DE CE POSTUL SCOATE LA IVEALĂ FURIA ȘI NERĂBDAREA?

 Te hotărăști să postești, însă până la prânz, devii iritat. Te enervezi ușor.

Și dintr-o dată te gândești:

„Postul mă face să fiu mai rău.”

Nu este așa.

Postul doar scoate la iveală ceea ce era deja acolo.

Postul elimină confortul. 

Și când confortul este îndepărtat, orice se ascundea dedesubt începe să iasă la suprafață.

Mâncarea nu este doar combustibil. Este rutină. Este plăcere. Este reglare emoțională. Mulți oameni nu își dau seama cât de mult se bazează pe mici plăceri pentru a-și stabiliza starea de spirit.

Când îi lipsești de ele, inima vorbește.

Și uneori vorbește cu furie.

În Scriptură, foamea dezvăluie adesea caracterul. Israeliții din pustie s-au plâns aproape instant. 

De ce? Pentru că deșertul i-a deposedat de confortul cu care erau obișnuiți.

Postul creează un mic deșert în interiorul tău.

Și în acel deșert, reacțiile tale devin vizibile.

Descoperi:

* Cât de repede ceri satisfacție;

* Cât de ușor ești tulburat;

* Cât de dependent ești de micile plăceri;

* Cât de puțin control ai, de fapt, asupra emoțiilor tale.

Acesta nu este un eșec. Acesta este un diagnostic.

Chiar și Isus Cristos a fost ispitit în deșert după ce a postit patruzeci de zile. 

Foamea intensifică vulnerabilitatea. Dar acolo unde noi ne pierdem răbdarea, El a rămas ordonat.

Postul scoate la iveală prăpastia dintre cine crezi că ești și cine ești de fapt sub presiune.

Mulți oameni presupun că sunt răbdători pentru că viața le este confortabilă. Îndepărtează-le confortul și vezi ce vei descoperi.

De ce tocmai furia?

Pentru că furia maschează adesea dorința neîmplinită. Când corpul spune: „Vreau”, iar voința răspunde: „Nu”, există tensiune. Dacă sufletul nu este antrenat în disciplină, acea tensiune scapă în exterior, "dă pe afară".

Postul confruntă îndreptățirea (am dreptul la).

Omul când postește îcepe să își pună întreabări:

De ce simt că trebuie să fiu satisfăcut imediat (când simt foame)?

De ce mă simt nedreptățit când sunt într-o situație ușor inconfortabilă (când postesc)?

Nerăbdarea este adesea o mândrie rănită care reacționează la refuzul poftei.

Dar iată harul: Postul nu creează mânie. Doar o aduce la suprafață pentru a putea fi purificată.

Ceea ce iese la iveală în timpul Postului Mare nu are menirea să te facă de rușine. Ci are menirea să-ți arate unde ai nevoie de har.

Dacă postul te face conștient de iritabilitatea ta, aceasta nu este o dovadă că ar trebui să te oprești din postit. Este o dovadă că disciplinarea funcționează.

Pentru că nu poți vindeca ceea ce refuzi să vezi.

Scopul postului nu este înfometarea. Este transformarea.

Și transformarea începe atunci când dezordinea ascunsă devine vizibilă.