SUFERINŢE ŞI
BUCURII
Ceea ce am pătimit în acest simţ am pătimit şi cu resul simţurilor. Mi-au
provocat o mare suferinţă toate simţurile sufletului Meu. Dar M-a chinuit cel
mai tare faptul să-i văd pe fraţii Mei
care-L insultă pe Tatăl cu toate simţurile şi nu permit să fie convertiţi prin
pătimirea şi meritele faptelor Mele bune. A fost o mare consolare atunci când
am văzut că mulţi se convertesc datorită pătimirii şi meritelor Mele.
M-am bucurat că
prin puterea suferinţelor Mele şi din dorinţa de a Mă imita, mulţi s-au lepădat
de sine şi merg înainte pe calea virtuţii şi a desăvârşirii. La vederea vieţii
lor binevoitoare şi a harurilor Mele, M-am aprins de o iubire şi mai mare
pentru ei; am obţinut pentru ei haruri şi mai mari şi mai mult curaj, ca să
poată rămâne pe calea cea bună şi să obţină şi mai multe merite pentru viaţa
veşnică.
ODIHNA NOCTURNĂ
După ce am făcut toate rugăciunile de mijlocire şi oferirile,
natura Mea umană s-o odihnit un pic. În pântecele matern, fiinţa umană există
ca “trup”, fără viaţă spirituală, raţională şi fără simţuri; fiindcă acolo se
pare că omul nu e capabil a dormi, nici a face altceva cu simţurile. Dar la
Mine nu a fost aşa! Doar aparent am fost închis acolo ca şi un copilaş fără
posibilitatea utilizării simţurilor şi somnului, fără capacitate raţională. În realitate, prin întreaga Mea capacitate
raţională, am fost om adevărat şi în acealaşi timp Dumnezeu nemuritor. În timp
ce trupul Meu uman s-a odihnit un pic, sufletul Meu s-a bucurat de Dumnezeirea
Mea, contempla cu încântare desăvârşirea Dumnezeiască; grandoarea Lui Dumnezeu,
puterea Sa, îndurarea Sa, iubirea, dulceaţa, înţelepciunea, bunăvoinţa,
bogăţia, guvernarea şi toate –toate cele desăvârşite ale Sale.
Trupul Meu,
împreună cu toate simţurile sale a fost privat de toate plăcerile, fiindcă a
fost destinat să pătimească şi să fie privat de plăcerile care i-ar fi oferit
consolare şi uşurare. Deşi s-a unit cu Dumnezeirea, în timpul somnului am fost
privat de acţiunea tuturor simţurilor. Spiritul Meu s-a retras din simţuri,
pentru a nu avea parte de alinare. Însă sufletul Meu s-a bucurat mult la
vederea desăvârşirii Dumnezeieşti.
Bucuria sa era dublă întrucât unit cu Cuvântul Întrupat poate avea parte
de o asemenea slavă. L-a preamărit pe Veşnicul Părinte şi a slăvit bunătatea şi
îndurarea Sa nemărginită, fiindcă a binevoit să creeze un suflet ce este umplut
de atât de înalte virtuţi şi merite, respectiv desăvârşire.
L-am preamărit pe
Tatăl Meu, că a unit într-un mod desăvârşit sufletul Meu cu Cuvântul lui
Dumnezeu, născut dintru veşnicie în braţele Tatălui. Eu, Cuvântul veşnic,
contemplam cu încântare toată desăvârşirea Dumnezeiască, aşa cum am spus mai
înainte, în cel mai măreţ şi desăvârşit mod. Fiindcă Mă bucuram privind ca la
cazul propriu, întrucât Eu sunt în acelaşi timp Dumnezeu veşnic, nemuritor şi
incapabil de suferinţă.
Dar întrucât M-am
unit cu natura umană şi astfel în umanitatea Mea sunt mai puţin decât Tatăl,
m-am bucurat asemeni fiului care obişnuieşte să se bucure de bogăţia tatălui,
de stima pe care o are şi de puterea lui. Fiul, ca moştenitor şi stăpânitor. Cu
cinstea şi supunerea cuvenită – în ochii tatălui- fiul are dreptul de a
stăpâni. Dacă Tatăl, în felul în care vrea, dispune de bogăţia Sa, Fiul se
încrede în ceea ce binevoieşte Tatăl; chiar dacă el, ca fiu, are propriul
drept. Şi dacă fiul vrea să dispună asupra bunurilor, îl roagă pe Tatăl, iar
El, datorită bunătăţii şi a iubirii Sale, încuviinţează cu plăcere îndeplinirea
rugăminţilor fiului Său. Tot aşa m-am bucurat şi am dispus de bunurile Tatălui
Meu. L-am preamărit şi L-am slăvit neîncetat.
Într-atât de mult
s-a unit sufletul Meu cu Cuvântul Veşnic, încât s-a bucurat ca „Unul”. În
realitate erau atât de desăvârşit uniţi într-una, încât Cuvântul veşnic şi
natura umană erau doar „o” persoană”. În acestă plăcere încântătoare, orele
treceau repede.
Însă atunci când
umanitatea Mea se întorcea în simţuri, Sufletul Meu nu mai simţea aceste
bucurii ieşite din comun, întrucât prin Dumnezeirea Sa şi altă dată era
încântat în sine de acestea, dar se bucura mult mai desăvârşit, dacă în timpul
somnului uman, a fost privat de simţurile sale. Iar Trupul Meu mic, avea nevoie
de odihnă pentru a trăi şi a creşte.
Draga Mea logodnică, nu am omis să ofer acest somn şi odihnă
Tatălui Meu. Şi, întucât această stare a fost pe deplin sfinţită, L-am rugat ca
în bunătatea Sa nemărginită şi datorită meritelor somnului Meu, să sfinţească
odihna de noapte a fraţilor Mei. Să nu permită ca în aceste ore duşmanul
infernal să-i surprindă şi să le cauzeze neplăceri. Noaptea, demonii au obiceiul să-şi reverese asupra
fraţilor Mei ura lor faţă de Dumnezeu, mai abitir ca altă dată. În orele nopţii
îi stârnesc mai tare la păcat; le întunecă raţiunea, le deviază voinţa şi cu
uşurinţă îi determină să consimtă la comiterea păcatului. Tatăl Meu, ca de
obicei, şi în acest lucru s-a arătat binevoitor faţă de Mine şi a promis că le
va da tuturor fraţilor Mei, ajutor deosebit în timpul orelor nopţii ca să poată
învinge duşmanul pentru ca acesta să nu-şi poată realiza planurile sale pline
de viclenie. Vor putea experimenta acest ajutor ori de câte ori se vor abţine
de la a comsimţi ispitelor; duhul necurat poate obţine o victorie răsunătoare, doar
dacă omul nu se preocupă de harul şi ajutorul Dumnezeiesc şi astfel ajunge să se
împotrivească Lui.
Mulţi fac aşa.
Aceşti demoni, prin consimţirea comiterii păcatului, primesc intrare liberă în
inimile lor. Şi în timp ce cad la discuţii cu duhul necurat, îi predau frontul
de luptă şi astfel acesta îi poate ataca. Şi, pentru că au refuzat harul
Dumnezeiesc, s-au privat ei înşişi de toată puterea, iar demonul îi învinge şi
îi înrobeşte.
ISUS O ATENŢIONEAZĂ
PE SLUJITOAREA SA MARIA CECILIA SUPRA UNOR ASPECTE
Nu te mira,
logodnica Mea dragă, dacă se iscă în tine câteva dubii supra celor ce ţi-am
spus şi îţi voi mai spune. Întrucât cele transmise până acum, unele amănunte
ţi-au fost necunoscute, de aceea duşmanul neamului omenesc se străduieşte să
işte îndoieli în sufletul tău, ca să te scârbeşti de munca pe care ai început-o
la porunca Mea. Demonul vrea să-ţi răpească pacea şi seninătea de care te
bucuri în timpul srisului. Această pace şi senitătate îţi este dăruită doar de
bunătatea şi îndurarea Mea. Fii aşadar curajoasă şi perseverentă; respinge tot
ce îţi şopteşte la ureche împotriva acestei munci. Eu nu pot să induc în eroare
şi nici să mint.
http://metropolita.hu/2012/07/jezus-benso-elete/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu