„Dragii Mei copii! Nici nu vă puteţi imagina ce mare fericire v-am pregătit în casa veşnică. Vă fac să pregustaţi această fericire în Sfânta Împărtăşanie. Eu sunt izvorul veşnic al bucuriei voastre, Cel care vă iubesc atât de mult încât am dorit să rămân mereu printre voi. De aceea am rămas aici în Preasfântul Sacrament şi vă hrănesc cu Preasfântul Meu Trup şi Sânge jertfit pentru voi. Oh, de aţi pricepe ce iubire uriaşă se ascunde în spatele acestor cuvinte aţi muri de fericire. Omul nu poate iubi în acest mod, ci doar Dumnezeu. Doar Dumnezeu este capabil să se împartă aşa şi să se unească cu voi în suflet, care este uniunea cea mai profundă. Dacă aţi înţelege ce mare har sunt pentru întreaga lume şi pentru fiecare om în parte, dacă aţi înţelege ce înseamnă Sfânta Împărtăşanie, atunci toţi oamenii s-ar târî în genunchi către biserică, şi-ar lovi pieptul cu căinţă şi cu toţii ar dori să Mă primească în inimă, pe Mine, Cel mai mare, a Doua Persoană Dumnezeiască, Fiul Unul Născut al Lui Dumnezeu, Răscupărătorul, Mântuitorul.
Copiii Mei! Nu aş putea să vă dăruiesc nimic mai mult decât pe Mine Însumi. De aceea vă rog ca, deşi nu puteţi pricepe dimensiunea acestui mare Dar, totuşi străduiţi-vă să trăiţi curat, în sfinţenie, asemeni sfinţilor îngeri. Ţineţi poruncile Mele fără crâcnire! Eu sunt Dumnezeul iubirii. Întreaga Mea viaţă vă stă ca pildă. V-am cerut să Mă urmaţi, pe Mine Cel care L-am iubit pe Tatăl în asemenea măsură, încât M-am supus întru toate Lui. Asta cer şi de la voi. Aceasta să fie iubirea voastră de Dumnezeu: să ţineţi poruncile Tatălui Meu cu desăvârşire. Eu vă iubesc în aşa măsură, încât Mi-am dat viaţa pentru voi. Tot asta aştept şi de la voi, să vă iubiţi semenul aşa ca Mine şi, dacă trebuie să vă daţi chiar şi viaţa pentru el, aşa cum a făcut-o şi părintele Kolbe în lagărul de concentrare, salvând astfel un cap de familie. Este minimum să nu faceţi altuia ceea ce nu v-ar plăcea nici vouă şi să vă comportaţi cu alţii aşa cum v-ar plăcea ca şi alţii să se comporte cu voi.
Dragii Mei copii! Astazi lumea e un teatru de luptă unde se comit multe crime, unde războiul, ura, cearta, supărarea prevalează, ca şi cum Eu nici nu M-aş fi născut, nici nu aş fi adus pe Pământ Cuvântul Lui Dumnezeu, Sfânta Evanghelie şi legea iubirii. Deşi dacă priviţi în jur, în lume, se poate vedea amprenta lui Dumnezeu asupra întregii creaţii, oameni, animale, plante, natură....Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu a împânzit pământul, Dumnezeu îngrijindu-se de tot: oameni, animale, pământ şi apă. Echilibrul Pământului s-a zdruncinat din cauza păcatului, din cauza egoismului şi a lăcomiei oamenilor. Se asupresc unii pe alţii, crezând că vor rămâne aici pentru veşnicie, deşi fiecare om va deveni ţărână, însă îşi aduc în faţa scaunului Meu de judecată faptele săvârşite. Ar fi bine dacă aţi lua la cunoştinţă şi aţi avea în faţa ochilor adevărul, că aţi primit viaţa de la Dumnezeu şi că puteţi fi aici pe Pământ doar atât cât Tatăl Meu doreşte asta. De aceea, v-am cerut să fiţi pregătiţi în permanenţă, fiindcă oricine poate oricând să se găsească în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Atunci viaţa sa se încheie şi câştigă sau pierde viaţa veşnică, potrivit faptelor sale.
Satana luptă cu o putere nemaivăzută pentru sufletele voastre ca să le împingă la osândă. Dacă aţi vedea ce bătălie se dă la nivel spirituaal, aţi muri de groază. Toţi demonii iadului sunt eliberaţi şi încearcă prin tot felul şiretenii să-i piardă şi să-i împingă pe oameni la osândă. Împachetează /ascund într-un înveliş frumos păcatul mizeria, mârşăvia pentru ca să fie plăcut şi dezirabil, aidoma cum a făcut, la vremea respectivă, în Grădina Edenului, Eva rupând din pom, în pofida interdicţiei, şi au mâncat. Acest fruct este simbolul tuturor acelor păcate la care satana reuşeşte să îi determine pe oameni să le comită. Iubirea, ca şi cuvânt, l-a răstălmăcit de înţelesul său, şi are tot felul de înţelesuri, mai puţin cel pe care ar trebui să-l aibă. Ce înseamnă a iubi? A te supune lui Dumnezeu, aşa cum am făcut-o Eu. A jertfi viaţa pentru alţii, aşa cum am făcut-o Eu. Iubirea nu are nimic de-a face cu concupiscenţa, cu necurăţia, cu interesul, cu tot ceea ce ascund în spatele acestui cuvânt.
Copiii Mei! Doar prin harul luminat al călăuzirii Duhului Sfânt puteţi să ieşiţi la liman în aceast haos spiritual care apasă greu asupra lumii. În fiecare zi, încă de dimineaţă, să recitaţi Imnul Duhului Sfânt. Rugaţi-vă la Duhul Sfânt , pentru cele şapte daruri ale Sale, pentru ca El să vă călăuzescă, lumina Sa să vă lumineze raţiunea, sufletul şi trupul. Dacă faceţi aşa, atunci veţi primi înţelepciunea, clar viziunea şi veţi putea astfel să nu vă pierdeţi în hăţişurile satanei.
Întărire din Sfânta Scriptură: Mc 9,39: „Isus a răspuns”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu