Vă înştiinţăm dragi
fraţi credinioşi că un preot va reprezenta România şi o va consacra Preţiosului
Sânge a lui Isus Cristos în data de 14 septembrie 2017, de praznicul Înălţării
Sfintei Cruci. Această consacrare se va face în Nigeria, un loc ales de
Dumnezeu prin slujitorul Său, Barnaba Nwoye, care primeşte mesaje, revelaţii şi
profeţii de mai bine de peste 20 de ani. Episcopul locului le-a recunoscut,
dând Imprimatur şi răspândirii rugăciunilor traduse deja în nenumărate limbi
ale pământului (inclusiv în româneşte).
Costul zborului, al
drapelurilor(5 la număr de dimesiuni 3/5m), al postamentului construit în
Nigeria şi al şederii unei persoane, se ridică la peste 3500 de Euro. Fie
ca Domnul să ne deschidă inima, să ne rugăm pentru ocrotirea României şi să
punem mână de la mână (nu doar bani, cât mai ales rugăciuni) pentru a obţine cât mai multe haruri şi merite pentru
ţara noastră dragă.
Domnul să
binecuvânteze România şi să reverse Sângele lui Preascump asupra ei spre a o
ocroti şi a mântui fiecare suflet de pe teritoriul ei, precum şi al tuturor românilor
care trăiesc răspândiţi în întreaga lume.
PREŢIOS SÂNGE A LUI ISUS CRISTOS, SALVEAZĂ-NE PE NOI
ŞI LUMEA ÎNTREAGĂ!!!
P.S. Cine doreşte să ştie mai mult, să citească
mesajele prin care se cere această consacrare, precum şi rugăciunile date de
Domnul Isus spre cinstirea Preţiosului Sânge al Răscumpărării, pot cere
informaţii la adresa de mail: credintanadejdeiubire@gmail.com
Şi iată şi rugăciunea de consacrare:
Eu, (Nume)...., cetăţean al (Ţara)... , împreună cu fraţii si surorile mele prezenţi aici, conduc naţiunea mea la victoria Mielului, victoria Preţiosului Sânge al lui Isus Cristos, pe care noi o recunoaştem azi, prin acest act de consacrare al lumii la acest Preţios Sânge, preţul mântuirii noastre. Încredinţăm țara noastră lui Isus Cristos. Îi cerem lui Isus să ia în stăpânire ţara noastră. Îl rugăm pe Isus să domnească în țara noastră. Fie ca Preascumpul Sânge al lui Isus Cristos să conducă lumea şi să domnească în ţara noastră. Înălţăm drapelul nostru ca semn al consacrării depline a țării noastre Preţiosului Tău Sânge, pe acest pământ pe care Tu l-ai ales ca să anunţi victoria Ta.
(drapelul se ridică gradual, în timp ce liderul rosteşte de şapte ori „DOMNEŞTE”, iar la sfârşit se roagă: )
Că a Ta este victoria şi puterea, o, Cristoase, în vecii vecilor. Amin.
(drapelul se ridică gradual, în timp ce liderul rosteşte de şapte ori „DOMNEŞTE”, iar la sfârşit se roagă: )
Că a Ta este victoria şi puterea, o, Cristoase, în vecii vecilor. Amin.
Banii pot fi viraţi în lei în acest cont deschis la CEC Bank Oradea.
RO65CECEC001946262546711
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu