără fapte, ar fi într-o anumită măsură să ne fie frică să vorbim despre Cristos, despre oportunitatea Mântuirii, ar fi să
spunem: am fost răscumpărați și nu mai trebuie să facem nimic altceva. Nu!, fiecare trebuie să se facă vrednic de această răscumpărare și să nu creadă că este mântuit și că poate să comită toate atrocitățile posibile împotriva Umanității.
SUNTEM
POPORUL LUI DUMNEZEU ÎN MIŞCARE, NU POPORUL LUI DUMNUZEU STATIC, ce
așteaptă
ca alții să
lanseze initiaţive; fiecare își prezintă modul personal de a face lucrurile și acesta
este fără conţinut, uneori, din cauza temerilor, a lipsei de Credință.
SUNTEM CHEMAȚI LA
RUGĂCIUNE, ÎN CERURI NE CER RUGĂCIUNE, DAR NU DOAR RUGĂCIUNE VERBALĂ SAU MENTALĂ. Se roagă cel ce se oferă în slujba fraților săi, se roagă
cel ce predică, cel care împărtășește Cuvântul Divin, cel care este Dragoste,
cel ce este fratern.
CRISTOS
ȘI MAICA NOASTRĂ ÎMI SPUN CĂ FIECARE DINTRE NOI TREBUIE SĂ FIM UN PURTĂTORI DE
CUVÂNT AI DRAGOSTEI DIVINE ȘI SĂ DUCEM CUVÂNTUL DIVIN FRAȚILOR NOȘTRI, ÎN MOD
CONTRAR, DOAR PRIN RUGĂCIUNE NU VOM FACE CA RECOLTA SĂ CREASCĂ.
La finalul vieții vom fi întrebați: Ce
am dat? Ce am realizat în favoarea fraților noștri? Şi cine va avea mâinile
goale de fapte bune, nu va avea roadele Vieții Veșnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu