miercuri, 8 iulie 2020

BISERICA DE PE PĂMÂNT S-A TERMINAT, Carbonia, 16 iunie 2020


Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Îi voi biciui pe cei răi și voi readuce la viață tot ceea ce a fost îngropat.
Puterea Mea va fulgera, îi voi împrăștia pe cei răi, ca pleava în vânt vor dispărea.
Iubita Mea fiică, Cuvântul îţi propune voința Sa care trebuie transmisă poporului Său.
DUHUL MEU SFÂNT COBOARĂ PESTE ACEASTĂ UMANITATE CA SĂ FIE PRIMIT DE FIII MEI ÎN UNIUNE CU MINE, SĂ FIE ȊNDEPĂRTAŢI NEBUNII.
Biserica pe pământ s-a terminat, splendoarea ei a fost stinsă prin a fi necurată. Satana a intrat în posesia tronului lui Petru și conduce aleşii Mei după legile lui.
Săracii Mei copii, ați căzut în capcana lui, i-ați acceptat regulile, v-ați lăsat seduşi ca nişte nesăbuiți, şi totuşi  în voi era Adevărul, cel pe care l-ați pus deoparte ca să vă luminați de el. Cu farmecul lui demonic v-a răpit de la Mine, a răsturnat viața voastră, aţi intrat pe calea întunecată și blestemată, nu aţi făcut nici cel mai mic discernământ, v-aţi ridicat fustele și v-aţi dăruit lumii în libertatea nestăpânită de păcat.
Ah, ce durere în Mine! ... Mă uit la răsturnarea voastră, observ cu durere cum vă rostogoliţi în noroi fericiţi și mulțumiţi: OH, FIII MEI, DAR NU MAI SUNTEŢI AI MEI PRIN LIBERA VOASTRĂ ALEGERE, UNDE AŢI AJUNS?
V-aţi satisfăcut instinctele, dorinţele voastre sunt în lume, Poruncile lui Dumnezeu uitate. L-ați îngropat pe Isus să nu-i auziți plânsul, dar acum, unde vă veți ascunde când Mă voi întoarce să judec lumea?... Ce durere sunteți, copiii Mei! V-ați făcut de râs în ochii Mei, ați devenit marionete în mâna păpușarului dezgustător și cu el veți merge, în plâns și în durere veți fi.
Isus cheamă din nou poporul Său la Sine, cere convertirea lui înainte de a veni momentul întâlnirii față în față.
Ȋnvăţătorul revine în Frumusețea Lui strălucitoare și va aprinde multe inimi de iubire.
MILANO ESTE PE CALE SĂ SUFERE O MARE NENOROCIRE.
ROMA URMEAZĂ SĂ FIE ATACATĂ DE INAMIC.
CUVÂNTUL ESTE GATA SĂ FIE DIN NOU ÎNTRE VOI.

Un comentariu: