vineri, 25 august 2017

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS – Năzuinţe şi frământări în pântecele Mariei



DORURILE ŞI FRĂMÂNTĂRILE ÎN PÂNTECELE MARIEI
Întrucât era pe sfârşite timpul pe care trebuia să îl petrec în pântecele matern, a trebuit să vin în lume şi a trebuit să trăiesc în afara îngrădirilor strâmte şi M-a curpins un dor şi o înstrăinare.
Am dorit să vin pe lume ca să pot pătimi şi mai mult pentru neamul omenesc, dar natura Mea umană se frământa de suferinţa ce Mă aştepta. Năzuiam să ies din acel  loc strâmt şi totuşi m-a cuprins din nou o frământare că voi părăsi acest refugiu plăcut şi drag.
Pe de o parte, M-am umplut de tristeţe şi  încordare  din cauza acestor frământări şi, pe de alta,  de un fel de teamă din dorinţa de a împlini Voia Tatălui Meu, prin tot mai multă suferinţă.  Toate acestea le-am oferit Tatălui pentru fraţii Mei care, datorită împrejurărilor ca de exil, trebuie să-şi trăiască viaţa astfel şi am simţit o nelinişte asemănătoare. I-am cerut Tatălui să le dea har şi putere ca să o poată face spre mai mare slavă a lui Dumnezeu şi spre folosul propriu, dacă este potrivit Voinţei Sale Preasfinte şi plăcerii Sale.
VALOAREA VIEŢII LUI ISUS ÎN PÂNTECELE MARIEI
Logodnica Mea, să ştii că aşa a fost viaţa Mea lăuntrică în cele 9 luni petrecute în pântecele matern .
Ţi se pare că ceea ce ţi-am revelat despre viaţa Mea lăuntrică din timpul celor 9 luni, ar fi puţin?
Să ştii că rugăciunile, implorările şi jertfele pe care le-am oferit Tatălui Meu au fost altfel decât rugăciunile şi sacrificiile tale sau ca ale celorlalţi oameni. Câteva ore de rugăciune deja ţie ţi se pare mult. Crezi că prin câteva cereri şi oferiri ai făcut destul.
Gândeşte-te că sfinţii îşi petreceau nu ore, ci zile în rugăciune şi implorări adresate Tatălui, fără să observe trecerea timpului şi atunci îţi dai seama cum a putut trece timpul la Mine în timp ce vorbeam cu Tatăl Meu.
Totul s-a petrecut într-un mod minunat. Eu sunt Fiul Unul-Născut al Părintelui Veşnic şi astfel trăiesc într-o unitate lăuntrică desăvârşită cu El. Am repetat adesea rugăciunile, cererile şi jertfele despre care ţi-am vorbit. Prin repetare, reînnoire, am produs bucurie mare Tatălui şi am obţinut şi mai multe merite şi haruri pentru fraţii Mei. Aşadar, mereu M-am străduit să fac ceea ce este în avantajul lor, ca prin străduinţa şi eforturile Mele, răscumpărarea lor să fie cât mai bogată.
ALINARE ŞI AMĂRĂCIUNE
Aşadar, logodnica Mea dragă, uite câte am gândit, am voit şi am pătimit, în timp ce Mă aflam în sânul Mamei Mele dragi. Să ştii că toate acestea le-am făcut cu bucurie şi le-am pătimit benevol pentru mântuirea neamului omenesc şi spre mai mare slavă a lui Dumnezeu. Pentru Mine nu a fost voie să existe alinare care să nu fi fost plină de amărăciune. Această amărăciune a constat în faptul că a trebuit să văd  cât de puţin îmi întorc iubirea fraţii Mei şi cât de puţin Îmi oferă pentru tot ce am făcut şi pătimit pentru ei. Prin puterea meritelor Mele, s-ar putea îmbogăţi cu o comoară incomensurabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu