Îi salut cu multă iubire de aici,
din Medjugorje, pe dragii mei ascultători. Da, aţi auzit bine, pentru că, slavă
Domnului, în prezent mă aflu aici.
Am însoţit un grup de pelerini în
acest loc minunat de pelerinaj şi, astfel, experimentez, iar şi iar, prezenţa
extraordinară a Sfintei Fecioare sau, exprimându-mă altfel, aşa cum spun pelerinii,
ating cu mâinile realităţile cereşti. Într-adevăr, noi, oamenii, avem nevoie de
a simţi cât mai puternic apropierea şi prezenţa lui Dumnezeu, iar aici, la
Medjugorje, acestea pot fi experimentate din plin.
Îmi cer scuze, poate ar fi trebuit
să semnalez încă de la început faptul că nu sunt în regulă cu corzile vocale,
dar sper că şi aşa mă veţi înţelege.
Doar atât ca introducere. Iar
acum să mergem mai departe cu apariţiile de la Akita, continuând astfel tema
emisiunilor anterioare. Din mesajele de
la Akita încep să înţeleg tot mai bine cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea şi,
aşa cum spune şi psalmistul, şi nu doar în psalmi, ci în foarte multe locuri
din Sfânta Scriptură putem citi că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului şi
pierzania lui, ci să se convertească şi să fie viu.
Aşadar, este lesne de înţeles că apariţiile, care sunt permise de Dumnezeu,
au menirea ca oamenii să se convertească şi să fie vii. În continuare aş
dori să dau citire şi să explic circulara dată de episcopul de atunci, din
Niigata, monseniorul John Ito.
Scrisoarea pastorală a
episcopului John Ito Shojiro.
„Cu ocazia acestei Sfinte
Sărbători Pascale, trimit tuturor credincioşilor din dieceza mea binecuvântare
şi urări de bine. În anul 1962 Papa Ioan al XXIII-lea m-a numit episcop de
Niigata şi de atunci sunt păstorul acestei dieceze. Conform reglementărilor de
vârstă, voi ieşi în curând la pensie, după 22 de ani de pastoraţie. Vă
mulţumesc pentru rugăciunile şi pentru colaborarea voastră, care mi-au permis
să împlinesc această sfântă menire. Azi, înainte de retragerea mea, am hotărât
să vă prezint o dare de seamă, ca şi conducător şi ierarh al vostru, despre un
eveniment care este drag inimii mele. Este vorba despre un şir de evenimente
mistice care sunt în legătură cu statuia de lemn a Sfintei Fecioare. Acea operă
de artă, făurită din lemn, se găseşte în capela Slujitoarelor Sfintei
Euharistii. Am înaintat deja la Roma cererea pentru aprobarea acestei
instituţii laice. Instituţia în care se află această statuie se găseşte în
Akita, care aparţine de dieceza noastră de Niigata. Bănuiesc că aţi citit
despre aceste lucruri în ziare sau în cărţi sau pe alte canale mass-media.
Atunci când, în anul 1976, am înfiinţat prima comisie de investigaţie
bisericească, am comunicat publicului larg să se abţină de la pelerinaje
oficiale şi de la cinstirea publică legată de această statuie a Mariei, până nu
se încheie investigaţia. De atunci nu am mai făcut nici o declaraţie publică
referitoare la acest subiect.”
Acum, să ne oprim pentru un
moment şi să clarificăm conceptul de
„pelerinaj oficial”, deoarece mulţi înţeleg greşit această afirmaţie a
Bisericii. Mulţi gândesc că această afirmaţie este un termen de specialitate,
care ar însemna că este interzis a merge la acel loc de apariţii, dar de fapt
nu este aşa. În general, pelerinaje oficiale pot fi organizate doar în acele
locuri de pelerinaj, în care cândva au fost apariţii pe care Biserica le-a
acceptat deja, ca de exemplu Fatima, Lourdes sau alte asemenea locuri. De ce am
spus, în general? Pentru că există locuri de apariţii unde nici nu a fost
iniţiat un proces canonic de investigaţie, dar care au fost vizitate de-a
lungul secolelor de mulţi papi, episcopi, preoţi, călugări, foarte mulţi
credincioşi, devenind astfel un loc de pelerinaj îndrăgit şi unde se
organizează şi pelerinaje oficiale. Un astfel de exemplu este cel al locului de
pelerinaj marian numit Divina Amore, care se află în imediata vecinătate a
Romei.
Când Biserica spune că într-un
anumit loc de apariţii nu este permis să se organizeze pelerinaje oficiale,
aceasta nu înseamnă că acolo nu are voie să meargă nimeni şi, mai ales, cei
aparţinând Bisericii, ci semnalează doar categoria favorizată în care a fost
încadrat locul de pelerinaj în cauză.
Există trei astfel de categorii:
în prima categorie, se recunoaşte provenienţa supranaturală a apariţiei. În
latină sună aşa: constat de supernaturalitate. În cea de-a doua
categorie sunt clasificate acele locuri unde investigaţia continuă şi Biserica
nu a adoptat încă nici o hotărâre. În latină se spune: non constat de
supernaturalitate. Iar a treia categorie este cea în care Biserica, după o
îndelungă şi serioasă investigaţie, stabileşte că fenomenul în cauză nu este de
la Dumnezeu şi astfel respinge şi provenienţa divină. Iar în latină se spune: constat
de non super-naturalitate.
Revenind aşadar la cele spuse mai
înainte, atunci când Biserica clasifică
un anumit loc de apariţii în categoria „non constat de supernaturalitate”,
înseamnă doar că nu s-a luat o decizie ecleziastică finală, dar sub nici o
formă nu înseamnă, aşa cum unii vor să traducă ad literam, că apariţia în cauză
nu este de provenienţă supranaturală. De exemplu şi Medjugorje se găseşte în
această categorie şi toate celelalte locuri de pelerinaj unde apariţiile
continuă sau sunt în perioada de cercetare. Repet, acesta este un termen de
specialitate, care este rar folosit, şi înseamnă că fenomenul supranatural în
cauză nu este încă recunoscut de Biserică. Nu spune că exclude posibilitatea
supranaturalităţii apariţiei, dar nici că ea este demonstrată în mod definitiv.
Este de înţeles acest lucru, întrucât Biserica nu va da niciodată o decizie
finală în cazul unor apariţii care sunt în curs de desfăşurare. Şi nici nu a
făcut-o vreodată. Şi în cazul Lourdes şi Fatima decizia finală a fost dată doar
după încheierea apariţiilor. Aşadar, sintagma latină de mai sus vrea să spună
că deocamdată nu există o recunoaştere oficială, dar totodată spune că nu
exclude provenienţa divină a apariţiei. Sintetizând, pe scurt, Biserica spune
clar despre apariţiile clasificate în această a doua categorie, că nu este încă
recunoscută supranaturalitatea, dar nici nu este exclusă. În prima, constat
de supernaturalitate, recunoaşte supranaturalitatea apariţiei, iar în cea
de-a treia, constat de non supernaturalitate, nu recunoaşte supranaturalitatea
fenomenului. În lumina celor de mai sus, şi clarificând aceşti termeni, sper că
am ajutat multora să vadă altfel aceste lucruri. Da, este permis să se meargă
la Medjugorje sau în alte locuri de pelerinaj, dar nu într-o formă de
organizare ecleziastică oficială.
Dar să vedem în continuare scrisoarea
pastorală a episcopului. Deoarece la Akita
este vorba despre lucruri serioase ce aduc atingere Bisericii, nu era
permis ca investigaţia să fie făcută superficial.
„Gândesc că nu mi-aş fi făcut în
mod corespunzător datoria de episcop în această dieceză, dacă acum, când
părăsesc această demnitate, aş fi tăcut despre ceva de care am fost interesat
încă de la început. De aceea, am hotărât să fac o declaraţie în această
scrisoare pastorală.”
Ce bine ar fi dacă mulţi episcopi,
care sunt implicaţi în lucruri asemănătoare, ar gândi la fel ca şi episcopul
Ito. Cred că am fi putut evita multe neînţelegeri, mai ales neplăceri, şi am fi
deschis calea către convertiri în masă şi renaşteri spirituale, dar despre
acestea voi vorbi în cele ce urmează.
Îmi iau acum rămas bun de la
dragii ascultători, cu acea amintire de neuitat în inimă că această emisiune a
fost realizată aici, la Medjugorje. Recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate!
Să ne auzim din nou cu bine!
Emisiune difuzată în data de 16
aprilie 2012
A şaptea parte din cartea "Deschidere către lumea
apariţiilor",autor pr Selymes Josef
(Emisiuni transmise la Radio Maria Transilvania 2012-2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu