sâmbătă, 11 august 2018

Lăcrimă în mine cerul! de Marusia Ciabrun

Lăcrimă în mine cerul, văd oameni de tinichea,
Pentru ce să tragă, Doamne, un român asupra mea?
Fraților, suntem de-un sânge, ne-a crescut aceeași glie,
De ce sa nu ne întâlnim cu lacrimi de bucurie?
De ce oare libertatea nu-i aceeași pentru toți?
Nu v-ați săturat de lepre, de mincinoși și de hoți?
De treizeci de ani, aproape, tot aceeași se rotesc,
Binele doar lor își cată, pe al vostru nu-l voiesc!
Și-au pus pensii speciale, aleargă după foloase,
Iară voi lucrați ca robii, vătămați sărmane oase.
Pentru ce ne trebe-atâția? Nu muncesc, dar sunt plătiți,
Ni s-a spus de multe ori că vor fi-'njumătățiti!
Dar au fost doar vorbe goale, am crezut, și am votat ,
Dar degeaba, numai vorbe, și aceștia ne-au trădat!
Dacă unora li-i bine, altora le este rău,
Oare nu vrea tot românul să şadă în cuibul său?
De ce mă-'ntampini cu gloanțe, și gaze lacrimogene,
Nu vezi lăcrima ce-mi curge, cu durere printre gene?
N-avem drepturi fiecare? Numai unii dintre noi?
De ce vrei să curgă sânge, de ce vrei iarăși război?
Lăsă oamenii să-și spună oful care îi apasă,
Că de bine n-au plecat, mulți n-au ce pune pe masă!
Lasă omul să vorbească, să se facă auzit,
Fiecare își dorește să aibă un trai tihnit!
Nu săriți unii la alții, nu uitați că sunteți frați,
Indiferent de partide, aveți dreptul să votați!
Dacă ești în slujba țării și porți haina statului,
Nu ai dreptul să-ntinzi mâna împotriva fratelui!
Dacă vrei să-ți strigi durerea strigă, nu-'ndemna la rele,
Că odată și odată ai s-ajungi după zăbrele!
Nu mai aruncați cu pietre, frații mei, nu vătămați,
Nu uitați, suntem români, nu uitați că suntem frați!
Ei se bat pentru putere, pentru funcții și câștig,
Voi lucrați în pribegie, îndurand foame și frig!
Alții 'ndură sărăcia, foamea, boala fără leac,
Își plâng pruncii risipiți prin câte-un străin ogeac!
Mor bătrânii noștri singuri, noi îi îngrijim pe-ai lor,
Și ne trece viața-n jale, în tristețe și în dor!
Frate Ioane, frate Gheorghe, în puteri și-n neputeri,
Nu strigați unii la alții dac-aveți alte păreri!
Nu vă risipiți puterea în a vremurilor zgură,
Nu-'ndemnați la răfuială, nu semănați bob de ură!
Pentru noi nu va fi bine cu nici unii dintre ei,
Nimeni nu iți dă nimica, nici măcar un bob de mei!
Nu cata în vremea asta acul în carul cu fân,
Și de vrei să fie bine, nu uita că ești ROMÂN!
Nu uita că îmi ești frate, chiar dacă cumva greșesc,
Corb la corb nu-și scoate ochii, tu plângi, ei se veselesc!
........................................................
Am strigat și eu ca tine, mi-am dorit și am visat,
Dar văzând că nu se poate, am tăcut, m-am resemnat!
E minciuna-n loc de cinste, și goana după castig ,
Nu te scoate nimeni frate, nici din foame, nici din frig!

autor: Marusia Ciabrun
Fotografia postată de Marusia Ciabrun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu