Introducere
De-a
lungul timpului, prin nenumărați eoni* ai tristei călătorii a omului în această
dezastruoasă lume a exilului, încet, au răsărit în spiritul uman, cunoștințe
născute din nenumărate generații de experiență: că omul nu este singur pe pământ.
A devenit gradual conștient că puternice forțe nevăzute de o inteligență mult
superioară, îi acompaniază dificila călătorie: forțe benefice care îl ajută și-i
vor binele, dar și forțe întunecate și sinistre care-l pândesc și vor să-l
ruineze.
*Eoni - conform DEX:
fiecare dintre multiplele emanații, ipostaze, forme de manifestare ale
divinității supreme unice – n.tr.
Această
experiență moștenită cumulativ, această cunoaștere intuitivă lăsată din
generație în generație în misterioasele profunzimi ale psihicului uman,
psihologii Jungiani de astăzi o numesc arhetipul incoștientului colectiv. Că
noduri de energie pot fi constelate dintr-o dată – pornite- de un simbol
adecvat, îl pornește pe om să facă o acțiune necesară.
Oricare
ar fi adevărul acestui fenomen în psihicul uman, ceva analog poate fi găsit în
spiritul său. În acel tărâm al misticului și al uniunii tăcute, prin Comuniunea
Sfinților și a credincioșilor, al Trupului Mistic al lui Cristos, aceste simboluri
arhetipale sunt active și vibrante.
Un
asemenea simbol arhetipal este cuvântul îngeri. Conotând ca fiind spirite bune
sau rele, misterioase, invizibile, de o inteligență supremă – externe omului-
aceste spirite au fost experimentate iar și iar, influențând și călăzind
puternic omul, în treburile sale. Frecvente povești în istoria orală cât și cea
înregistrată, și în special, în Scripturile Iudeo- creștine, sunt martore ale
forțelor angelice nevăzute, care acompaniează testarea omului în acest dureros
exil din Eden.
Spiritele
bune, întotdeauna îl inspiră către bine pentru împlinirea supremă și fericirea
veșnică. Spiritele rele îl atrag tot timpul către rău pentru soarta finală:
ruina eternă în uniune cu ele.
Din
nefericire, agnosticismul omniprezent sau ateismul psihologiei moderne, sunt
gata să conducă către dovezi, cum că asemenea spirite externe de o inteligență
superioară sunt niște componente interne proiectate ale psihicului uman, și
prin urmare, experimentate cu naivitate ca fiind în afara lui. Tot din păcate,
pentru modernismul realistic al binecunoscuților scolastici biblici influenți și
ai teologilor de azi, atât prostestanți cât și catolici, cu toții sunt
pregătiți să accepte – la fel de naiv – aceste dogme gogonate ale psihologiei,
- ajungând chiar să susțină că, Cristos însuși- Cuvântul veșnic a lui Dumnezeu-
și El Îsuşi Dumnezeu Atotştiutor, a fost condiţionat cultural, acceptând
credinţa populară în demoni când, în Noul Testament a scos afara demonii.Astfel,
astăzi suntem informaţi de către aceşti savanţi iluminaţi că aceşti aşa-zişi
demoni sunt de fapt simple maladii neurologice, psihice sau fizice, de care
străvechii oameni erau în mare parte ignoraţi. Oare?
Compilaţia
prezentată mai jos e formată din patru dictări separate ale lui Cristos, o viziune
descrisă de un mare mistic italian contemporan (M.V. 1961), urmată de un
comentariu a lui Cristos asupra viziunii şi în final, o ultimă Dictare a îngerului
păzitor a lui Valtorta, Azariah 1. .
- toate asupra misteriosului subiect al spiritului angelic, aici în mod special
spiritul diabolic. Aceste dictări au fost traduse în special pentru acest
website, din colecţia de Revelaţii înregistrate la datele indicate de marea
mistică italiană contemporană, Maria Valtorta, 1961, în Qaderni din 1944, şi din
Quaderni 1945-1950.2.. În speranţa
că acest punct de vedere celestic actualizat asupra acesui subiect, va furniza
o perspectivă mai informată spre evaluarea acestor contribuţii ale teologilor
de astăzi, scolastici scripturistici şi ale psihologilor asupra chestiunii
spiritelor anegelice şi demonice.
Traducatorul (din
italiana in engleza)
– I –
ISUS
[11
mai 1944]
"
Vreau să-ţi vorbesc, Maria, despre un subiect de care nu am vorbit până acum,
asupra unui punct despre care cineva drag 3,
atât Mie cât şi ţie, şi-a dorit să afle.
Petru
al Meu spune 4: " Duşmanul tău,
diavolul, se plimbă ca un leu care rage căutând pe cine să devoreze; rezistă-i,
puternic în credinţă, ştiind că fraţii tăi risipiţi prin lume, suferă la fel ca
şi tine."
În
ţările africane în care leul este rezident, oamenii şi bestiile ştiu cum să se
comporte cu el. Te-am dus odată cu Mine în est, lângă un izvor de apă şi ţi-am
spus: aşa să fii. Astăzi te aduc cu Mine în pădurea eternă a cărei gigantici
copaci sunt stră-stră nepoţii acelora care au apărut din nimic prin Voinţa
Tatălui şi care au uimit, lăsându-i fără suflare pe primii părinţi. Prin
aceasta, vei vedea ceva diferit decât ceea ce te întristează[în prezent].
Priveşte!
Sus, adiacent cerului, de un alabstru mai profund decât ochii Mei, stau vârfurile
acestor giganţi verzi, bătrâni, de mii de ani. Ei sunt interconectaţi unul cu
celălalt; vorbind acolo sus cu vântul şi cu stelele despre evenimente ce se
întâmplă jos, pe care vântul şi stelele nu le văd, din moment ce acoperişul
verde le acoperă.
Sub
ei, în desiş, sunt înodate ca târâtoare, rădăcinle ce par a fi şerpi, şi
împodobiți cu coliere trădătoare care sunt întradevăr şerpi ce dau târcoale.
Mai jos de atât, în muşchi, iarba deasă, nascută în pământul virgin bogat în
mii de seve, în care pasc şi se odihnesc antilope şi gazele, şi unde milioane
de păsări de toate glasurile şi culorile, flori, ferigi, coliere de corole,
bârloguri verzi, peşteri cu muşchi şi pârâuri cu apă rece, şi o lumină verde,
liniştitoare în mijlocul unui soare care uimeşte oriunde pătrunde: pe drumuri
deschise prin efort omenesc, sau de-a lungul unei oglinzi de apă, atât de lată
încât să oblige seiful vegetal să se deschidă într-o baltă verde. În aceste păduri,
leul este rege. Niciunul din aceia care fug şi sar, se târăsc sau se caţără,
zboară sau merg, nu stau în faţa lui. Omul care trece la marginea pădurii cu
armele sale, migrând către zone de păşunat şi viaţă, construieşte pentru el şi
oamenii lui, ţarcuri cu ţepuşe pentru a-şi închide turma în nopţile reci şi
senine. Când se lasă seara, animalele se ascund în desiş sau se pitulesc în vârful
copacilor pentru a se ascunde de atacul leului. Pentru că leul nu atacă când
soarele este pe cer, aşteaptă noaptea şi umbra lunii, sau întunericul profund,
pentru prada lui. Rage odată cu venirea serii, rage pe lângă ţarcurile omului
şi lângă bârlogurile bestiilor. Nu pătrunde în ele, aştepată. Îl aşteaptă pe
cel imprudent care iese din refugiul său. Câtă imprudenţă! Dorinţa de confort,
curiozitatea de a vedea, graba de a ajunge, îl îndeamnă; iar leul e acolo,
aşteaptă, anticipând gustul prăzii. Îşi bate pulpele cu coada. Din nerăbdare şi
din mânia cauzată de lunga aşteptare, dă târcoale căutând locul de unde cel
imprudent va ieşi. Şi când îl găseşte, se poziţionează acolo. Sau, pândind în
ambuscadă, studiază obiceiurile. Şi acum este tăcut, din moment ce ştie că cel
imprudent va ieşi. Este tăcut pentru a crede că el nu mai este acolo. Şi
niciodată nu este mai aproape decât atunci când este tăcut.
Maria, diavolul acţionează ca şi leul. Îţi dă
târcoale, îşi ia ca avantaj apusul soarelui, dă tarcoale sufletului tău. El nu
îndrăzneşte să iasă afară şi să atace cât timp soarele este sus deasupra
spiritului tău. Rage, dar nu atacă. Şi ce contează dacă rage? Lasă-l să ragă cu
furie, eşti sub soare, sub Dumnezeu şi nu ai de ce te teme. Nu mai vezi
soarele? El este acolo. Dacă ceasul încercării te orbeşte, învaţă să-l simţi
prin căldura sa, din moment ce nu-i poţi vedea prezenţa. Nu ştii că ai muri de
frig dacă soarele ar fi mort pentru tine? Dacă spiritul tău traieşte, deşi
Dumnezeu l-a facut orb, este din cauză că soarele încă te sărută. Oh! Dacă
sufletele ar şti să rămână sub veșnicul soare chiar şi în întunecimea
încercării, dacă ar ști să nu iasă din acel zenit solar şi să spună: stau la
locul meu. Aici, unde m-a lăsat, Dumnezeul meu mă va găsi din nou pentru că
nu-mi schimb viziunea asupra credinţei şi a iubirii.
Diavolul
dă târcoale, caută o breşă în care să-şi bage ghearele şi să-l smulgă pe cel
neglijent, care stă prea aproape de deschidere: tentaţia (ispita). Astfel, îl
aşteaptă să iasă afară: o pradă dispusă să-și înveselească simţurile. Sau, din
nou, este tăcut şi aşteaptă în ambuscadă: este cea mai vicleană ambuscadă. Şi
oricine purcede fără a avea o conexiune la divinitate, îi cade în capcană.
Repet, cât timp rage, el este un pericol mic; dar când este tăcut, este
periculos până la extrem. Este tăcut pentru că i-a găsit slăbiciunile şi
obiceiurile ,iar acum este gata să se năpustească asupra victimei.
Leul,
am spus, 4b,cunoaşte obiceiurile celor pe care vrea să îi rupă în bucăţi. Le
studiază obiceiurile pentru a-i cunoaşte. E foarte inteligent. Înţelege
imediat. Diavolul, de asemenea, este foarte inteligent şi înţelege imediat.
Este un înger căzut, dar rămâne un înger în raţiunea sa pe care o foloseşte
acum pentru rău; I-am dat o minte puternică pentru a face binele. Leul ştie că
prada sa merge seara la ochiurile de apă care marginesc pământurile arse de
soare. De asemenea, ştie la ce păşuni merge pentru a paşte iarba deasă. Ştie
când omul se întoarce acasă de la munci. Trebuie doar să se poziţioneze în
aceste locuri de odihnă.
Dorinţa
de relaxare fizică, sau imprudenţa umană, aduce omul şi animalul în colţii lui
nemiloşi. Privește la blândele gazele şi la antilopele rapide: atât de atente şi
de temătoare în timpul zilei, ele devin îndrăzneţe la apus. Le conduce setea şi
foamea. Şi astfel merg să-şi întâlnească moartea. Uită-te la om: prea lacom de
câştig, dornic să lucreze şi după lăsarea soarelui. Moartea îl opreşte pentru
totdeauana. Priveşte: apetitul carnal îi conduce pe doi oameni afară, din
protecţia zonelor locuite, pentru a găsi cuib pentru dragostea lor ilicită. Şi
bestia dizolvă pentru totodeauana legătura creată de pofta lor. Fie că e vorba
de țările africane sau de regiunile de gheaţă, întotdeauana trei sunt acele
puncte care-i conduc pe oameni spre ghearele satanei. Totodeauna vor fi: pofta
trupului, a banilor şi a puterii, ceea ce îi pune în aria celui ce le dă târcoale
neobosit şi care ca un leu rage.
Adu-ţi
aminte că şi Eu am fost ispitit: în carne - cu foamnea în viscerele Mele 4c.şi
cu oferta mâncării pentru simţurile mele; în raţiunea mea - cu lăcomia de
putere; în spiritul Meu, cu tentația de a-L ispiti pe Dumnezeu. (Mat, 11).
Imprudenţa este o ispită faţă de Dumnezeu.
Învaţă
cum să Mă imiţi. Fă-l pe Satana să fugă, imitandu-L pe Isus, Învăţătorul tău.
" Omul nu trăieşte doar cu pâine, ci şi cu cuvântul lui Dumnezeu".
" Nu-L ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". Il vei adora pe Domnul
Dumnezeul tău și doar Lui Îi vei sluji". Leagă carnea şi spiritul cu
bandaje îmbibate cu mirodeniile legii lui Dumnezeu. Oricine trăieşte înfășurat
în ele, îşi conservă trupul şi spiritul de bacteriile purtătoare de boli,
necroză* şi moarte.....Fii vigilentă. Dacă lumina lui Dumnezeu este deasupra
ta, ea te va ilumina, şi nimic altceva nu este necesar. Dar dacă eşti în
întuneric, stai ancorat în credinţă. Nimic şi nici un motiv n-ar trebui să te
facă să te abaţi de la ea. Totul pare mort şi anihilat? Spune-ţi: Nu. Totul
este ca înainte. Spune-i Satanei: Nu. Totul este ca înainte. Câți, înaintea ta,
au trecut prin aceeaşi tortură! Fraţii tăi răspândiţi în lume, fraţii tăi. Lumea
nu este pământul pe care tu îl locuieşti cu fiinţele sale vii. Lumea este
comuniunea tuturor celor vii. Tuturor celor vii. Eu spun: este a acelora care
sunt în viaţă în veşnicie după ce au vrut şi au ştiut cum să rămână în viaţă
cât timp au fost pe pământ.
*(NECRÓZĂ
s.f. Alterare și distrugere a unui țesut ori organ viu, animal sau vegetal, în
urma întreruperii circulației sanguine – conform DEX)
Deci,
aceşti fraţi ai tăi răspândiţi ca veşnice flori în Grădina Paradisului, nu doar
că-şi amintesc fostele bătălii, şi prin asta le înţeleg şi pe ale tale; dar, prin
caritate, ceea ce este acum viaţa lor, suferă, în beatitudinea lor, că te văd
suferind, o suferinţă a dragostei care nu le ştirbeşte bucuria, dar care se
amestecă cu ea într-o baie de caritate superactivă care îi face să le fie milă
de tine şi să te ajute în zbuciumul tău. Tot Cerul este tensionat pentru aceia
care se chinuie în inimă în numele Meu şi pentru numele Meu, dar toţi [cei din
Cer] îi ajută.
Nu ieşi din tripla barieră a virtuţilor
teologale: Credinţa, Nădejdea şi Iubirea, nici din apărarea sigură a celor
patru virtuţi cardinale: dreptatea, cumpătare, tăria şi prudenţa – iată apărarea
ta. Ghearele satanei se frâng în acestea şi îşi pierde duritatea, fără a te răni.
Când
soarele, Dumnezeul tău, se întoarce victorios să-ţi lumineze spiritul în
noaptea ce te-a torturat, vei fi uluită să vezi câtă muncă de eliberare a făcut
acelaşi demon, împotriva voinţei sale, dându-ţi mânios târcoale. În furia sa
neputincioasă, punându-te în defensivă, a făcut prin asta, ca cea mai mică
imperfecţiune să moară definitiv, ca iarba subţire prea des călcată; iar pe
pământul acum gol, lumina ce coboară triumfătoare pentru a-ţi face floarea,
spiritul tău creat, să trăiască în Rai, să fie mai puternic.
Mergi
în pace. Întoarce-te cu pace pe crucea ta în întunericul tău. Şi du cu tine
această memorie a acelui soare. Du-te. Crede în Mine şi mama Mea, chiar şi în
aceste ore - între șase și nouă – când nu ne poţi vedea pentru că suferinţa te
orbeşte.5."
Note
1. “Azaria”: acest nume evreiesc înseamnă „
Ajutorul lui Dumnezeu”. Îngerul păzitor al Mariei Valtorta i-a dictat de
asemenea o serie de comentarii profunde referitoare la Sfintele Liturghii
Tridentine pentru Duminici și Zilele de sărbătoare, de dinaintea Conciliului
Vatican II, adunate în “ Cartea lui Azaria” (Edizioni Pisani / Centro
Editoriale Valtortiano srl, Via Po 95, I 03036 Isola del Liri Fr, Italia,
1993).
2. Maria Valtorta, I Quaderni Del 1944
(Edizioni Pisani / Centro Editoriale Valtortiano srl, Via Po 95, I 03036 Isola
del Liri Fr, Italia, 1985): 338-341.
3. "...cineva drag....": probabil
directorul spiritual al Mariei Valtorta, Fr. Romuald Migliorini, OSM.
4. 1 Petru 5:8-9.
4b.
".. Leul, am spus.....boală și moarte" — Următoarele patru paragrafe
sunt interpolate aici in dictarea domnului Isus din 11 mai 1944, ca și
continuare a descrierii leului și a Satanei. De fapt, Cristos, a continuat
descrierea Sa în următoarea zi, ân Dictările Sale, în 12 mai 1944.
4c.
"...foamea viscerelor Mele" — Cristos cu siguranță utilizează aici un
eufemism pentru a se referi la tentațiile sexuale. Unii, posibil din clerul
serviților, au pus întrebări Valtortei referitoare la ispita din deșert a lui
Cristos și de-alugul vieții sale de pe pământ – în special cele „senzuale” ca
de exemplu ispitele sexuale cu care Satan L-a ispitit în deșert așa cum este
descris în ”Evanghelia așa cum mi-a fost revelată ”, opera de căpătâi a
Valtortei. Cei care au întrebat, li se părea nepotrivit ca Cristos să fi
experimentat așa ceva. De aceea cititorul este sfătuit să citească, sau să
recitească episoadele ispitirii lui Cristos în deșert în ”Evanghelia așa cum
mi-a fost revelată ”, în Vol.I ”Isus este ispitit în deșert de către Satan” [
pg. 247 și următoarele – 24 febr. 1944]; și în acelaș volum: “ Isus îi
întâlnește pe Jacob și Ioan” [ pg. 253 și urm. – 25 febr. 1944];” Isus îl
întâlnește pe Iuda Iscarioteanul” [ pg. 355 și urm. – 3 ian. 1945]; precum și ”
Isus se reîntoarce la muntele unde a postit și la Stânca ispitei” [ pg. 424 și
urm. –17. ian. 1945]
Aceasta
se referă la starea teribilă în care aparent Dumnezeu a părăsit-o în suferință
pe Valtorta din data de 9 aprilie a acelui an. (1944)
Sursa:
http://www.bardstown.com/~brchrys/Darkness.html
-II-
ISUS
[8
ianuarie 1944]
"
Printre multe lucruri pe care lumea le neagă, umflată de mândria şi de
incredulitatea de astăzi, este puterea şi prezenţa demonului. Ateismul care Îl
neagă pe Dumnezeu, în mod logic îl neagă şi pe Lucifer: creat de Dumnezeu,
răzvrătitul lui Dumnezeu, duşmanul lui Dumnezeu, Ispititorul, cel care
invidiază, cel şiret, cel neobosit, imitatorul lui Dumnezeu. V-am spus deja
tuturor că diavolul, care a devenit asta prin păcatul mândriei, chiar şi acum,
după ce a fost alungat din Împărăţia celor de sus, pe care a îndrăznit să o
atace, în adâncul abis unde se găseşte întunericul şi oroarea, a încercat să
facă acolo o copie a Curţii Cereşti, să aibă proprii miniştri (slujitori) şi
proprii lui îngeri, proprii supuşi şi proprii fii. Şi prin manifestarea lui se
deghizează într-un spirit al luminii, acoperindu-şi apariţia şi gândul că şi
cel mai decăzut prin mantii dolosive* copiate de la cel Preaînalt, cu scopul de
a vă induce pe toți în eroare.
*
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut
prin înșelăciune, cu rea-credință.
Dar
cei care cu adevărat trăiesc însufleţiţi de Spiritul Harului, aud sunetul fals
şi văd dincolo de aparenţe, şi prin intuiţie spirituală, îl recunosc pe
Seducător în spatele deghizării sale. Fireşte că asta se întâmplă pentru cei ce
sunt protejaţi cu o protecţie sfântă de tripla virtute şi însufleţiţi de Har.
Ceilalţi – şi nu doar ateii care neagă, dar şi căldiceii care trândăvesc, cei
indiferenţi care nu observă, cei distraşi care nu reflectă, cei imprudenţi care
merg ca şi lunaticii- aceştia nu-l pot vedea pe Satana în spatele aparențelor
inofensive şi ipocrite, şi prin aceasta sunt luaţi în derâdere.
Nu
negaţi existenţa satanei, fiii care mor neagă tot timpul- din cauza negării a
orice. Satana nu este doar o poveste din bătrâni, nu e doar o superstiţie
medievală. Este o realitate cruntă. Satana există. Și este neobosit în acţiunile
sale. Sus, Dumnezeu este neobosit în bine. Jos, satana este neobosit în rău.
Cuvântul psalmului nu este doar o frază drăguţă a evlaviei, nici cuvântul apostolilor
nu este doar o frază drăguţă a unor oratori. Satana vă dă târcoale ca un leu
care rage, şi, în întuneric, acţionează pentru a vă aduce la el. Incredulitatea
voastră, indiferenţa, ateismul vostru i-ar permite să acţioneze chiar şi în
lumină, în câmp deschis, din moment ce vă deschideți larg porţile sufletului
şi, cu dorinţele imoderate îi spuneți: " Intră! Dacă eu primesc ceea ce
vreau în această oră pe pământ, te fac domnul meu." Dacă nu ar fi aşa, nu
ați fi putut ajunge la această formă de viaţă la care ați ajuns şi care îl
oripilează pe Dumnezeu şi sfinţii Săi, pe fiii şi slujitorii Lui.
Dar
amintiţi-vă, că metaforic, artificial sau real, satana acţionează, înşelător în
întuneric. Vă păcăleşte cu subtilităţi şi deformări, asemeni unui şarpe care
șerpuiește în pădurea deasă. Deși vă vede mai îndepărtați de Dumnezeu, tot nu îndrăzneşte
să vi se prezinte faţă în faţă şi să vă spună: " Sunt eu.
Urmeaza-mă", pentru că ştie că sunteți la fel de lași în faţa răului cât
şi în faţa binelui. În această întâlnire în rău sunt foarte puţini dintre voi,
care au destulă îndrăzneală să îi spună: ”Vino”. Sunteți ipocriţi chiar şi în
rău şi, dorindu-i ajutorul, totuși nu îndrăzniţi să mărturisiţi această dorinţă.
Dar
satana nu are nevoie de cuvinte. Privirea lui pătrunde în inima voastră
asemenea privirii Mele. Vă văd pofta de satanism; el vede același lucru şi
acţionează.
După
ce a încercat să Îl distrugă pe Cristos ispitindu-L,încearcă să distrugă:
Biserica, dându-i epoci întunecate; Creştinismul, dându-i schisme; societățile
civile, prin secte; iar acum, în ajunul manifestării sale în pregaătirea celei
finale, el încearcă să vă distrugă conştiinţa după ce v-a distrus gândurile.
Da. Distruse. Distruse: nu capacitatea voastră de a gândi ca oameni ,ci
capacitatea de a gândi ca fii ai lui Dumnezeu. Raţionalismul şi ştiinţa,
separate de Dumnezeu, v-au distrus gândirea ca şi dumnezei şi acum vă gândiţi
doar ca şi țărână - la nivelul
pământesc. Nu îl vedeţi pe Dumnezeu cu pecetea Lui impregnată asupra lucrurilor
pe care ochiul vostru le vede. Pentru voi, sunt doar stele, munţi, roci,
pietre, apă, iarbă, animale. Pentru cei credincioşi, sunt lucrări ale lui
Dumnezeu şi, neavând nevoie de nimic altceva, se cufundă în contemplarea şi
adorația Creatorului în faţa nenumăratelor semne ale puterii Sale care vă
înconjoară şi vă fac existenţa frumoasă, şi care sunt utile vieţii voastre.
Acum
satana vă atacă conştiinţa. Vă oferă fructul antic: plăcere, lăcomie de a [o]
gusta, mândrie aroganţă, nădejdea scrilegă,-- biciuindu-vă, mușcându-vă, corodându-vă
carnea şi cunoștința-- pentru a tinde să deveniţi dumnezei. Şi această plăcere
vă transformă în animale arzând de pofte repulsive, bolnave, condamnați în
această viaţă la boala cărnii, şi în cealaltă, [viaţă] la moartea sufletului.
Iar acea lăcomie de a gusta, vă pune în mâinile înşelătorului, din moment ce
prin sete ilicită de a experimenta şi de a ști lucruri care sunt mistere ale
lui Dumnezeu, şi prin încercarea de a impune lui Dumnezeu voinţa de cunoaştere,
îl împuterniciți pe satana să vă prindă în capacana erorilor sale.
Ma
faceți să Îmi fie Milă de voi. Îmi provocaţi oroare, milă, pentru că sunteţi lunatici.
Oroare, pentru că doriţi, vreți să fiți asta și vă marcați trupul sufletului
vostru cu sigiliul bestiei, respingând adevărul în fața minciunii. Și puteți
crede că satana vă servește pe voi? Nu. Lui Dumnezeu îi este mult mai ușor să
vă dea ceea ce îi cereți, dacă ceea ce îi cereți este licit (just, drept),
decât să vă dea satana.
Satana
se serveşte doar pe el şi vă asigur că pentru acea oră pe care v-o dă, vă cere
toată viaţa; pentru acel singur triumf, vă vrea toată veșnicia.
Și
asta o puteți gândi spunând:" Eu vreau; Eu doresc", Dumnezeu vrea
asta? Nu. Dumnezeu vă vrea doar binele. Nu tot ce vreți voi.
Şi
vă amăgiți pe voi înşivă vrând ca la comanda voastră, Dumnezeu şi slujitorii
Săi să vină la voi? Nu. Doar o viaţă castă şi pioasă, doar o viaţă încoronată
cu cele trei torţe ale credinţei, speranţei şi iubirii, doar o viaţă apărată de
celelalte virtuţi practicate împotriva satanei - lumea şi trupul -, doar o
viaţă trăită în Legea mea, în Învăţăturile Mele, care sunt în Evanghelii, şi care
sunt aceleaşi de douăzeci de secole, -şi vor fi aceleaşi cât timp există
pământul şi omul –, doar ceea ce este o viaţă creştină, o viaţă ca cea a lui
Cristos: de omagiu, ascultare, fidelitate față de Tatăl, de generizotate
constantă, doar acest fel de viaţă îi dau sufletului vostru purificarea, acea
sensibilitate care vă permite să-L primiți pe Dumnezeu şi pe slujitorii Săi,
într-o manieră atât de sensibilă încât să vă dea bucuria viziunii şi bucuria
cuvântului simplu, inspirat sau cu adevărat spus.
Trebuie
să vă spun: " Dumnezeu şi satana nu pot fi slujiți deodată." Nu .
Unde este unul, nu este celălalt. Viaţa voastră este semnul lui Dumnezeu şi viaţa
voastră este ,[de asemenea], semnul satanei.
Când
aveți capacitatea reflexiei -- Eu admit că mai aveți o parte din suflet liberă
de posesia care ucide-- cercetați-vă lucrările voastre, ispirațiile pe care le
primiți. Dacă vedeți că sunt doar oneste din punct de vedere uman, spuneți așa:
" Puterea lui Dumnezeu ar putea fi aici." Dar dacă sunt împotriva
eticii umane și la polul opus eticii supraumane, spuneți de asemenea: "
Aici nu poate fi Dumnezeu, ci vrăjmașul Său."
Iar
aceia dintre voi care au fost deja conduși pe de lături până în acel punct în
care ați îmbrățișat religia de rău augur pe care Eu o numesc ”satanism”—acea
parodie a religiei care este un sacrilegiu și o crimă-- amintiţi-vă că Eu n-am
nevoie de întunecime, de singurătate, de magnetism cu scopul de a veni. Eu
Însumi sunt Lumina şi sfinţii Mei sunt lumină. Nu mi-e frică de soare şi nu
mi-e frică de mulţime. Ştiu cum să transport o persoană din mijlocul mulţimii
şi ştiu cum să apar ca soarele în soare.
Discipolii
Mei vă pot spune cât de simplă, dulce, spontană și absolută este venirea Mea la
ei; cum îi ridică desasupra a tot ce îi înconjoară, umplându-i de lumină și de
sunetul de Rai care a venit la ei.
Ei
vă pot spune cum, după fiecare asemena contact, au simțit că materialitatea lor
pierde în greutate dobândind o calitate spirituală; cum, după fiecare fuziune,
trupul lor moare un pic mai mult şi Eu trăiesc mai puternic în ei-- Eu,
Cuceritorul cărnii, [care este] instrumentul Satanei, și de aceea [Eu sunt]
Cuceritorul Satanei.
Dicipolii
Mei vă pot spune cum sunt reînnoiți mai profund de fiecare dată, ei mor în mod
mistic și renasc de fiecare dată mai spiritualizați.
Ei
vă pot spune câtă pace, câtă serenitate, cât echilibru este în ei, câtă
inteligență, câtă dragoste, câtă puritate. Nu uman, ci tot mai mult suprauman; ai
Mei, pentru că Eu devin ei, şi ei devin Eu. Creatura nu mai există. Eu sunt
acolo. Ei sunt un strop de Sânge în Inima mea. Trăiesc. Domnesc. Îi fac
dumnezei, asimilându-i cu Mine.
Ceea
ce satana nu dă, nu poate da: a deveni ca Dumnezeu. Eu dau acest lucru
disicpolilor Mei, deoarece Mă unesc pe Mine cu ei și îi îndumnezeiesc în acea
fuziune."
Sursa: LionAddition
- III-
ISUS
[ 29 decembrie, 1945]1
"
Numele său primordial a fost Lucifer: În Rațiunea lui Dumnezeu a însemnat
" purtătorul de stindard" sau " purtătorul de lumină", care
este a lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este Lumina. Lucifer, al doilea în
frumuseţe în tot ceea ce exista, a fost o oglindă pură care reflecta Frumuseţea
de nedescris a lui Dumnezeu. În misiunile cu oamenii, el ar fi fost executantul
Voinţei lui Dumnezeu, mesagerul decretelor divine pe care Creatorul le-ar fi
trimis copiilor fără pată si preafericiţi, pentru a-i aduce mai aproape de
asemănarea Sa. Acest purtator de lumină, cu razele de lumină divină pe care le
purta, ar fi vorbit cu oamenii. Iar ei, fiind fără de pată, ar fi înţeles
aceste străfulgerări de cuvinte armonioase pline de bucurie şi iubire.
Văzându-se
pe el în Dumnezeu, văzându-se pe el în el însuși, văzându-se în compania
angelică-- fiindcă Dumnzeu l-a învăluit în lumina Sa și se bucură de
splendoarea arhanghelului Său, iar îngerii îl venerau ca cea mai perfectă
oglindă a lui Dumnezeu-- Lucifer se admira pe el însuși. Ar fi trebuit să Îl
admire doar pe Dumnezeu. Dar în ființa a tot ceea ce a fost creat, sunt prezente
toate puterile, atât bune cât și cele rele, iar acestea interacționează, până
când una din părți o cucerește pe cealaltă pentru a crea bine sau rău: așa cum
în atmosferă există toate elementele gazoase pentru că [acestea] sunt necesare.
Lucifer a atras asupra sa mândria arogantă. A cultivat-o, a extins-o. Şi-a
făcut din ea o armă și un mijloc de seducție. Voia mai mult decât avea. Voia
totul: el care deja era atât de mare. I-a sedus pe cei mai puțin atenţi dintre
tovarășii săi. I-a distras de la contemplarea lui Dumnezeu ca Frumusețe
Supremă. Cunoscând viitoarele minuni ale lui Dumnezeu, se voia pe el în locul
lui Dumnezeu. Cu mintea tulburată, se vedea pe el ca și cap al viitoarei
omeniri, adorat ca putere supremă. A gândit așa: " Știu secretul lui
Dumnezeu. Știu cuvintele Lui. Planul Lui îmi este cunoscut. Pot să fac tot ceea
ce vrea El [să facă ]. Așa cum am fost prezent la primele lucrări ale creației,
pot să merg mai departe. Eu sunt.1 Acel cuvânt, pe care numai Dumnezeu poate să
îl spună, a fost strigătul ruinei pentru acest trufaș. Iar el a fost Satana.
El
a fost Satana. Adevăr vă spun că numele de Satan nu a fost dat de către om
care, chiar dacă, din ordinul și voința lui Dumnezeu omul a dat un nume la tot
ceea ce știa că există.
Iar
oamenii încă și acum își botează descoperirile cu nume date de el. Cu adevărat
vă spun că numele de Satan a venit direct de la Dumnezeu, și este una din
primele revelații pe care Dumnezeu le-a dat spiritului sărmanului Său copil:
călător (rătăcitor) pe pământ. Și așa cum Preasfântul Meu Nume are însemnătatea
pe care ți-am spus-o odată, acum ascultă semnificația acestui oribil nume.
Scrie precum îți spun:
S
Sacrilege, Supercilious7 Sacrilegiu, Disprețuitor
A
Atheism , Adversary Ateism, Adversar
T
Turpitude , Tempter , Traitor
Turpitudine, Tentant,(ispititor, seducător), Trădător
A
Anti-Charity , Avaricious Anti-Caritate, Avar
N Negation, Nefarious Negare,Nefast,
Nerușinat8
Acesta
este Satana. Și așa sunt cei care sunt bolnavi de satanism. Și încă el mai
este: Seducţie, Viclenie, Tenebrozitate9, Aglitate, Nefast10 , cele cinci
litere blestemate ce îi formează numele, scrise cu foc pe fruntea-i fulgerată.
Cele cinci caracteristici blestemate ale Corupătorului, împotriva celor Cinci
Sfinte Răni ale Mele, flăcări arzând și care, prin suferința lor, salvează pe
toți cei care vor să fie salvați de ceea ce Satana infectează continuu.
Numele
de "demon, diavol, Belzebub" poate fi folosit pentru orice spirit
întunecat. Dar acest nume, Satan, este doar al lui. Iar în Rai este numit doar
cu acel nume, pentru că acolo toată lumea vorbește limba lui Dumnezeu în fidelitatea
iubirii, chiar și atunci când se indică ceva ce cineva dorește, în concordanță
cu gândul lui Dumnezeu.
El
este ”Opoziţia”. Ceea ce este opus lui Dumnezeu. Ceea ce este în opoziție cu
Dumnezeu. Fiecare din acțiunile lui este antititeza acțiunilor lui Dumnezeu. Și
toate preocupările lui urmăresc a-l aduce pe om în opoziție cu Dumnezeu. Acesta
este de fapt Satan. El este " contrariul Meu în acțiune setat de el însuși
împotriva Mea. Celor trei virtuți teologale ale Mele, el opune întreita
concupiscență. 11 Și celor patru virtuți cardinale 12 și tuturor celorlalte
care vin de la Mine, el opune cuibul serpentin (sinuos, perfid, ticălos asemeni
unui șarpe) al viciilor sale oribile încleștătoare.
Dar
așa cum e spus, că cea mai mare dintre virtuți este caritatea/iubirea13 , Eu
spun că pentru Mine, cea mai repugnantă dintre anti-virtuțile sale este mândria
arogantă,14 pentru că prin ea a venit tot răul. Din acest motiv, Eu spun că,
deși am milă față de slăbiciunile cărnii care cedează căldurii poftei, de asemenea
spun, că nu pot să am milă față de mândrie care, ca un nou satan, vrea sa se
întreacă cu Dumnezeu. Îți par nedrept? Nu. Consideră că pofta este până la urmă
un viciu al părții inferioare, iar unii, au un apetit atât de vorace satisfăcut
în momente de stupoare, încât îi năucește. Dar mândria arogantă este un viciu
al părții superioare, consumat cu o acută și lucidă inteligență, premeditat,
persistent. Aceasta rănește acea parte care este cea mai asemănătoare lui
Dumnezeu. Calcă în picioare una din nestematele date de Dumnezeu. Denotă
similitudine cu Lucifer. Produce mai multă suferință decât trupul. Pentru că
trupul poate să facă să sufere un soț, o femeie. Dar mândria poate face victime
pe continente întregi, în rândul tuturor clasele sociale.. Din cauza mândriei
arogante omul a fost ruinat și lumea va pieri. Din mândrie, credința se disipă.
Mândria arogantă este cea mai directă emanație a Satanei.
Am
iertat marii păcătoși ai simțurilor fiindcă nu aveau mândrie în spirit. Dar nu
am fost capabil să-i mântuiesc pe Doras, Giocana, Sadoc, Eli 15 și alţii ca ei,
pentru că ei au fost cei "mândri"
NOTE
Maria Valtorta, I Quaderni dal 1945 al 1950
["Notebook from 1945 to 1950"] (Edizioni Pisani / Centro Editoriale
Valtortiano srl, Via Po 95, 03036 Isola del Liri (FR), Italia, 1985): 164-166.
2.” ..copii nevinovați”. Aceasta se referă
la cei în condiția lui Adam și urmașii lui înainte de a se fi petrecut Căderea
în păcatul originar
3. Pentru a înțelege semnificația acestei
afirmații trebuie să fie legată de enunțul dat lui Moise la Rugul Aprins,
despre Existența Sa Dumnezeiască în Exod 3:14;EU SUNT CEL CARE SUNT”. Și a
adăugat: „Așa să spui fiilor lui Israel: «EU SUNT, m-a trimis la voi»”. Astfel
uzurpând acest enunț și aplicându-l propriei persoane, Lucifer pretinde a fi
Dumnezeu.
4. ”Satan”, apare cu același nume
ortografic în originalul Vechiului Testament în limba ebraică și română
însemnând adversar\dușman sau Acuzator [ca de exemplu ]n Iov 1: 6-12; Zaharia
3: 1-2.]
5. ”Bietul Său fiu... rătăcitor...”Adam
condus afară din Grădina Edenului după căderea sa.
6.În dictările din 22 august 1943 din I Quaderni del 1943 (Edizioni Pisani / Centro
Editoriale Valtortiano srl, Via Po 95, 03036 Isola del Liri (FR), Italia,
1985): 156-160, tradus pe acest site sub titlul Babylonul cel Mare
7. "Supercilious"-tradus
disprețuitor : Cuvântul original în italiană utilizat aici este
"Superbo/Superbia,", având înțelesul de arogant, trufaș,
disprețuitor.
8. " Nefast”: ”Rău”- folosit aici
pentru a completa acronimul în locul cuvântlui original din italiană
"Nemico" care tradus ad literam înseamnă inamic.
9. Tenebrositate: întunecime – în italiană:
"tenebra"
10. "Nefast": "Evil,
Wicked." (same as "nefarious" above)Nefast: Diabolic, rău, cu același
înțeles ca mai sus/
11. "Întreita concupiscență”: Definit
de Cristos în altă parte ca, fiind: banii, carnea, puterea și încă :
”senzualitate, mândrie, lăcomie"
12.”.Vituțile cardinale”: de ex.dreptate,
curaj, cumpătare, prudență
13.Vezi 1 Corinteni 13:13
14. Mândrie arogantă: în italiană
"Superba." , vezi nota 7 de mai sus
15. Aceștia sunt farisei din capodopera
Valtortei, ” Evanghelia așa cum mi-a fost revelată.”
-IV –
ISUS:
[19 Septembrie 1944 ]1
” Dincolo de faptul că Lucifer este
viclean, este și extrem de inteligent. Își folosește viclenia pentru a te
prinde în capcană, dar își folosește inteligența gândind când și cum să Mă
rănească, ruinând o creatură. Și crede-Mă că el niciodată nu-și irosește inutil
timpul.
Așadar el este omniprezent pe pământ
și are atât de multe de făcut în prezența atâtor oameni ce locuiesc pe glob;
așadar prin orice mică atenție a unui om bun, dar cu o voință slabă, își poate
atinge scopul. Dar vă spun, deși Lucifer având cu adevărat o mare putere -
aproape omnipotentă asupra creaturilor– trebuie să-și calculeze bine timpul și
nu pierde nici o clipă lucrând inutil. Util pentru el, ca să-și umple cuferele
sale infernale cu comori jefuite de la Dumnezeu: suflete.
Cu adevărat el este un lucrător
neobosit. În Înalturi, Cel Neobosit, lucrează binele pentru fiecare dintre voi.
Jos, acest neobosit, muncește diabolic pentru voi. Și adevăr vă spun că are mai
mult noroc decât Dumnezeu. Cuceririle sale sunt mai numeroase decât ale Mele.
Dar din ceea ce v-am spus mai înainte, puteți înțelege bine că, viclean,
inteligent și ocupat ce este, el nu își poate permite luxul de a fi ocupat cu
toți în aceeași măsură. Și nici nu este.
Oh, în răutatea sa, el este devotat
în totalitate ideeii pe care o urmărește, dedicându-se în întregime ei. Și nu
este distras, nici nu face compromisuri, nici nu oboseșe, nici nu amână. Oh,
voi oameni, dacă ați acționa așa în a face binele precum Satana în a face răul!
Dar nu o faceți.
Atunci când o o mică creatură se naște
puțin câte puțin pentru inteligență, la început, Lucifer nu se preocupă de ea
foarte mult. Se limitează doar să o privească uitându-se la ea ca la o viitoare
capră în turma sa infernală. Dar pe măsură ce încet-încet această creatură își
dă seama cum să voiască și cum să gândească, ceea ce se petrece începând cam pe
la vârsta de șase ani, Lucifer își sporește atenția și începe instruirea.
Ministerul angelic instruiește și
călăuzește spiritele cu cuvinte de lumină. Ministerul satanic instruiește și
stârnește spiritele cu cuvinte ale întunericului. Este o bătălie fără sfârșit.
Îngerul luminii și cel al întunericului se luptă în jurul sufletului până în
ultima clipă a muritorului, pentru a smulge prada unul de la celălalt : îngerul
de lumină pentru ca să ducă sufletul la Domnul său, în lumină, dacă a avut acel
suflet sub protecția sa în toate zilele sale pământești; iar îngerul
întunericului să-l tragă cu el în întuneric, dacă victoria finală este a lui.
Cu toate acestea, între cei doi care se
luptă, există și un al treilea, care la urma urmei este cel mai important
personaj. Există acolo omul, pentru care se bat cele două spirite. Omul: liber
să-și urmeze propria voință și înzestrat cu inteligență și rațiune, întărit
prin puterea incalculabilă a Harului pe care Botezul i l-a redat și pe care
Sacramentele îl mențin și-l sporesc în el.
Așa cum știți, harul este uniunea
sufletului cu Dumnezeu. Prin urmare acesta ar trebui să vă dea o asemenea
putere încât să deveniți incoruptibili și de necucerit la capcanele satanice,
deoarece uniunea cu Dumnezeu ar trebui să vă facă semizei. Dar ca să rămneți
astfel, este necesar să vreți, să o doriți. Este necesar să-i spuneți Satanei
și vouă înșivă: ”Eu sunt a lui Dumnezeu și vreau să fiu doar a lui Dumnezeu.”
De aceea sunt necesare: ascultarea de percepte și de sfaturi; efortul continuu
în a le urma și a cuceri binele – și un bine tot mai mare –; fidelitate
absolută și vigilență constantă, și prin urmare eroism în a cuceri sinele și
ceea ce îi este extern [sinelui], în seducția întreită a concupiscenței *2 și a
multiplelor sale fațete.
Puțini, foarte puțini, prea puțini știu
cum să facă aceste lucruri. Și atunci? [ceilalți], sunt atât de ușor de prins,
atunci când vor să fie, sunt atât de inerți în a evada atunci când sunt prinși,
încât Satana este puțin îngrijorat în ceea ce îi privește. El acționează precum
pisica cu șoarecele; îi prinde, îi sufocă un pic , îi amețește și apoi îi lasă
singuri, limitându-se să le dea un alt răgaz și-i mușcă din nou dacă aceștia îi
arată orice semn timid în încercarea de a scăpa. Nimic mai mult. El știe că
aceștia sunt `ai lui` și nu pierde prea mult timp cu ei, ori prea mult din
inteligența [sa].
Dar cu 'ai Mei!' Oh! Cu ai Mei este
altceva. Ei sunt prada care îi gâdilă cel mai mult foamea lividă. Ei sunt cei
de ' necucerit.' Și Satana, ca vânător expert ce este, știe că acolo există un
merit în câștigarea unui joc dificil. Ei sunt 'bucuriile' lui Dumnezeu. Și
satana tare mai sărbătorește atunci când poate provoca lui Dumnezeu durere, ofensă
și dezamăgire. El trăiește din ură. Așa cum Dumnezeu trăiește din iubire. El
este ura. Dumnezeu este iubirea. Sângele satanei este ură. Așa cum al Meu este
iubire. Privește și apoi să vezi cum își sporește grija și supravegherea în
jurul unuia dintre' ai Mei.'
E o joacă de copii a pătrunde într-o
cetate ce stă să se dărâme. Crudul rege al iadului nu vrea asta. El vrea
cetățile lui Dumnezeu, stâncile curate, limpezi ca cristalul, tari ca oțelul,
șlefuite pe toate părțile chiar și în cele mai profunde adâncimi ale lor, cel
mai Sfânt Nume: Dumnezeu. -- Acesta este numele pe care ei Îl iubesc, pe care
Îl slujesc, pe care Îl rostesc cu ardoare cu fiecare bătaie a inimii lor.
Pentru a le prinde, ca să vă smulgă de lângă Mine, pentru a anihila numele vostru
al ființei voastre trinitare în spirit, trup și rațiune, pentru a face din voi
– [cei care sunteți] flori din grădina Mea – o necurăție pentru iadul lui și să
râdă, scuipând blasfemii împotriva tronului Dumnezeiesc, de victoria asupra
omului și a lui Dumnezeu: - aceasta este bucuria Satanei.
Cu cât sunteți mai mult ai Mei cu atât
mai mult el insistă să deveniți ai lui. Și întrucât voi în permanență sunteți
vigilenți și veți fi, el, cel viclean nu vă urmărește și nu folosește metodele
sale obișnuite așa cum o face cu ceilalți. Dar vă atacă cu perfidie și
întotdeauna de la mare distanță în momentele cele mai neprevăzute și din
motivele cele mai neașteptate. Profită de durere, de nevoi, de starea de
abandon, de dezamăgire și se năpustește asupra voastră ca o panteră în
momentele de doliu, de slăbiciune, de dezorientare, sperând să vă cucerească,
cu scopul de a face să-i aparțină tot ceea ce ați cucerit până atunci.
Căile? Infinite. Metodele? Doar una
singură: acea a unei dulcețe și minciuni binevoitoare, al unui cuvânt
liniștitor, rezonabil, a unei aparente prietenii ce pare că vrea să ajute.
Ați avut atacuri din partea lui? Și veți
avea din nou. Multe și tot mai viclene. Oh, ce ciudă are pe Mine și pe voi!
Mereu veți avea [atacuri] tot mai multe și tot mai subtile pentru a decepționa
chiar și cea mai perspicace persoană . Perspicace, din punct de vedere uman
vorbind. Deoarece – și zâmbește – sufletul pe care-l iubesc, este pătruns de
Dumnezeu și care, în simplitatea lui se păstrează ca atare, este impenetrabil
oricărei subtilități.
Vă
va răni extern. Dar onoarea soldatului este cicatricea care marchează trupul
său și spune: ”Acest semn este dovada unei lupte bărbăteși.” Și cu cât trupul
soldatului este mai brăzdat de asemenea cicatrici, lumea se înclină mai mult în
fața vitejiei lui. În bătăliile spirituale se întâmplă același lucru. Iar
rănile voastre – care nu rănesc sufletul și doar macină (zdrobesc) ceea ce
îmbracă spiritul vostru rege- sunt onoarea voastră. Iar pentru aceste răni veți
fi onorați în Rai.
Adevăr vă spun că martiri numiți sunt
doar cei care pier de lucrarea tiranilor. Dar toți sfinții mei sunt martiri.
Deoarece, în scopul de a se sfinți, au avut de suferit persecuția Satanei și
totuși au rămas credincioși. Slavă celui care învinge! Laurii Cerului sunt ai
lui!”
NOTE
1.
Maria Valtorta, I Quaderni del 1944 (Edizioni Pisani / Centro Editoriale
Valtortiano srl, Via Po 95, 03036 Isola del Liri (FR), Italia, 1985): 654-657.
2.
”Întreita concupiscență”: definită de Cristos în altă parte în această lucrare
ca: bani, carne, putere; și iarăși ca: senzualitate, mândrie lăcomie.
- V-
Valtorta :
–{20
iulie, 1943}
Era
în seara de 18, când bunul Isus mi-a arătat o bestie îngrozitoare, urâtă, atât
de îngrozitoare încât m-a dezgustat de am vrut să strig. Și bunul Isus m-a
făcut să înțeleg că acea înfățișare este întotdeauna mai puțin decât
realitatea, pentru că nicio realitate umană nu poate imita atingerea (nu poate
suporta vederea) exactă a Frumuseții supreme, precum nici a urâțeniei supreme.
Mi
se părea că văd un mare hău: negru, negru și foarte adânc. Am înțeles că este
foarte adânc, dar nu văd nimic, doar o deschizătură ocupată în întregime de un
monstru oribil. Nu este un șarpe, nu este un crocodil, nu este un dragon, nu e
un liliac, dar are ceva din toate cele patru.
Un
cap lung și ascuțit fără urechi, cu doi ochi vicleni și sălbatici care mereu
sunt în căutare de pradă; o gură foarte mare, înarmată cu niște dinți destul de
ascuțiți, mereu fiind pregătit și având inteția de a captura ceva din zbor, pe
orice neglijent care ajunge în raza fălcilor sale. Pentru a face un rezumat:
capul, are mai mult forma unui șarpe, iar dinții ca a unui crocodil, gâtul lung
și flexibil permite capului îngrozitor o mai mare agilitate.
Un
trup alunecos urât, acoperit cu o piele ca a unui țipar, dar fără solzi (spun
asta pentru a vă face să înțelegeți), de o culoare ceva între ruginiu, violet
și cenușiu închis....Chiar nu știu. Poate este chiar culoarea unei lipitori.
La
umerii și la coapsele sale (spun coapse, pentru că este o burtă mișcătoare
umflată cu rămășițe de pradă, iar coada lungă începe în punctul în care se
termină aceasta), sunt atașate patru labe scurte cu membrane, ca cele ale unui
crocodil. Iar la umeri două aripi urâte ca de liliac.
Oribilul
animal nu își mișcă prea mult corpul dezgustător. Își mișcă numai coada care se
zbate înainte și înapoi, ca un ”S” și-și mișcă oribilul cap cu ochii săi
hipnotizanți și fălcile ucigătoare.
O,
Îndurare Divină! Ce bestie urâtă și groaznică! Din bârlogul lui întunecat
împroașcă întunecime și groază. Vă asigur că ieri, așa cum am văzut-o cu o mare
acuratețe – și nu am înțeles ce este pe cale să facă – am avut dorința de a
țipa cu dezgust. Un lucru bun ce s-a întâmplat e că am văzut că niciodată nu se
uita spre mine, doar cu repulsie. O repulsie reciprocă, dacă a fost vreodată
una. Dacă aceasta este o palidă reprezentare a Satanei, oare cum este el în
realitate? Mai bine mori de două ori decât să-l mai vezi.
Un
lucru foarte bun a fost că, dacă într-un colț se găsea acea oribilă bestie,
foarte aproape a fost și Isus al meu: alb, frumos, blond...Lumină în lumină!
Comparând figura luminoasă și reconfortantă a lui Cristos, cu cea a celuilalt,
privirea Lui preadulce și clară cu cea haínă a celuilalt, este de plâns cu
adevărat pentru acei nefericiți păcătoși destinați celui de-al doilea [bestia],
pentru că L-au respins pe Isus.
Ei
bine, acum că am văzut ce am văzut....Nu mai vreau să-l văd niciodată pentru că
este prea urât. Mă voi ruga pentru ca un număr cât mai mic de nefericiți
[păcătoși] să o termine în ghearele lui, dar am să mă rog bunului meu Dumnezeu
să îndepărteze de la mine această priveliște.
Astăzi, [imaginea] e mai puțin vie și îi sunt
foarte recunoscătoare Domnului pentru asta. Dar mai sunt recunoscătoare și
pentru faptul că acel scump Glas, mă face să înțeleg motivul acelei viziuni
care m-a terorizat ieri, făcându-mă să cred că mi-a fost destinată ca și un
avertisment.
ISUS
Maria,
ia în considerare cu respect, Strălucirea și frumusețea Mea, raportată la
monstruozitatea întunecată a bestiei.
Nu-ți
fie teamă să privești o asemenea priveliște chiar dacă este repulsivă. Tu ești
în brațele Mele. Nu te poate atrage ca să te rănească. Îl vezi? Nici nu se uită
la tine. El are deja oricum prea multă pradă pe care s-o urmărească.
Acum,
ți se pare că merită a Mă părăsi pentru a-l urma pe el? Și totuși lumea îl
urmează pe el și Mă părăsește pe Mine.
Uite
ce satisfăcut și trepidant este. Este ceasul lui de festin. Dar uită-te, de
asemenea la modul în care caută umbra pentru a acționa. El urăște Lumina, și el
se autointitulează Lucifer! Îl vezi cum îi hipnotizează pe cei care nu sunt
pecetluiți cu Sângele Meu. El își sporește eforturile pentru că știe că este
ceasul lui și mai știe că ceasul Meu se apropie, ceas în care va fi înfrânt
pentru veșnicie.
Pentru
a-și spori prada, muncește constant spre rău cu viclenia sa infernală și
inteligența lui satanică, în opoziție cu Noi, Una Treime care lucrăm pentru
Bine. Dar inteligența și viclenia sa nu ar prevala dacă Sângele Meu și voința
onestă ar fi în oameni.
Fie
ca urâțenia lui dezgustătoare să vă împingă mereu spre o mai mare sârguință și
spre o mai mare penitență. Pentru voi și pentru frații voștri nefericiți care
au un suflet văduvit sau sedus și nu văd, sau văzându-l aleargă să-și
întâlnească ”Prietenul”, chiar dacă pentru o oră a ajutorului lui, plătesc
damnare pentru o veșnicie.
–
V I –
[
20 ianuarie, 1946]1
[
Notă: Pe lângă Dictările care i-au fost date de către Cristos și Sfânta
Fecioară, Valtorta a primit dictări și de la îngerul ei păzitor, care și-a spus
numele: Azariah. Dictările ce urmeaza
sunt de la îngerul lui Valtorta, Azariah, și sunt precedate de o scurtă notă
explicativă scrisă de Valtorta. - Traducătorul.]
Valtorta
:
În
timp ce coseam cu acul, contemplam mental figura morală a lui Isus Cristos.
Cred că dacă aș avea o imagine a lui, pictată după indicațile mele, și prin
urmare cât mai apropiată de cum arăta
Preasfânta Sa față când era Om, aș vrea să fie scrisă sub această imagine, o
frază care ar putea însemmna ”tot” ceea ce Isus din Nazaret a fost. Mă gândesc
la: ” Veniți la Mine”; la: Eu sunt Calea, Adevărul, Viața; la: Eu sunt, nu vă
fie frică.” Dar eu simt că totuși nu exprimă modul în care sufletul meu vrea
să-L descrie pe Cristos.
Azariah
îmi vorbește:
”
Isus este Epitomul (Simbolul) dragostei celor Trei. Isus este Simbolul a ceea
ce este Preasfânta Treime și Unitatea lui Dumnezeu. Perfecțiunea Treimii este
simbolizată într-Una Singură. Perfecțiunea infinită, multiformă este
simbolizată în Isus. O profunzime a perfecțiunii în fața căreia se prosternează
oștirile cerești și mulțimea locuitorilor din Paradis. O profunzime a Iubirii
care ar putea fi și este de fapt înțeleasă doar de către cei care posedă
dragoste.
Iată
explicația modului în care acel arhanghel [ Lucifer] a putut deveni Spiritul
Răului, și care înainte a fost un spirit
bun și sfânt. Dar nu sfânt până în punctul în care el să fie "doar
iubire". Aceasta este măsura iubirii pe care cineva o are în sine însusi,
măsura perfecțiunii și a rezistenței față de orice corupere. Când iubirea este
deplină, nimic nu poate pătrunde spre a corupe. Acea particulă [a sinelui], care
nu iubește, ușor poate crea o breșă prin care să se infiltreze primele elemente
care nu sunt iubire. Și ele forțează, se extind, inundă și scufundă elementele
bune, până când le omoară.
Lucifer
a avut în el iubire într-o cantitate
incompletă. Stima de sine (mulțumirea de sine) a ocupat o parte din el, o parte
în care s-a putut ca iubirea să lipsească. Și aceasta a fost breșa prin care a
pătruns depravarea sa, ruinându-l. Din această cauză, el nu a putut să-L
înțeleagă, nici să-L accepte pe Cristos-Iubire, Epitomul Iubirii infinite,
unice, Trinitare. Iar faptul că în zilele de azi este atât de răspândită erezia
care neagă Umanitatea Dumnezeiască a celei de-a Doua Persoane, făcându-L doar
un simplu om bun și înțelept, este ușor de explicat prin aceasta: Lipsa de
iubire în inima omului, incapacitatea de a iubi, sărăcia în posesiunea iubirii.
Așadar,
observă, suflete al meu, că și în timpul lui Cristos, și mai târziu în epoca
Sa, omul nu a putut crede dacă nu a fost umil și iubitor.Două sunt întotdeauna
punctele care stăvilesc intelectul uman al omului arogant: 1) că Cristos a fost
Dumnezeu și Om, și a făcut doar acte spirituale - și de aceea a fost urât chiar
și de către [discipolii] cei mai apropiați ai Lui și prin urmare trădat; și de
asemenea 2) că El a creeat Sacramentul Iubirii. Atunci, acum, și întotdeauna,
cei ”fără de iubire”, au spus și vor spune în mod eretic că Dumnezeu nu ar
putea fi Isus și că acel Isus nu ar putea fi în Preasfânta și Adorata
Eucharistie.
Așadar, suflet al meu, dacă vrei să ai un
cuvânt scris sub imaginea Omului – Dumnezeu, ar trebui să ai scris aceasta: Eu
sunt Epitomul (Simbolul) Iubirii.”
Valtorta
:
”
Iar Sfântul Azariah este în tăcere, adorând. Ce pace! Ce pace e în mine, ce
lumină, ce senzație plăcută de bine mental, sentimentul unui gând care a fost
liniștit de un răspuns care m-a convins în totalitate. Și, după lecțiile
angelice, aceste simțăminte persistă! Am închis caietul cu comoara mea,
întorcându-mă la lucrul manual în timp ce mintea mea, mulțumită, contemplă
lecția de care a avut parte.
Am
recitit-o mai târziu, am meditat și m-am orpit la o scurtă frază: ” Lucifer [nu
a fost] sfânt până în punctul în care el întreg să fie doar iubire. În
conceptul sublim pe care-l am despre îngeri nu am reușit să înțeleg cum unui
spirit așa cum este un înger, poate să îi lipsească ceva. Uimirea mea legată de
căderea în păcat a îngerilor era invincibilă. Și nimeni, niciodată, nu mi-a dat
o explicație care să mă convingă cum au putut asemenea ființe spirituale să fie
capabile de păcat,[ele fiind creeate] din voința perfectă a lui Dumnezeu,
într-o creație în care elementul „răului” lipsea, nefiind încă format, și care
contemplau Perfecțiunea veșnică, și numai pe Aceea. Iar acum, fraza: ”[nu a
fost], sfânt până în punctul în care să fie doar iubire.”, m-a făcut să mă
opresc și să mă întreb ”cum a putut fi asta.” Sfântul Azariah îmi spune:
Azariah
:
”
Îngerii sunt superiori oamenilor. Spun ”oameni”, vorbind de ființe formate din
spirit și materie. Noi, [îngerii], suntem superiori, căci noi suntem doar
spirit. Dar amintește-ți faptul că Harul locuiește în om și [ în el] circulă
Sângele Trupului Mistic al cărui Cap este Cristos, și din cauza faptului că
cele Șapte Sacramente îl întăresc [ pe om]de la naștere până la moarte în
fiecare fază a vieții, în voi toți – ”templele vii ale Domnului” - noi,
[îngerii] îl vedem pe Domnul și-L adorăm în voi, și astfel voi înșivă ne
sunteți superiori nouă: voi sunteți ”alți Cristoși” și voi aveți ceea ce este
numit ”Pâinea îngerilor” dar este numai Pâinea oamenilor. Ce foame mistică,
nepotolită pentru Eucharistie este în noi și cum ne face pe noi să ne lipim de
voi, atunci când vă hrăniți cu Ea, astfel încât să putem mirosi mireasma Divină
a acestei Hrane desăvârșite!
Dar
pentru a reveni la subiectul inițial, îți spun că în îngeri - diferiți de voi
toți ca natură și perfecțiune – există în ei, ca și în voi toți, voința liberă.
Dumnezeu nu a creat pe nimeni sclav. La începuturi, în creație a existat doar
Ordine. Dar Ordinea nu exclude libertatea. Mai degrabă în această Ordine e
libertatea perfectă. Pentru a fi mai precis, într-o astfel de ordine nu era loc
pentru frica de o invazie, de o intruziune *, ori frica de anarhia altor voințe
care ar putea produce coliziune și ruină care să pătrundă în orbita și
traiectoria altor ființe sau lucruri create. Așa a fost pentru întregul
Univers, înainte ca Lucifer să fi abuzat de propria sa libertate și, prin
propria lui voință să pună în el însuși dezordinea pasiunilor, creând astfel
dezordine în această ordine perfectă. Dacă el întreg ar fi fost numai dragoste,
nu ar fi avut nici o parte în el pentru nimic altceva decât pentru iubire. Însă
el avut loc pentru mândrie ,aroganţă care ar putea fi numită: dezordinea
(tulburarea) intelectului.
*INTRUZIÚNE,
intruziuni, s. f. Faptul de a (se)
introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc.
Ar
fi fost Dumnezeu în măsură să împiedice acest act? Da. Dar de ce să încalce El
liberul arbitru al celui mai frumos, celui mai inteligent arhanghel? Nu ar fi
pus astfel El însuși, Cel mai Drept, dezordine(tulburare) în propriul Său Gând Ordonat, prin faptul de a nu mai dori
ceea ce dorise mai înainte, și anume libertatea acelui arhanghel? Dumnezeu nu
asuprește un spirit tulburat cu scopul de a-l pune în mod violent în
imposibilitatea de a păcătui. Dacă El ar fi făcut așa, atunci Lucifer,
nepăcătuind, nu ar fi avut nici un merit. Chiar și pentru noi, [îngerii] a fost
necesar ”să ştim cum să vrem Binele” în scopul de a continua să merităm a ne
bucura de vederea lui Dumnezeu, infinita Strălucire.
Așa
cum Dumnezeu l-a vrut pe acest arhanghel sublim de partea Sa în primele Sale
lucrări ale creației, și a vrut să știe despre viitorul creației Sale de
iubire, tot așa a vrut Dumnezeu ca el să cunoască necesitatea adorabilă și
tristă pe care păcatul lui l-ar impune aupra lui Dumnezeu: Întruparea și
Moartea unui Dumnezeu, pentru a contrabalansa ruina păcatului care ar fi fost
creat în cazul în care Lucifer nu ar fi învins mândria din el însuși. Iubirea
[nu a avut încotro și] a trebuit să vorbească o astfel de limbă. [Aceasta a
fost] prima anihilare [de sine] a lui Dumnezeu, în acest act de a dori să îl
înduplece, în mod dulce și gentil, pe acest mândru [arhanghel]; și [arătându-i]
viziunea a ceea ce ar fi impus mândria lui asupra lui Dumnezeu, aproape
implorându-l să nu păcătuiască, atrăgându-i și pe alții să păcătuiască. Acesta
a fost un act de iubire.
Lucifer,
devenit deja Satana, a luat acest act ca teamă, ca slăbiciune și ca o insultă,
ca o declarație de război. Și [astfel] el a stârnit război împotriva Celui
Desăvârșit, spunând: ” Tu ești? De asemenea și eu sunt.3 Orice ai făcut Tu, ai făcut pentru Mine. Nu
există Dumnezeu. Și dacă există un Dumnezeu, Eu sunt3 [acela]. Mă ador pe mine
însumi. Pe Tine Te detest. Refuz să Te recunosc ca Unul Domn al meu, care nu
știe cum să mă cucerească. Nu ar fi trebuit să mă fi creat atât de perfect dacă
nu ai vrut rivali. Acum, Eu sunt, și sunt împotriva Ta. Învinge-mă dacă poți.
Dar nu mă tem de Tine. Eu, de asemenea voi crea; și, din cauza mea, Creația Ta
va tremura, pentru că o voi scutura ca pe o fărâmă de nor suflată de vânt.
Pentru că eu Te urăsc și vreau să distrug tot ceea ce este al Tău, pentru a crea
peste acele ruine ceea ce va fi al meu. Eu nu știu și nu recunosc altă putere
în afară de mine. Și nu mai ador, nu mai ador, NU MAI ADOR, pe nimeni în afară
de mine însumi!
Apoi,
în Creație, în toată Creația, de la cea mai mică [ formă] la cele mai adânci profunzimi,
a fost o convulsie groaznică din cauza ororii acestor cuvinte sacrilege. O
convulsie cum nu va [mai] fi până la sfârșitul Creației. Și din ea s-a născut
Iadul: regatul Urii.
Suflet
al meu, ai înțeles cum s-a născut Răul? Din voința (liberă și respectată ca
atare de către Dumnezeu) a unuia care nu era ”numai dragoste” (dragoste
deplină). Și să crezi : aupra fiecărei greșeli care se comite de atunci
încoace, planează următoarea judecată: Aici nu este iubire desăvârșită. Iubirea
deplină nu permite cuiva să păcătuiască, și asta fără nici un efort. Celui care
iubește, nu-i este greu să atingă dreptatea! Iubirea îl poartă mai presus de
orice noroi și pericole, și de la un moment la altul, îl purifică de imperfecțiunile abia vizibile care sunt încă
acolo în ultima etapă a sfințeniei desăvârșite: în acea stare în care spiritul
este atât de dezvoltat încât este cu adevărat rege, unit deja printr-o nuntire
spirituală cu Domnul său, bucurându-se doar cu un grad mai puțin de ceea ce
este viața celor binecuvântați din Paradis: atât de mult se dăruiește Dumnezeu
pe Sine şi se revelează pe Sine copiilor Săi binecuvântați.
