Am
fost invitat la masă,
Cu
creion, hârtie în faţă,
Că
nu cu stiloul, pixul,
Scriu
când coboară cuvântul.
Uneori
apar greşeli,
Au
mai fost şi erori,
Că
din cer pân’ pe pământ,
Mai
intervine în cuvânt.
Aşa
că am început,
Ca
să scriu al Tău cuvânt,
Cu
mare viteză venind,
Şi
nimic în cale stând.
Cine
îndrăzneşte, Doamne,
Ca
să stea în a Ta cale?
Eşti
Stăpân şi totul poţi,
Cum
să pedepseşti, să ierţi.
Ai
creionul, abecedarul,
Tot
la Tine-i şi cântarul.
Nimic
la Tine nu-i măsluit,
Nici
la dat, nici la primit.
Despre
ce ne spui acum?
Că
am mai scris de curând,
De
a Ta mare putere,
În
orice timp, în orice vreme.
-A
fost timp, vremea s-a dus,
Soarele
e la apus.
Vine
noaptea, dragi copii,
În
timpurile ce-s târzii.
Vine
cu aşa răceală,
Că
îngheţă foc şi-n oală.
-Am
mai scris, Doamne, de frig.
-Aşteaptă
ca să-ţi explic,
Că
aşa cum acum scrii,
Veţi
trăi, aşa va fi.
Vor
veni ca nişte valuri,
Ce
pe margini vor fi maluri,
Cu
o viteză uriaşă,
Îngheaţă
şi om, şi casă.
-Păi
aşa, cine o să treacă,
Dacă
tot la Semn îngheaţă?
-V-am
spus în urmă cu timp,
Voi
cum să vă pregătiţi,
Că
la casă sau la bloc,
Să
aveţi sursă de foc,
Butelie
sau ceva lemne,
Pentru
o bucată de vreme,
Căci
o lună sau mai bine,
Curent,
gaz n-o să mai fie,
Pentru
un ceai, ceva mâncare.
Să
vă îngrijiţi fiecare,
De
aveţi copii, bătrâni,
Ca
să nu-i ţineţi flămânzi.
La
fel pentru cei bolnavi,
Grija
lor să o purtaţi.
Cu
lămpi sau cu felinare,
La
fel şi cu lumânare,
Voi
s-aveţi la îndemână,
Că
noaptea va fi în ziuă.
Chiar
şi o oală cu capac,
Şi
din plastic s-aveţi saci,
Că
totul veţi face în casă,
Veţi
bloca uşă, fereastră,
Tot
a fi etanşat bine,
De
afară aer nu intre.
Că se
apropie de ani suta,
De
împlinit la Fatima,
A
celui din urmă mesaj,
E
la uşă, e pe prag.
De
aţi uitat, v-aduc aminte,
Ale
Mariei cuvinte:
De
nu vă rugaţi, convertiţi,
Suta
n-o să depăşiţi,
Cum
ştiţi, nu de zile; ani.
Aţi
ajuns, sunteţi pe mal,
De
a rămâne sau a cade,
Pentru
timpul mai departe.
Faceţi
ce acum v-a spus,
Tatăl
care este sus.
Cu
căldură, cu mâncare,
Va
fi bine la încercare.
Untdelemn,
apă sfinţită,
Lumânări
şi cu chibrite,
Faceţi
rost că nu glumesc,
Doar
aşa vă pregătesc.
De
în seamă nu luaţi,
Singuri
nu vă descurcaţi.
Cum
se vorbeşte în lume,
“Domnul dă, în traistă nu pune.”
Vă
repet: apă şi hrană,
Să
aveţi pentru o perioadă,
Copii,
cât încă vă spun,
Toată
ziua e un ajun.
Cred
că aţi înţeles bine,
Pentru
ce aţi făcut, ce vine,
De
trei zile la rând noapte,
Atunci
că veţi trece poate.
Carnea
va fi cum e osul,
Va
îngheţa cremene totul,
Ce
afară va rămâne,
Care
n-o asculta, n-ascunde.
Atât
acum, e de ajuns,
Faceţi
aşa cum v-am spus.
De
nu azi, poate fi mâine,
Întuneric
peste lume.
sâmbătă, 24.06.2017, ora 18:51, Anton Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu