Apariţiile de la Betania (Venezuela) şi de la Pilar (Spania)

Îi salut cu multă iubire pe radio-ascultătorii acestei emisiuni „Deschidere către lumea apariţiilor”, prezentând acum alte două apariţii mariane, de pe alte continente, care s-au petrecut în două puncte diferite ale lumii. Pentru apariţia de pe continentul sud-american, fireşte că cei din Ceruri au scris un alt scenariu, cu o specificitate aparte, de altfel fiind aşa şi în cazul celorlalte apariţii, întrucât nu există două apariţii identice. Pot fi, eventual, asemănătoare în anumite părţi – fireşte – şi în ceea ce priveşte conţinutul mesajelor.

La Betania, care se găseşte în Venezuela, vizionara Maria Esperanza Bianchini a avut deja experienţe mistice şi înainte de apariţii. În Betania, apariţiile regulate au început în data 25 martie 1976, când Sfânta Fecioară s-a revelat ca fiind Maica Reconcilierii dintre Popoare şi Naţiuni. În prima zi a apariţiilor, în afară de vizionară au mai fost prezente 80 de persoane, care mărturisesc că pe tot parcursul apariţiei au putut fi observate semne luminoase precum şi alte semne ca, de exemplu, o puternică mireasmă de trandafiri. În urma apariţiilor au luat fiinţă grupuri de rugăciune care se adunau săptămânal şi urmau îndrumările Sfintei Fecioare. Ceea ce în zilele noastre ar putea fi considerat drept curiozitate, şi poate fi numit un gest de curaj, este prezenţa, încă de la începuturi, a episcopului locului, monseniorul Juan José Bernolto, care nu doar a permis celebrarea Sfintelor Liturghii la locul apariţiilor, ci chiar domnia sa le-a celebrat de mai multe ori şi a spovedit pelerinii sosiţi acolo.

În data de 25 martie 1984 istoria apariţiilor de la Betania ia o turnură neaşteptată.

„În data de 25 martie 1984 s-a petrecut un moment uluitor în istoria apariţiilor. Din apariţii cu caracter privat acestea s-au transformat în apariţii publice. În acea zi, Sfânta Fecioară a apărut în Betania de şapte ori şi fiecare apariţie a durat între 10 şi 15 minute. 108 martori au descris-o pe Sfânta Fecioară ca pe o persoană tridimensională, care seamănă cu Fecioara de la Lourdes. Purta un brâu albastru şi era înconjurată de o lumină strălucitoare. În această zi, ultima apariţie a durat 30 de minute.”

Conform rapoartelor oficiale de mai târziu, în acea zi Sfânta Fecioară a fost văzută de către 150 de persoane, printre care copii, tineri precum şi oameni în vârstă. În acea zi, în mod interesant, grupul de pelerini a fost foarte eterogen. Au fost pre-zenţi acolo studenţi, soldaţi, medici, psihologi, psihiatri, ingineri, jurişti, preoţi, simpli muncitori, aşadar oameni de toate categoriile. După Sfânta Liturghie, care a avut loc la orele amiezii, primii care au văzut-o pe Sfânta Fecioară au fost copiii, cam la 100 de metri depărtare, pe colină, deasupra copacilor. La reacţia gălăgioasă a copiilor mulţimea a fugit într-acolo şi mulţi au avut parte de harul de a o vedea pe Sfânta Fecioară. Nu este chiar o noutate în istoria apariţiilor, întrucât, în lume există mai multe locuri de apariţii, incluzând aici şi Medjugorje, unde mai mulţi pelerini au relatat faptul că au văzut-o pentru câteva clipe, de la o anumită depărtare, pe Măicuţa Sfântă.

Chiar în această dimineaţă, după Sfânta Liturghie, o călugăriţă din India mi-a relatat foarte emoţionată, că într-un spital din oraşul Tiruchirapalli, în capela spitalului aflat sub patronajul Surorilor Misionare Franciscane, statuia Sfintei Fecioare a prins viaţă şi a început să plângă. Acest fenomen a fost confirmat de mai mulţi martori oculari. Vestea s-a răspândit ca fulgerul şi a atras la faţa locului mulţime de pelerini.

Întrucât în zilele noastre se tot înmulţesc apariţiile şi fenomenele supranaturale, mulţi îşi pun întrebarea, oare care este motivul real? De-a lungul anilor eu mi-am spus părerea de mai multe ori în cadrul emisiunilor mele. Dar, de data aceasta, s-o ascultăm pe vizionară, Maria Esperenza, ce răspunde ea la această întrebare:

„A sosit vremea ca omenirea să se trezească, în aceste vremuri de restrişte. Apariţia Maicii noastre este un apel către fiecare naţiune ca să se împace cu Dumnezeu şi cu semenii săi.”

Chiar dacă răspunsul a fost scurt, totuşi, cred că este foarte clar pentru toată lumea. Noi, oamenii, care trăim doar o viaţă scurtă  pe pământ, trebuie să înţelegem un lucru: Dumnezeu vrea să trăim în pace şi în iubire cu toată lumea. Pentru aceasta ne stau la dispoziţie toate harurile, precum şi alte mijloace. Aşadar, nimic nu ne motivează să umblăm pe calea urii şi a distrugerii pe care o generează. Trebuie să-i iertăm cu sinceritate, din toată inima, pe semenii noştri şi trebuie să ne împăcăm cu cei care ne-au supărat sau cărora noi le-am greşit. Aşa este, însă pentru aceasta puterea omenească nu este suficientă, şi cred că fiecare dintre noi am experimentat acest lucru. Pentru a trăi într-o adevărată iubire fraternă, avem nevoie de puterea lui Dumnezeu, pentru că forţele malefice, care mereu stârnesc tensiuni, pot fi învinse doar cu puterea lui Cristos. Întotdeauna, Sfânta Fecioară ne atrage atenţia asupra faptului că trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu şi, apoi, următorul pas va fi foarte uşor de făcut. De aceea, în mesajele apariţiilor, o importanţă deosebită o capătă spovada şi împărtăşania pentru a putea respinge, cu puterea lui Dumnezeu, atacurile care vin cu regularitate din partea celui rău.

Sfântul Apostol Paul, în scrisorile sale, ne vorbeşte de foarte multe ori despre puterea de neînchipuit a lui Cristos care, dacă trăieşte în noi, atunci tot binele devine posibil pentru noi. În scrisoarea către Efeseni, la capitolul 1, versetul 18, scrie aşa, citez: „Luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi speranţa chemării Sale, care este bogăţia gloriei moştenirii Sale şi care este imensa măreţie a puterii Sale faţă de noi, credincioşii.”

Fireşte că puterea Lui este mare, dar, ca să primim această putere trebuie să o acceptăm. De aceea, este nevoie de folosirea cu regularitate a instrumentelor aducătoare de har. Mai citez şi din capitolul 3 versetul 20 al aceleiaşi scrisori pauline:

„Iar Celui care poate să facă mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, Lui să-i fie slavă în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile din vecii vecilor. Amin.”

Aşa este, Dumnezeu a făcut totul în noi, doar că noi trebuie să acceptăm puterea Lui, adică să-L lăsăm pe Isus Cristos să trăiască în noi. Iar în scrisoarea către Filipeni Apostolul exclamă: „Pot face totul în Cel care mi-a dat putere”.

Din nou, pot doar să vă îndemn iarăşi să citiţi cu regularitate Sfânta Scriptură, trăiţi-o şi veţi vedea că problemele care ne înlănţuie şi care ne sunt piedică vor dispărea. Aşadar, cu Domnul Isus totul este posibil. Fireşte că avem nevoie şi de răbdare, pentru că noi, oamenii, spunem aşa: „Dă-mi Doamne, dar acum!”. Noi să ne facem partea şi să încredinţăm Domnului restul! Să fim siguri că El întotdeauna ne va da ceea ce este mai bun pentru noi.

Aici voi aminti iarăşi cele mai importante instrumente ale harului, pe care Măicuţa Sfântă le pomeneşte adeseori la Medjugorje. Padre Jozo, fostul paroh de la Medjugorje, care şi el a beneficiat de mai multe apariţii ale Sfintei Fecioare, în catehezele sale vorbeşte despre cinci pietricele, cu care, ca şi David, devenim capabili să îl învingem pe uriaşul Goliat, adică pe satana, cel care întinează pământul.

Iată cele cinci pietricele:

– Prima este rugăciunea: aşadar, trebuie să ne rugăm cu inima şi zilnic trebuie să ne rugăm şi Rozarul.

– A doua este citirea Bibliei. Fără Cuvântul lui Dumnezeu rătăcim în întuneric.

– Următoarea pietricică este spovada. Trebuie să ne curăţim de fiecare dată. Nu putem trăi în starea păcatului de moarte, pentru că asta înseamnă că păşim pe tărâmul satanei şi atunci să nu ne mirăm dacă se întâmplă tot felul de lucruri groaznice cu noi.

– A patra este împărtăşania, adică Euharistia, Pâinea Vieţii, Trupul lui Cristos, cu care trebuie să ne hrănim, altminteri nu avem viaţă în noi.

– A cincia este postul. Putem aici enumera toate renunţările, mortificările şi tot ceea ce stăvileşte dorinţele nepotrivite ale trupului, pentru a putea creşte în viaţa spirituală.

Trebuie să ne întipărim foarte bine în minte următoarele: fără utilizarea cu regularitate a acestor instrumente ale harurilor, putem atinge doar rezultate parţiale în viaţa spirituală sau să nu obţinem nici un rezultat. Este interesant de observat că aceste instrumente ale harurilor figurează în toate apariţiile veridice, care, totodată, sunt şi un criteriu de bază în stabilirea veridicităţii.

Un lucru interesant, legat de apariţiile de la Betania, a fost că pelerinii care au văzut-o pe Sfânta Fecioară au văzut-o în diferite feluri. Aceasta a fost o trimitere clară la locurile de apariţii mariane care s-au petrecut de-a lungul secolelor. Aceasta este o dovadă că faptele minunate ale lui Dumnezeu, adică intervenţiile lui supranaturale, nu se perimează niciodată. Natura mesajelor şi importanţa lor în istoria mântuirii nu-şi pierd valabilitatea. În materialul audio pe care vi l-am pus, aţi putut auzi că unii au asemuit-o pe Sfânta Fecioară cu cea din apariţia de la Lourdes, alţii cu cea a Medaliei Miraculoase, alţii cu Sfânta Fecioară a Muntelui Carmel sau cu Maica Îndurerată, iar alţii cu Fecioara de la Pilar.

Toate acestea nu sunt întâmplătoare, întrucât cel care este cât de cât cunoscător al apariţiilor mariane, ştie că apariţiile de la Pilar, din Spania, au avut loc în anul 40 d.Cr., în data de 2 ianuarie. Da, aţi auzit bine, este vorba despre anul 40 după Cristos. Dar să vedem ce s-a întâmplat de fapt atunci. Iacob cel bătrân, frate al lui Ioan, apostol şi evanghelist, fiul lui Zebedeu şi al Salomeei, propovăduia Evanghelia în Spania. În ciuda faptului că a depus toate eforturile şi propovăduia cu toată fervoarea pentru a-i converti pe spaniolii păgâni, s-au botezat doar foarte puţini dintre ei, mai exact opt persoane. În anul 40 d.Cr., în data de 2 ianuarie, Apostolul Iacob, obosit şi dezamăgit din cauza lucrării apostolice, a decis să se întoarcă la Ierusalim. De aceea, şi-a chemat ucenicii în afara zidurilor Zaragozei, pe malul râului Ebro (după care a fost denumită peninsula Iberică). Când au sosit cu toţii, deodată, cerul întunecat a fost luminat de o mare lumină şi a fost văzut un cor de îngeri care cântau ţinând în mână un stâlp pe care stătea Preafericita Fecioară Maria. Este interesant de reţinut că, pe atunci, Măicuţa încă mai trăia în Ierusalim. Aici este vorba despre o bilocaţie a Sfintei Fecioare. Când îngerii au ajuns la faţa locului, au pus jos stâlpul, iar Fecioara i-a spus apostolului Iacob următoarele:

„Aici, în acest loc, trebuie să construieşti o capelă, fiule. Ia acest stâlp pe care stau, pentru că este trimis din Cer de către Fiul meu şi învăţătorul tău. Altarul capelei trebuie să îl aşezi lângă acest stâlp. În acest loc sfânt Atotputernicul, datorită mijlocirii şi a rugăciunilor mele, va face multe minuni celor care, cu credinţă, Îi vor cere ajutorul în nevoi. Acest stâlp minunat va sta aici până la sfârşitul timpurilor, şi din acest oraş nu vor lipsi niciodată cei care vor cinsti numele Fiului meu Isus Cristos.” Mai târziu, apostolul Iacob a construit o capelă conform cerinţelor Sfintei Fecioare. Apoi s-a întors la Ierusalim unde, peste doi ani, a păşit şi el în rândul martirilor.

Aşadar, nu este întâmplător că în Venezuela mulţi au văzut-o pe Madona din Pilar. Este un mesaj fără echivoc pentru toţi. A sosit sfârşitul timpurilor, trebuie să ne pregătim pentru marile schimbări. Nu avem pentru ce să ne temem, întrucât această ultimă mare bătălie este pregătită de însăşi Fecioara Maria şi o va duce spre izbândă, sub conducerea Sfântului Arhanghel Mihail.

În anul 1977, monseniorul Pio Bello Ricardo, episcopul de Los Teques, a început investigaţia canonică a apariţiilor. A interogat foarte mulţi martori oculari, printre ei aflându-se şi mulţi oameni care s-au vindecat miraculos de boli foarte grave. Este foarte mare şi numărul celor care s-au convertit, sporind numărul martorilor care au fost necredincioşi înainte, însă după un pelerinaj efectuat la Betania şi-au schimbat radical viaţa, trăindu-şi-o acum în lumina Evangheliei lui Cristos. Roadele spirituale apărute în urma apariţiilor sunt deosebit de bogate. Aproape că nici nu mai pot fi cuantificate. Episcopul Pio Bello Ricardo, după ce s-a consultat cu papa de fericită amintire, Ioan Paul al II-lea, şi cu prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cardinalul Ratzinger, a recunoscut ca veridice apariţiile de la Betania.

În data de 21 noiembrie 1987, după zece ani de investigaţie amănunţită, monseniorul Pio Bello Ricardo a recunoscut apariţiile de la Betania ca fiind veridice, dar să ascultăm declaraţia domniei sale cu ocazia acestui eveniment solemn:

„Aici, la Betania, a fost investigată veridicitatea apariţiilor. Declar că aceste apariţii sunt veridice, supranaturale şi de provenienţă divină.”

„Episcopul Ricardo se străduieşte permanent să adune noi martori. Mesajele Sfintei Fecioare sunt semnificative. Fac apel pentru restabilirea credinţei catolice şi trăirea ei mai profundă, cer rugăciune pentru preoţi, pentru convertirea păcătoşilor, pentru pacea din lume.” – continuă reporterul.

Eu, acum, îmi iau rămas bun de la ascultătorii radio, dorin-du-le să se străduiască a lua în serios mesajele Sfintei Fecioare şi să-şi transforme viaţa potrivit lor.

Să ne auzim din nou cu bine!

Emisiune difuzată în data de 11 iunie 2012

A 11-a parte din cartea "Deschidere către lumea apariţiilor",autor pr Selymes Josef

(Emisiuni transmise la Radio Maria Transilvania 2012-2013)