joi, 12 ianuarie 2017

ANTON CIOBANU: Aşa mă rog dimineaţa şi seara în faţa altăraşului meu:

      
Preafântă Treime, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, Mamă a lui Dumnezeu şi Mama noastră, Sf Îngeraşule Păzitor Gabriel, Maică Tereza, Sf Antoane de Padova, Sf Maximilian, Sf Padre Pio, Sf Arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael, Sf Ioan Botezătorule şi tuturor celor din ceruri, vă mulţumesc, vă preaslăvesc, vă binecuvântez pentru tot şi pentru toate primite în viaţa mea şi vă sunt recunoscător.

Preafântă Treime, Tată Ceresc Dumnezeule, sunt al Tău, vreau să rămân al Tău. Te rog, nu mă lăsa să mă îndepărtez, să mă rătăcesc sau să mă pierd de la calea ce duce la Tine. Iată-mă! Slujitorul Tău te ascultă,  rugându-Te ca pentru momentul solemn de glorie, pentru întâlnirea cu Tine, să mă ajuţi să fiu pregătit şi demn să răspund chemării Tale, să-ţi fiu plăcut Ţie şi să mă număr printre aleşii Tăi.

Isuse Cristoase Dumnezeule, Ţie mă ofer, mă abandonez, mă încredinţez. Te rog, ajută-mă ca Sfânta Ta Voinţă să o împlinesc şi fii călăuza mea oriunde şi oricând ca să-ţi fiu fidel Ţie.
Duhule Sfânt Dumnezeule, te rog, arată-mi calea pe care o am de urmat pentru restul vieţii mele şi dă-mi harurile de care am nevoie ca să dobândesc viaţă veşnică şi să te slujesc cu credinţă.

Sfântă Mamă, te rog, acoperă-mă pe mine, familia mea, casa mea, întreaga lume, întreg pământul şi întregul univers cu Acoperământul tău Sfânt, matern şi protector, ca înfluenţa celui rău să nu mai pătrundă niciunde şi nicicând, iar în cea din urmă clipă, ajută-mă să fiu pregătit pentru a fi scris în Cartea Vieţii, după Sfânta Voinţă a Tatălui Ceresc.

Sfinte Îngeraşule Păzitor Gabriel, te rog, nu te îndepărta cu privirea şi cu prezenţa ta de lângă mine, căci, fără tine, nu mă descurc. Sunt slab, neputincios şi păcătos. Ajută-mă ca împreună să facem Voia Tatălui Ceresc.

Sfinţilor mei patroni şi sfinţilor mei toţi, rugaţi-vă pentru mine la Isus ca să scoată totul la lumină, ca să facă ordine,dreptate şi disciplină în familia şi casa mea, după Sf Lui Voinţă, iar pe mine, ajutaţi-mă să vă urmez exemplul.

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul să se reverse asupra mea, a familiei mele, a casei mele cu tot ce este în ea, prin Cristos, Domnul nostru. AMIN.



6 comentarii:

  1. Minunata rugăciune și foarte profunda.
    Pot spune ca este perfecta,cuprinde cam tot ce este esential.
    Așa trebuie sa ne rugam și noi toți, cu toată încrederea.
    Mulțumim d-lui Anton ca ne-a împărtășit și noua ,din multele și frumoasele rugăciuni,pe care el le spune și care sunt inspirate de Duhul Sfânt.
    Domnul sa va rasplateaca și sa va ajute. AMIN !!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunata rugăciune și foarte profunda.
    Pot spune ca este perfecta,cuprinde cam tot ce este esential.
    Așa trebuie sa ne rugam și noi toți, cu toată încrederea.
    Mulțumim d-lui Anton ca ne-a împărtășit și noua ,din multele și frumoasele rugăciuni,pe care el le spune și care sunt inspirate de Duhul Sfânt.
    Domnul sa va rasplateaca și sa va ajute. AMIN !!!!

    RăspundețiȘtergere