vineri, 23 februarie 2018

NOVENA ŞI ROZARUL ABANDONĂRII

Imprimatur+ Vincenzo PelviEpiscop Auxiliar de Neapole,Italia25 iulie 2006

Părintele Dolindo Ruotolo, a fost un preot din Neapole (1882-1970), era „portavocea Duhului Sfânt” Părintele Dolindo este autorul a unor profunde şi vaste comentarii asupra Sfintei Scripturi în 33 de volume şi a numeroase scrieri teologice, ascetice şi teologice.
Părintele Ruotolo a avut o comunicare extraodinară cu Isus de-alungul vieţii sale eroice. O viaţă dedicată în totalitate lui Dumnezeu şi Sfintei Sale Mame. El vorbea despre sine ca „bătrânelul Madonnei”, iar rozarul l-a însoţit mereu.

Așa cun puteți vedea din această novenă, ceea ce vrea Dumnezeu se învârte în jurul înclinațiilor și gândirii normale ale omului. Noi ne putem ridica la acest nivel de gândire prin harul lui Dumnezeu și ajutorul Duhului Sfânt.

Trebuie să dăm drumul problemelor noastre, să ne oprim în a ne face griji şi să încercăm a le rezolva noi înşine. Trebuie să credem, să ne încredem şi să permitem Domnului nostru să ne salveze de noi înşine  şi să ne furnizeze voinţa noastră, nevoile noastre şi să rezolve problemele noastre aşa cum doar El ştie.
Isuse, Tu să Te-ngrijeşti de asta, ar trebui să fie primele cuvinte care să ne vină în minte şi să zboare de pe buzele noastre. La urma urmei, noi am încercat să facem lucrurile după capul nostru şi iată unde am ajuns.
Sa facem doar cum spune rugăciunea: să ne deschidem inima şi mintea în iubire şi să ne închidem ochii în încredere şi să-L rugăm pe Isus să aibă grijă. Va avea!

 Isus către suflete: De ce vă agitați? Încredințați-mi Mie grija lucrurilor voastre și totul se va liniști. Orice act de abandon adevărat și complet în Mine produce efectul pe care îl doriți și rezolvă situațiile spinoase.
             A vă abandona Mie nu înseamnă să-mi adresați o rugăciune agitată pentru ca Eu să vă urmez atunci când sunteți supărați și disperați. Abandonarea în Mine înseamnă închiderea placidă a ochilor sufletului, distragerea gândului de la necaz și întoarcerea spre Mine, pentru că doar Eu pot face să găsiți celălalt țărm.
              Ceea ce vă supără și vă face un rău imens este raționamentul vostru, gândirea voastră, obsesia și dorința voastră de a vă ocupa personal și cu orice preț de ceea ce vă doare. 
                Cât de multe lucruri fac Eu atunci când sufletul, cu necesități spirituale sau materiale, se întoarce spre Mine, Mă privește și îmi spune: „ai Tu grijă”, închide ochii și se odihnește! Aveți puține haruri atunci când vă chinuiți să le produceți și aveți multe atunci când rugăciunea reprezintă o încredințare deplină în Mine. Atunci când sunteți în durere vă rugați pentru ca Eu să intervin, dar să intervin în modul în care credeți voi că trebuie... Nu vă întoarceți spre Mine, ci vreți ca Eu să mă adaptez ideilor voastre. Nu faceți așa, ci rugați-vă așa cum v-am învățat în rugăciunea Tatăl nostru: „Sfințească-se numele Tău”, adică să fii preamărit în această necesitate a mea; „Vie Împărăția Ta”. adică totul contribuie la Împărăția Ta în noi și în lume; „fie voia Ta”, adică AI GRIJĂ TU.
                     Dacă într-adevăr îmi spuneți „fie voia Ta”, eu intervin cu toată atotputernicia Mea și rezolv situațiile cele mai închise. 
                     Voi doriți să evaluați totul, să cercetați totul și aveți încredere numai în oameni, în intervenția lor. Acest lucru împiedică cuvintele și opiniile Mele. Satana tinde să vă tulbure și să vă îndepărteze de acțiunea Mea, aruncându-vă în ghearele inițiativelor umane. De aceea, încredințați-vă numai în Mine, odihniți-vă în Mine, abandonați-vă Mie întru totul. Eu fac minuni în mod proporțional cu abandonarea totală în Mine.
                         Acționează divin doar cei care se abandonează lui Dumnezeu. Când vezi că lucrurile se complică, spune cu ochii sufletului închiși: „Isuse, ai Tu grijă”.
                        Încredințați-vă în Mine mereu, distrăgându-vă de la voi înșivă. Faceți acest lucru pentru toate necesitățile voastre și veți vedea mari și neîntrerupte minuni. Rugați-vă întotdeauna cu această dispoziție de abandon și veți culege multe roade. Vi se pare imposibil? Închideți ochii și spuneți cu tot sufletul: „Isuse, ai Tu grijă”. Nu vă temeți, Eu voi avea grijă. Iar voi veți binecuvânta numele Meu, smerindu-vă. Nu uitați acest lucru: mii de rugăciuni nu au valoarea unui singur act încrezător abandon. Nu există nicio novenă mai eficientă decât aceasta: „O Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă!”.

 Din această scriere s-a născut Novena abandonării şi Rozarul abandonării.

Ziua I
De ce vă tulburaţi, îngrijorându-vă? Lăsați în grija Mea treburile voastre și totul se va linişti.  Adevăr vă spun că orice act de abandonare adevărată, oarbă, totală în Mine, produce efectul pe care îl doriţi şi rezolvă toate situaţiile dificile.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori) Mărire Tatălui...

Ziua II
A vă abandona Mie nu înseamnă a vă îngrijora, a fi supărat, a vă pierde speranţa, nici nu înseamnă a-Mi oferi o rugăciune cerându-Mi să vă însoţesc şi să  vă preschimb îngrijorarea în rugăciune. Este împotriva acestei abandonări, cu totul îmoptrivă, a vă îngrijora, a fi nervos şi a vrea să vă gândiţi la consecinţele oricărui lucru. Este ca şi confuzia pe care copiii o simt atunci când o roagă pe mama lor să aibă grijă de nevoile lor, însă apoi încearcă să se ocupe singuri de acele necesităţi, şi astfel eforturile lor copilăreşti sunt în calea mamei (încurcând-o de fapt – n tr.). Abandonarea înseamnă a vă închide liniştiţi ochii sufletului, a vă îndepărta de la gânduri ce vă necăjesc şi a vă aşeza în grija Mea, ca doar Eu să acţionez, spunând: „Ai Tu grijă de asta!”
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori) Mărire Tatălui...

Ziua a III-a
Câte lucruri fac când sufletul, în atât de multe nevoi spirituale și materiale, se întoarce spre Mine, Mă privește și Îmi spune ; "Ai grija Tu de asta", apoi închide ochii și se odihnește. În durere vă rugați Mie ca să acționez, dar să acționez așa cum voi doriți. Nu vă întoarceți la Mine, în schimb, vreți să Mă adaptez la ideile voastre . Nu sunteți (acel tip de) oameni bolnavi care cer medicului să vă vindece, ci mai degrabă oameni bolnavi care îi spun doctorului cum să o facă. Așadar nu faceți acest lucru, ci rugați-vă așa cum v-am învățat în Tatăl nostru: "Sfințească-se Numele Tău", adică fii preamărit în nevoia mea. "Vie Împărăția Ta", adică, tot ce este în noi și în lume să fie în acord cu Împărăţia Ta. "Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ”, adică, în nevoia noastră, Tu să decizi după cum consideri că este bine pentru viața noastră temporală și cea veșnică. Dacă îmi spuneţi cu adevărat: "Facă-se voia Ta ", care este aceeași cu a spune: "Ai grijă de ea", voi interveni cu toată puterea Mea și voi rezolva cele mai dificile situații.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie , ai grijă de tot! (x10) Mărire Tatălui...

Ziua a IV-a
Vedeți că răul creşte în loc să se diminueye? Nu vă faceți griji. Închideți ochii și spuneți cu credință: " Facă-se voia Ta, ai Tu grijă de asta". Eu vă spun că voi avea grijă și voi interveni aşa cum o face un doctor și voi face minuni când vor fi necesare. Vedeți că starea unei persoane bolnave se înrăutățește? Nu vă supărați, ci închideți-vă ochii și spuneți: „Ai Tu grijă de ea.” Eu vă spun că voi avea grijă de ea și că nu există nici un medicament mai puternic decât intervenția Mea iubitoare. Pentru dragostea Mea, vă promit asta.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori) şi  Mărire Tatălui...

Ziua a V-a
Iar de trebuie să vă conduc pe o cale diferită de cea pe care o vedeţi, vă voi pregăti; vă voi purta în brațele Mele; Vă voi lăsa să vă regăsiţi pe voi înşivă, asemeni copiilor  care au adormit în brațele mamei lor, pe celălalt mal al râului. Ceea ce vă  tulbură și vă răneşte enorm sunt motivele, gândurile și îngrijorările voastre  precum şi dorința voastră de vă ocupa personal, cu orice preț, de ceea ce vă tulbură.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori) şi Mărire Tatălui...

Ziua a VI-a
Sunteți neobosiţi; vreți a judeca totul, a direcţiona totul, a vedea totul și vă predaţi putinţei omeneşti sau, mai rău - oamenilor înșiși, încrezându-vă în intervenția lor – iar asta împiedică cuvintele și părerile Mele. Oh, cât de mult doresc de la voi această abandonare ca să vă ajut; și cât sufăr când vă văd atât de agitați! Exact asta încearcă Satana să facă: să vă agite și astfel să vă îndepărteze de sub ocrotirea Mea și să vă arunce în ghearele inițiativei umane. Aşadar, încredeți-vă doar în Mine, odihniți-vă în Mine, abandonaţi-vă Mie în toate.   
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori)  Mărire Tatălui...

Ziua a VII-a
Fac minuni în măsura abadonării voastre depline în Mie  și dacă nu vă gândiți la voi înșivă. Revărs asupra voastră comori de haruri atunci când vă aflați în cea mai profundă sărăcie. Nici o persoană raţională, nici un gânditor, nu a făcut vreodată minuni, nici măcar printre sfinți.  Face lucrări divine oricine se abandonează lui Dumnezeu. Aşadar, nu vă mai gândiți la asta, pentru că mintea voastră este ascuţită și pentru voi este foarte greu să vedeti răul, să aveți încredere în Mine și să nu va gândiți la voi. Faceți acest lucru pentru toate nevoile voastre , faceți asta cu toții și veți vedea mari minuni tăcute, continue. Eu voi avea grijă de toate, vă promit asta.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori) Mărire Tatălui...

Ziua a VIII-a
Închideți ochii și lăsați-vă purtaţi de curentul curgător al harului Meu; închideți-vă ochii și nu vă gândiți la prezent, întorcându-vă gândurile departe de viitor așa cum ați face în faţa ispitei. Odihniţi-vă în Mine, crezând în bunătatea Mea și vă promit că de veţi spune:  "Ai Tu grijă de asta", voi avea grijă de toate; vă voi consola, vă voi elibera și vă voi îndruma.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai grijă de tot! (10 ori) Mărire Tatălui...

Ziua a IX-a
Rugați-vă mereu fiind gata să vă abandonaţi , şi aceasta vă va aduce multă pace și mari recompense, chiar dacă vă dau harul jertfirii, al pocăinței și al iubirii. Ce mai contează atunci suferința? Pare imposibilă pentru voi? Închideți ochii și spuneți cu tot sufletul vostru: "Isuse, ai Tu grijă de asta". Nu vă temeți, voi avea grijă de lucruri și veți binecuvânta numele Meu smerindu-vă. O mie de rugăciuni nu pot echivala cu un singur act de abandonare. Amintiți-vă bine acest lucru. Nu există nicio novenă mai eficientă decât asta.
O, Isuse, mă abandonez cu totul Ţie, ai Tu grijă de tot!(10 ori) Mărire Tatălui...


Rozarul abandonării
O, Dumnezeule vino în ajutorul meu. Doamne grăbeşte-Te să mă ajuţi.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt... Tatăl nostru, Bucură-te Marie,..
Prima decadă: Isuse, ai Tu grijă! (x10). Mărire Tatălui....
A doua decadă: Mamă Marie, călăuzeşte-mă! (x10) Mărire Tatălui...
A treia decadă: Isuse, ai Tu grijă! (x10) Mărire Tatălui...
A patra decadă: Mamă Marie, călăuzeşte-mă! (x10) Mărire Tatălui...
A cincea decadă: Isuse, ai Tu grijă! (x10) Mărire Tatălui...
În încheiere: Bucură-te, Regină...

„Mamă, eu sunt al tău acum și pentru totdeauna. Prin tine și cu tine vreau  ca mereu să aparțin pe deplin lui Isus. „
Aceste cuvinte provin din experiența vie a prezenței lui Isus în viața de rugăciune a părintelui Dolindo Ruotolo și sunteți invitați să le faceți a voastre când vă rugați această novenă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu