luni, 16 ianuarie 2017

Valoarea Sfintei Liturghii



Sâmbătă, 2 ianuarie 2015
Domnul mi-a arătat ce mare valoare are Sfânta Liturghie. Oriunde în lume se celebrează o Sfântă Liturghie, acolo în acea oră se deschid porțile Raiului. Eu tocmai contemplam împreună cu Isus cum se deschid porțile. Lumina lui Dumnezeu și iubirea, pacea și adorarea desăvârșită a sufletelor din Paradis se revărsa în biserică astfel încât cerul și pământul s-au unit. Credincioșii nu pot vedea ceea ce îi înconjoară pentru că ar muri. Sfânta Liturghie este cea mai mare posibilitate de har pentru eliberarea sufletelor din Purgator, care cu un dor nespus așteaptă să poată fi cu Dumnezeu. Dacă ne împărtășim cu sufletul curat, primim de la Dumnezeu harul să trecem cu sufletul pragul Paradisului, atunci când ne unim cu Domnul nostru Isus Cristos. Poate că în exterior nu simțim nimic, dar Împărăția se sălășluiește în inima noastră și ne umple de fericire.
Mai încolo, cei din ceruri mi-au dus sufletul în Bazilica Sf.Petru, unde exact se petrecea Prefacerea. Cu ochii sufeltului am văzut nenumărați îngeri decăzuți care nu au avut încotro și au trebuit să se plece în fața lui Cristos. Diavolii stau întotdeauna în jurul preoților cu scopul de a slăbi slujirea lor pentru Dumnezeu și pentru oameni. Sfânta Fecioară Maria stă mereu lângă Fiul ei, așa cum a făcut-o și pe Golgota. Mama noastră stă acolo în partea dreaptă a preoților și se roagă pentru Biserică. Am văzut că straiele și mâinile preotului nu erau cu totul curate.
Însă Sfânta Euharistie era atât de imaculat de pură, întrucât este înconjurată de lumina lui Cristos, astfel încât nici păcătoșenia sufletului preotului nu putea să lase nici o pată pe Ea. El este Mielul, Cel fără de păcat, care nu a fost pătat nici măcar cu o urmă de păcat. Apoi am contemplat faptul că în fața bazilicii se ducea o mare luptă. Îngerii căzuți îi îndemnau pe oamenii haíni să le dăuneze celor nevinovați. Am simțit că acesta este războiul dintre cele două religii, bătălia dintre islam și creștinism. Îngerii buni îi salvau pe creștini întrucât ei nu vor moartea oamenilor ci fericirea lor și au dorința ca să rămână în viață cât mai mulți deoarece au o misiune pe pământ. Isus spune: Va avea loc o luptă cum nu a mai fost în viața Bisericii. Dar Eu, Isus Cel care este viu în Euharistie, voi rămâne cu voi până la sfârșitul lumii. Hrăniți-vă cu acest Sacrament al Meu care este izvorul vieții veșnice. Doar Eu să fiu în centrul vieții voastre, pentru că Eu sunt Cel care desăvârșesc fericirea voastră. Bătăliile vor fi tot mai mari, dar dacă veți rămâne lângă Mine veți primi de la Mine harul de a nu vă fi teamă nici chiar de moarte. Frica este sădită în inimile voastre de către cel rău pentru ca să vă clătinați cu ușurință. Vă îndemn să nu vă fie frică și să vă încredeți mai mult în îndurarea Mea. Nemărginirea îndurării Mele este cunoscută cu adevărat de către sufletele ce suferă în purgator, suflete care nu au ajuns încă în Împărăția Tatălui Meu. Cereți-le harul să vă încredeți mai mult în Dumnezeu. Dar să trăiască în voi virtutea corectă a sfintei frici de Dumnezeu ca nu cumva să deveniți nesăbuiți și încrezuți. Vă binecuvântez cu nemărginita Mea iubire, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”
Maria Magdalena


2 comentarii:

  1. Laudat sa fie Isus si Maria!
    Am gasit la un moment dat pe un blog catolic o novena puternica pentru sufletele din Purgator, o novena care presupunea oferirea a catorva Liturghii (6,7, nu mai stiu exact)pentru un suflet, iar la sf novenei, sufletul era eliberat. Nu mai gasesc acea novena. Ma puteti ajuta? Daca nu gresesc am vazut-o pe blogul ”Gradina Maicii Domnului”, dar cum nu are buton de cautare, nu o mai gasesc... :(

    RăspundețiȘtergere
  2. http://mariaemijlocitoareatuturorharurilor.blogspot.ro/2016/12/cele-6-sfinte-liturghii.html

    RăspundețiȘtergere