Am găsit, aveam hârtie

Am găsit pix, aveam hârtie,

Şi am început a scrie.

Scriu, că nu mă opresc,

Ascult pe Tatăl Ceresc.

Într-un an de la început,

Nu am scris atât de mult.

Zi de zi, mult la un loc,

Hârtie aproape un top,

Şi-n grabă, până târziu,

Dar n-am zis că nu mai scriu.

Când oboseala mă apasă,

Duhul spune: “Pixul, lasă-l

Peste hârtia de scris,

Că iar e doişpe fix”,

Tot târziu şi tot în noapte,

Când aud a Sale şoapte.

-Te-am ascultat, m-am oprit,

Că vreau să fii mulţumit.

-Am fost, sunt. Te rog, ascultă,

Duhul spune noapte bună.

Urmează continuarea:

-Iată, Doamne, am ajuns,

Ca să continui de scris.

Azi am fost în stânga, dreapta,

Am avut cu mine geanta.

Cât voi mai rămâne jos,

De-i nevoie, eu o port.

La tipografie am fost,

Cărţile de mi le-am scos,

Care au stat sub tipar,

Că răul n-are hotar.

Atunci când am dat comanda,

Mi-au spus:”curând vor fi gata”.

Trecut timp, am aşteptat,

După carte am sunat.

Răspunsul dat dintr-un foc:

“Domnule, ne-au distrus tot;

Instalaţie, aparate,

Asta e, ce fel de carte?

Instalaţia-i de moment,

Aparate noi, berechet.

A căzut, tot s-a distrus,

Când cu cartea aţi ajuns”.

Am mai auzit, ştiam,

Că probleme o să am,

Nu aşa cum s-a întâmplat,

Că a stricat, dereglat,

Tiparul, scrisul, maşina.

A făcut tot numai una.

Dracu-i tare furios,

Şi nu vrea a fi întors.

Iată că s-a rezolvat,

Şi cărţile mi-am luat.

A cam trecut ceva timp,

Speranţa nu mi-am pierdut.

Nu-i prima, am mai făcut,

Tot la ei de la-nceput.

Ne-am înţeles cu respect,

Şi corect eu le plătesc,

Însă răul arţăgos,

A vrut să întoarcă pe dos,

Cu înţelegerea în lucrare,

Bine pentru fiecare.

S-a mai întâmplat, am spus,

Dar tot Domnul a învins,

Că ce-am scris, nu-i de la mine,

Nici un semn şi nici cuvinte.

Stând pe scaun lângă masă,

Şi având hârtia în faţă,

Pixul am luat în mână,

Aşteptând Domnul să spună,

Despre una, despre alta,

Că vine focul şi apa,

Şi tornade, şi vulcani,

Cu război şi cu tsunami.

Cutremurele încă-s mici,

Că încep cele adânci.

Aşa o să clocotească!

Şi pământu-n două crapă.

Tsunami aşa înalţi!

N-au mai fost aşa giganţi!

Domnul apasă butonul,

Că la toate El dă tonul.

A schimbat claviatura,

Nu mai apasă cu mâna,

Doar se uită şi se îndreaptă,

De unde şi cum să înceapă.

Acum e virtual mai totul,

La fel lucrează şi Domnul.

Stă pe tron, clipa aşteaptă,

Pentru Semn ca să-l trimeată,

Nouă, jos, la pământeni,

Că suntem parcă de lemn.

Când vorbeşte, n-auzim,

Îl abandonăm, grăbim,

Într-o fugă, într-o goană,

Pân’ la Semn la noi coboară.

Se vor opri, linişti toţi,

Fie şchiopi sau fie orbi.

Mai ales cei sănătoşi,

Atunci vor fi trântiţi jos,

Ca să stea, să se oprească,

Din graba diavolească,

Cu Domnul ei să vorbească,

De cum vor în noua viaţă,

Cu spovadă şi curat,

Şi nici cu nimic pătat.

Domnu’ în faţa ta te-ntreabă:

„Vrei în turmă sau cireadă?”

Îţi dă timp de a răspunde,

Cinşpe, douăzeci minute,

Unde vrei merge, hotărând:

Jos în iad sau în cerul sfânt.

Te-a lăsat, te-a aşteptat,

Pentru muncit, de rugat,

Şi să te hrăneşti din muncă,

Nu ca altul să-ţi aducă.

Când te-a creat, tot ţi-a dat:

Ţi-a dat trup, ţi-a dat şi cap,

Şi picioare de umblat,

Mâinile de adunat.

Cu ce forţă te-a înzestrat!

El ţi-a dat, tu L-ai trişat.

Acum Domnul pune punct,

Şi o ia de la început,

De ales, de semănat,

Pe un plai nou şi curat.

Cum omul, aşa natura,

Vor fi pentru totdeauna,

Curat şi sfânt cum e Domnul.

Va da roade glia, pomul.

Şarpele şi cu neghina,

Dispar pentru totdeauna.

Slavă Ţie, Doamne!

          25.11.2014, ora 19:29 Anton Ciobanu