marți, 14 februarie 2017

Continuare despre apariţiile de la Akita. Despre conceptul „pelerinaj oficial”. Despre trei categorii ale locurilor de apariţii.

Îi salut cu multă iubire de aici, din Medjugorje, pe dragii mei ascultători. Da, aţi auzit bine, pentru că, slavă Domnului, în prezent mă aflu aici.
Am însoţit un grup de pelerini în acest loc minunat de pelerinaj şi, astfel, experimentez, iar şi iar, prezenţa extraordinară a Sfintei Fecioare sau, exprimându-mă altfel, aşa cum spun pelerinii, ating cu mâinile realităţile cereşti. Într-adevăr, noi, oamenii, avem nevoie de a simţi cât mai puternic apropierea şi prezenţa lui Dumnezeu, iar aici, la Medjugorje, acestea pot fi experimentate din plin.
Îmi cer scuze, poate ar fi trebuit să semnalez încă de la început faptul că nu sunt în regulă cu corzile vocale, dar sper că şi aşa mă veţi înţelege.
Doar atât ca introducere. Iar acum să mergem mai departe cu apariţiile de la Akita, continuând astfel tema emisiunilor anterioare. Din mesajele de la Akita încep să înţeleg tot mai bine cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea şi, aşa cum spune şi psalmistul, şi nu doar în psalmi, ci în foarte multe locuri din Sfânta Scriptură putem citi că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului şi pierzania lui, ci să se convertească şi să fie viu.
Aşadar, este lesne de înţeles că apariţiile, care sunt permise de Dumnezeu, au menirea ca oamenii să se convertească şi să fie vii. În continuare aş dori să dau citire şi să explic circulara dată de episcopul de atunci, din Niigata, monseniorul John Ito.
Scrisoarea pastorală a episcopului John Ito Shojiro.
„Cu ocazia acestei Sfinte Sărbători Pascale, trimit tuturor credincioşilor din dieceza mea binecuvântare şi urări de bine. În anul 1962 Papa Ioan al XXIII-lea m-a numit episcop de Niigata şi de atunci sunt păstorul acestei dieceze. Conform reglementărilor de vârstă, voi ieşi în curând la pensie, după 22 de ani de pastoraţie. Vă mulţumesc pentru rugăciunile şi pentru colaborarea voastră, care mi-au permis să împlinesc această sfântă menire. Azi, înainte de retragerea mea, am hotărât să vă prezint o dare de seamă, ca şi conducător şi ierarh al vostru, despre un eveniment care este drag inimii mele. Este vorba despre un şir de evenimente mistice care sunt în legătură cu statuia de lemn a Sfintei Fecioare. Acea operă de artă, făurită din lemn, se găseşte în capela Slujitoarelor Sfintei Euharistii. Am înaintat deja la Roma cererea pentru aprobarea acestei instituţii laice. Instituţia în care se află această statuie se găseşte în Akita, care aparţine de dieceza noastră de Niigata. Bănuiesc că aţi citit despre aceste lucruri în ziare sau în cărţi sau pe alte canale mass-media. Atunci când, în anul 1976, am înfiinţat prima comisie de investigaţie bisericească, am comunicat publicului larg să se abţină de la pelerinaje oficiale şi de la cinstirea publică legată de această statuie a Mariei, până nu se încheie investigaţia. De atunci nu am mai făcut nici o declaraţie publică referitoare la acest subiect.”
Acum, să ne oprim pentru un moment şi să clarificăm conceptul de „pelerinaj oficial”, deoarece mulţi înţeleg greşit această afirmaţie a Bisericii. Mulţi gândesc că această afirmaţie este un termen de specialitate, care ar însemna că este interzis a merge la acel loc de apariţii, dar de fapt nu este aşa. În general, pelerinaje oficiale pot fi organizate doar în acele locuri de pelerinaj, în care cândva au fost apariţii pe care Biserica le-a acceptat deja, ca de exemplu Fatima, Lourdes sau alte asemenea locuri. De ce am spus, în general? Pentru că există locuri de apariţii unde nici nu a fost iniţiat un proces canonic de investigaţie, dar care au fost vizitate de-a lungul secolelor de mulţi papi, episcopi, preoţi, călugări, foarte mulţi credincioşi, devenind astfel un loc de pelerinaj îndrăgit şi unde se organizează şi pelerinaje oficiale. Un astfel de exemplu este cel al locului de pelerinaj marian numit Divina Amore, care se află în imediata vecinătate a Romei.
Când Biserica spune că într-un anumit loc de apariţii nu este permis să se organizeze pelerinaje oficiale, aceasta nu înseamnă că acolo nu are voie să meargă nimeni şi, mai ales, cei aparţinând Bisericii, ci semnalează doar categoria favorizată în care a fost încadrat locul de pelerinaj în cauză.
Există trei astfel de categorii: în prima categorie, se recunoaşte provenienţa supranaturală a apariţiei. În latină sună aşa: constat de supernaturalitate. În cea de-a doua categorie sunt clasificate acele locuri unde investigaţia continuă şi Biserica nu a adoptat încă nici o hotărâre. În latină se spune: non constat de supernaturalitate. Iar a treia categorie este cea în care Biserica, după o îndelungă şi serioasă investigaţie, stabileşte că fenomenul în cauză nu este de la Dumnezeu şi astfel respinge şi provenienţa divină. Iar în latină se spune: constat de non super-naturalitate.
Revenind aşadar la cele spuse mai înainte, atunci când Biserica clasifică un anumit loc de apariţii în categoria „non constat de supernaturalitate”, înseamnă doar că nu s-a luat o decizie ecleziastică finală, dar sub nici o formă nu înseamnă, aşa cum unii vor să traducă ad literam, că apariţia în cauză nu este de provenienţă supranaturală. De exemplu şi Medjugorje se găseşte în această categorie şi toate celelalte locuri de pelerinaj unde apariţiile continuă sau sunt în perioada de cercetare. Repet, acesta este un termen de specialitate, care este rar folosit, şi înseamnă că fenomenul supranatural în cauză nu este încă recunoscut de Biserică. Nu spune că exclude posibilitatea supranaturalităţii apariţiei, dar nici că ea este demonstrată în mod definitiv. Este de înţeles acest lucru, întrucât Biserica nu va da niciodată o decizie finală în cazul unor apariţii care sunt în curs de desfăşurare. Şi nici nu a făcut-o vreodată. Şi în cazul Lourdes şi Fatima decizia finală a fost dată doar după încheierea apariţiilor. Aşadar, sintagma latină de mai sus vrea să spună că deocamdată nu există o recunoaştere oficială, dar totodată spune că nu exclude provenienţa divină a apariţiei. Sintetizând, pe scurt, Biserica spune clar despre apariţiile clasificate în această a doua categorie, că nu este încă recunoscută supranaturalitatea, dar nici nu este exclusă. În prima, constat de supernaturalitate, recunoaşte supranaturalitatea apariţiei, iar în cea de-a treia, constat de non supernaturalitate, nu recunoaşte supranaturalitatea fenomenului. În lumina celor de mai sus, şi clarificând aceşti termeni, sper că am ajutat multora să vadă altfel aceste lucruri. Da, este permis să se meargă la Medjugorje sau în alte locuri de pelerinaj, dar nu într-o formă de organizare ecleziastică oficială.
Dar să vedem în continuare scrisoarea pastorală a episcopului. Deoarece la Akita este vorba despre lucruri serioase ce aduc atingere Bisericii, nu era permis ca investigaţia să fie făcută superficial. 
„Gândesc că nu mi-aş fi făcut în mod corespunzător datoria de episcop în această dieceză, dacă acum, când părăsesc această demnitate, aş fi tăcut despre ceva de care am fost interesat încă de la început. De aceea, am hotărât să fac o declaraţie în această scrisoare pastorală.”
Ce bine ar fi dacă mulţi episcopi, care sunt implicaţi în lucruri asemănătoare, ar gândi la fel ca şi episcopul Ito. Cred că am fi putut evita multe neînţelegeri, mai ales neplăceri, şi am fi deschis calea către convertiri în masă şi renaşteri spirituale, dar despre acestea voi vorbi în cele ce urmează.
Îmi iau acum rămas bun de la dragii ascultători, cu acea amintire de neuitat în inimă că această emisiune a fost realizată aici, la Medjugorje. Recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate!
Să ne auzim din nou cu bine!
Emisiune difuzată în data de 16 aprilie 2012

A şaptea parte din cartea "Deschidere către lumea apariţiilor",autor pr Selymes Josef
(Emisiuni transmise la Radio Maria Transilvania 2012-2013)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu