Nu va fi uşor deloc

Doamne, este o veste tristă,

Ce pe mine mă înspăimântă,

Că pe sus ar fi ceva,

Spre pământ s-ar îndrepta,

C-o viteză şi c-o forţă,

Cum n-a mai fost aşa bombă.

Se apropie pe ceas,

Ca să fie pe făgaş.

Doamne, am mari emoţii,

Că n-or spune astronomii,

Lumii să audă, să ştie,

Ţinut fiind ca în cutie.

Ce se aude, aşa va fi?

Spune dacă vei voi,

Că eu sunt un instrument,

Aştept răspuns să primesc.

Se aud, multe se întâmplă,

Se împânzesc, se frământă.

Nimic nu este de bine.

Ce se aude, chiar şi vine?

Că ar fi şi zi, şi dată,

Când pe pământ să sosească?

Şi eu am scris cândva,

Tot despre aşa ceva,

Dar nu s-a întâmplat nimic,

Şi profet fals am fost crezut.

De atunci lumea nu mai crede,

În ce aude şi vede.

Lumea mai toată e năucă,

Unii strâng, alţii aruncă.

Unii se roagă, alţii plâng,

Să vină Semnul curând.

-V-am spus de când a plecat,

Că spre voi e îndreptat.

Au rămas câteva zile,

Pe pământ de a ajunge.

Mai seara trecută ai scris,

Că timpul s-a împlinit.

Pe sus ei să nu mai umble,

Aşa ţi-am putut Eu răspunde.

Ca eveniment şi timp,

Eu vă spun că nu vă mint.

Nu va fi uşor deloc,

De trecut marele hop.

Asta ca să-ţi dau răspuns,

Dar despre toate tu ai scris.

Nu o zi şi nici o lună,

A trecut o vreme bună.

Despre Semn, despre pedepse,

Despre toate v-am dat veste,

Ce să faceţi, ce să aveţi,

Să fiţi pregătiţi, atenţi.

Dar era vorba de soare:

Va pulsa în ziua mare.

Se va stinge, se va aprinde,

Aşa vouă vă va spune.

O mai fi sau nu ca timp,

Rămâne asta de văzut.

S-a întors totul pe dos,

Cum pe sus, aşa pe jos.

-Mulţumesc, Doamne, nespus,

Vrând lumii să dai răspuns,

Că începe nunta, alaiul,

Cum cu jalea şi cu vaiul.

      marţi, 20.09.2016, ora 21:12 Anton Ciobanu