Îţi vorbeşte Dumnezeu

Am scris într-o veselie,

Hârtie după hârtie,

Zi de zi din ce mai mult.

Domnul spune: -Timpu-i scurt!

Scrie cât eşti pe pământ,

Nu mai scrii după te urc.

Sus ai altă misiune,

Nu de pe acum voi spune.

O surpriză vreau să fie,

Şi o mare veselie,

Cum urcându-te spre cer;

Nu-ţi spun să fie mister.

Ai răbdare şi ai să vezi,

Cum vă ridic pe aleşi.

Duhul Meu Mângâietor,

Vă va ridica la cer.

Cei de jos vor fi blocaţi,

Cu ochii înlăcrimaţi,

Că ce-ai scris şi lor le-ai spus,

Totdeauna te-au respins.

Aşa bine te-au respins,

Că te-au aruncat în sus,

Pân’ la Mine, pân’ la cer.

Ce rău le va părea lor!

Vor plânge lacrimi amare,

Pentru a lor neascultare.

Le-ai vorbit, le-ai arătat,

A fost ca nuca de gard.

Când vor vedea şi trăi,

Că tu lor le vei lipsi,

Or să plângă, or să vrea,

Pe tine a te vedea.

Te-au avut, n-au înţeles,

Că de cer ai fost ales;

Cei aleşi şi cei sfinţiţi,

Zicând: ”ai ieşit din minţi...

Ai fost nebun, zăpăcit,

Şi aiurea ai vorbit”.

Vor vedea, a fost mister,

Petru cer tu mesager,

Să spui lumii să postească,

Rugă, spovadă să facă,

Că timpul e foarte scurt,

Şi lumea-i de convertit.

           24.11.2014, ora 23:19 Anton Ciobanu