joi, 7 septembrie 2017

S-a stins din viata cardinalul Caffara, unul dintre cei patru semnatari ai "dubia"



Fotografia postată de Calauza Spre Lumina.

S-a stins din viata cardinalul Caffara, unul dintre cei patru semnatari ai "dubia", documentul prin care patru cardinali cereau cu respect papei Francisc indreptarea erorilor izvorate din exortatia sa, Amoris Laetitia, erori care vizau in special acordarea impartasaniei celor divortati si recasatoriti.
Documentul a fost facut public pe 14 noiembrie 2016, insa nu a primit niciun raspuns din partea papei, au fost doar niste acuze indirecte din partea papei la adresa crestinilor rigizi si traditionalisti.
Datorita lipsei raspunsului, cei patru cardinali, Raymond Burke, Meisner, Caffara si Brandmuller au cerut pe 25 aprilie 2017 o audienta papei, dar si aceasta a ramas fara raspuns.
Intre timp cardinalul Meisner s-a stins si acum - cardinalul Caffara.
Caffara a fost acela care a primit ultimul mesaj scris din partea Sorei Lucia (unul dintre cei trei copii care au primit cele trei secrete de la Fecioara Maria la Fatima).
Mesajul Sorei Lucia intr-o scrisoare catre cardinal:
“Va veni un timp cand batalia decisiva dintre Imparatia lui Cristos si Satana se va duce in jurul casatoriei si al familiei.
Si cei care vor lucra pentru binele familiei vor avea parte de persecutie si suferinte. Dar nu va temeti, pentru ca Stapana noastra deja i-a zdrobit capul.”
“Ceea ce mi-a scris Sora Lucia se implineste astazi”.

Cardinal Caffara

Carlo Cardinal Caffarra (1938-2017) – requiescat in pace Joannes Romanus September 6, 2017
Azi dimineață, clopotele bisericilor din întreaga Arhidieceză de Bologna anunțau trista veste a morții Cardinalului Carlo Caffarra, Arhiepiscopul emerit al locului și unul dintre cei patru semnatari ai Dubiilor înaintate Papei Francisc în urmă cu aproape un an. Eminența Sa era în vârstă de 79 de ani.

Decesul Cardinalului Caffarra survine la doar două luni de la moartea subită a unui alt membru al “grupului celor patru cardinali“ semnatari ai Dubiilor, Joachim Cardinal Meisner. Astfel, dintre cei patru, au mai rămas în viață doar Cardinalul Walter Brandmüller (88 de ani) și Cardinalul Raymond Leo Burke (69 de ani).

Caffarra și-a făcut studiile teologice la Seminarul din Fidenza, fiind hirotonit la sfânta preoție în 1961. Se specializează mai apoi în teologie morală și drept canonic, obținând titlul de doctor în această din urmă disciplină la Universitatea Pontificală Gregoriană. A fost un autor prolific, publicând mai multe cărți și numeroase articole pe teme de teologie morală. A ținut cursuri și prelegeri la diferite universități din afara granițelor Italiei, iar între 1981 și 1995 a ocupat funcția de Decan al Institutului Pontifical Ioan Paul al II-lea de pe lângă Universitatea Pontificală Laterană din Roma.
Consacrat episcop în 1995, este numit Arhiepiscop de Bologna în 2003, rămânând în fruntea acestei arhidieceze până în 2015, când se pensionează. În 2006, este creat cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea.
Numele Cardinalului Caffarra va rămâne asociat pe veci cu o dezvăluire cutremurătoare făcută de Eminența Sa într-un interviu difuzat de Tele Radio Padre Pio în 2008. Este vorba despre cuvintele profetice cu care se încheie o scrisoare pe care Cardinalul Caffarra a primit-o, cu ani în urmă, de la Sora Lucia, vizionara de la Fatima:
Bătălia finală dintre Dumnezeu și împărăția satanei va fi pentru căsătorie și familie. Nu vă fie teamă, căci oricine lucrează pentru sfințenia căsătoriei și familiei va fi întodeauna înfruntat și se va lovi de rezistență de tot soiul, pentru că aceasta este chestiunea decisivă. După care a încheiat: dar Sfânta Fecioară i-a zdrobit deja capul.
Requiem aeternam dona ei Domine, et lux perpetua luceat ei. Requiescat in pace!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu