vineri, 5 ianuarie 2018

Între ani

E ultima zi din an,
Imagini pentru uratura de anu nouPlin de binecuvântări şi har.
Nu ştiu cum pot să mai duc,
Că sunt mic, nu sunt ’năltuţ.

De cum am primit, am dat,
Eu deloc n-am neglijat,
Cumva eu să ţin la mine,
Din mesajele divine.

Şi binecuvântări am dat,
Pe unde am fost, am plecat.
Haruri nici nu mai vorbesc,
Peste tot le împânzesc.

Nu dau bani când le primesc,
Eu la toţi le dăruiesc,
Să se bucure ca mine,
Că Domnul ne vrea doar bine.

M-a chemat, mereu mi-a spus:
-Du-te unde te-am trimis.
Nu bate pasul  pe loc,
Că îndată Mă întorc.

Vin pe nori cum am plecat,
Ce credeaţi că am uitat?
La Mine nu e uitare,
Am grijă de fiecare.

Doar un pic eu mai aştept,
Şi o să apar în secret.
Vin cu o lumină mare,
Care pe cer va apare.

Am fost, sunt şi rămân Domn,
V-am vegheat, n-am avut somn.
Cu mesaje v-am rugat,
În seamă nu M-aţi luat.

Şi Măicuţa Mea cea bună,
Ea a vrut la voi să vină,
S-o vedeţi şi să vă spună,
Despre vremea de pe urmă.

Nici de ea n-aţi ascultat.
Cât de mult ea v-a rugat:
-Să ascultaţi ce vă spun eu,
Că m-a trimis Fiul meu.

Peste tot în lumea toată,
Ea vouă vi se arată.
Vă iubeşte, vă e Mamă,
Vă rog s-o luaţi în seamă.

Mereu umblă şi se roagă,
Peste tot în lumea întreagă.
Umblă peste tot în lume,
Copiii să şi-i adune.

Oare câţi vor asculta
De îndemnul, ruga sa?
-O, Măicuţă, Mamă bună,
Mereu te rog pân’ la urmă:

Mai rămâi, mai stai cu noi,
Chiar şi-n vremea de apoi.
Fără tine nu putem,
Singuri să ne descurcăm.

V-am spus, am umblat, am fost,
Cu mesaje, nu fără rost.
Cu mesajul dat prin şoaptă,
Am colindat ţara toată.

Am fost la deal şi la vale,
Şi la munte, şi la mare.
Şi în Franţa am ajuns,
Că şi acolo Tu m-ai trimis.

Am trăit clipe frumoase,
Prin înălţimi sau mai joase,
De-a fost timp frumos, urât,
De a fost linişte sau vânt.

Motiv eu n-am căutat,
Când m-am pornit, am plecat.
Înapoi nu m-am întors,
Că tare a mai fost frumos!

Şi să urc din tren în tren,
Fără deloc să alerg...
Din maşină în maşină...
Domnul m-a ţinut de mână.

M-a ţinut, L-am ascultat,
Mă iubeşte, îmi e drag,
Şi-L voi asculta, spun eu,
Îmi dă veşti, îmi dă mereu.

Am vorbit cu multă lume,
Şi de rele, şi de bune.
La mulţi nu le-a convenit,
Dar mai mulţi mi-au mulţumit.

Aşa-i lumea asta mare,
Îşi aleg câte o cărare,
Că e moale, că e tare,
Că e deal sau că e vale.

Lumea nu prea se gândeşte,
Merge de cum nimereşte.
Nu caută, nu îndreaptă,
Pe calea care să meargă.

Fie beznă sau lumină,
Se duc fără nici o urmă.
Nici nu ştiu unde ajung,
Sau de e bun a lor drum.

Am fost invitat, chemat,
Am dormit, am ospătat.
Eu vă spun, a fost frumos,
Peste tot unde am fost.

Am fost la cea mai mică parohie,
Dar şi unde erau mii, nu o mie.
Am urcat, am coborât,
Deloc nu mi-a fost urât.

Am încredere la drum,
Unde plec, ştiu că ajung.
Mai devreme ştiu că da,
Nicidecum a întârzia.

Acum, în an de sfârşit,
Veştile s-au înmulţit,
Cu mesaje, viziuni,
Şi cu câteva minuni.

Îmi dă Domnul că pot duce,
Şi înspre El vrea să mă urce.
Eu Îl rog să nu mă lase,
În necazuri sau în farse,

Că sunt multe la tot pasul:
-Doamne, ţine-mi puterea şi glasul!
Mă urăşte, mă atacă,
Uneori îmi stă în faţă.

Te rog,  Doamne, nu-l lăsa,
Să-ncurce cărarea mea.
Dă-l deoparte de oriunde,
Ca eu să pot pătrunde,

Şi să vin, Doamne, la Tine,
Nu singur, cu multă lume.
Iubesc lumea ca şi Tine,
Nu vreau rău, le vreau de bine,

Că sunt om, trăiesc şi eu,
Ştiu ce-i bine, ştiu ce-i greu;
Ştiu de multe, ştiu de mic,
Că de atunci le-am întâlnit.

Tu mi-ai scos de toate-n cale,
Chiar şi apă, şi mâncare;
Tot, şi haine Tu mi-ai dat,
Şi pe cap, şi de-ncălţat.

Tu, Doamne, mult m-ai iubit,
Pe toate le-am depăşit.
C-a fost bine, c-a fost greu,
Lângă mine ai fost mereu.

M-ai salvat, m-ai apărat,
Mai târziu mesaj mi-ai dat.
L-am primit, Te-am ascultat,
M-am mirat: am meritat?

Ştii ce dai şi cui trimiţi,
Ne mirăm, suntem uimiţi,
Cum prin şoapte vii la noi,
Când ne simţim reci şi goi.

Ne îmbraci, ne încălzeşti,
Pe toate ni le pregăteşti.
Merităm noi astea toate,
De la Tine, Maiestate?

Între timp, pe geam mă uit,
Văd ceaţă c-a apărut,
Şi s-a cam întunecat,
Soarele nu s-a culcat.

Şi s-a cam răcit un pic,
Aşa-i de an spre sfârşit.
În lume a fost un an greu,
Cel ce vine, nu ştiu eu.

A fot foc şi vijelie,
Apă-n deal şi pe câmpie,
Război şi mult terorism,
Cu atei şi satanism.

-Nu, astea nu vor lipsi,
Nici în anul ce-o veni.
-Dar poate s-or mai întoarce,
Şi măcar cruce or face.

De semne ce vor veni,
Vor striga şi vor răcni.
Doar atunci vor înţelege,
“Cu adevărat Dumnezeu este”.

S-au crezut mari şi zmei,
Şi-or da seama că-s atei.
Au fost şi aşa vor rămâne,
De n-or asculta de Tine.

Le dai timp cât se mai poate,
La Tine de a se-ntoarce.
Îi aştepţi în orice clipă,
Lumea e binevenită!

Vin copiii, nu flăcăii,
Sunt cei mici cu zurgălăii.
Din uşă în uşă ei bat,
Cu pluguşorul cel drag.

Încă se mai menţine,
Tradiţiile vechi, străbune.
Nu mai e de cum a fost,
Nu au haz, nu mai au rost.

Tot e consumism acum,
Chiar şi obiceiul străbun,
“Aho, aho şi hăi, hăi, hăi,
Mai sunaţi din zurgălăi,

La anu’ şi la mulţi ani,
Iar să ne daţi câţiva bani”.
De scris un pic m-am lăsat,
La biserică am plecat.

Acum la sfârşit de an,
Este cel mai bun balsam.
Era biserica plină,
Cu oameni şi de lumină.

Predica, nici nu mai spun,
Dinainte de ajun…
A fost şi cu meditaţie,
Şi după, cu adoraţie.

Cu Isus am stat, vorbit,
Pentru un an i-am mulţumit.
Am avut emoţii, nu glumă,
Mai are ceva să-mi spună.

-Sunt în casă aici la Tine,
Te ascult, orice-mi vei spune.
Te ascult, Doamne, te iubesc,
De la Tine orice primesc.

Îmi dai tot de ajutor,
Aşa simt de parcă zbor.
Ne înalţi şi ne ajuţi,
Şi noi parcă suntem muţi.

Nu-ţi răspundem la iubire,
Cel rău a pus stăpânire.
Cât mai poţi, Doamne, a răbda?
Ce a făcut cu lumea Ta?

A momit-o, a smintit-o,
De Tine a dezlipit-o.
Aleargă lumea şi zburdă,
Nu de Tine să audă.

Toţi sunt liberi, fac ce vor,
Dar când vei veni ca-n zbor,
Doamne, atunci s-or cruci,
Pe Tine când Te-or privi,

Căci vei coborî la noi,
C-o fi marţi, că o fi joi.
Deci, cu sufletul curat,
Aşa îl vrei, fără păcat.

Ne-ai iertat de la-nceput,
De păcatul cel avut.
Bun ai fost şi mereu eşti,
Cât de mult Tu ne iubeşti!

Nu ştiu cum eu ca să fac,
Ţin mai mult capul plecat.
Nu poate a mea privire,
Să te privească pe Tine.

Eşti Domn, Rege, Dumnezeu,
Eu sunt păcătosul Tău.
Greşesc în orice mişcare,
În faţa Domniei Tale.

Mă rog şi îmi cer iertare,
Să mă mai ţii pe picioare,
Să mai umblu, să mai merg,
Până din lume eu plec.

Plec şi eu că-mi vine rândul,
Nu voi moşteni pământul.
Am început una şi scriu alta,
Dar mă-ntorc şi eu ca roata.

Mă întorc şi scriu acum,
De an nou, e în ajun.
Se aud tobe, clopoţei,
Sunt şi urşi, şi zurgălăi.

Am un nepoţel mai mare,
Şi-a făcut banda cutare;
Medic, poliţai la urs,
Asta e, nu e de râs.

De la bătrâni au învăţat,
De an nou ei de umblat.
Sunt mai mari, acum flăcăi,
Să-i auzi când zic “ hăi, hăi…”!

Sunt bărbaţi în toată firea,
La “hăi, hăi” zguduie clădirea.
Au venit de ne-au urat,
Oh, ce mult m-am bucurat!

Aş fi strigat ca şi ei,
Nu mai pot plămânii mei.
Le-am dat bani, au fost cinstiţi,
“Şi la anul să veniţi”.

Sunt înalţi, sunt frumuşei,
Nu-i aşa? Sunt tinerei.
Câteva poze le-am făcut,
Ca aminte să-mi aduc,

Ca atunci când oi privi,
De ei îmi voi aminti.
Am fost copil ca şi ei,
N-am trăit cum trăiesc ei.

Eu mă bucur când îi aud,
Căci ca ei eu n-am făcut.
Este raiul pe pământ,
De în binele ce sunt!

Aşa să fie mereu,
Poate vom scăpa de greu.
“Du-te, greule, de aici!”
“ Nu, că am rădăcini adânci!

Mai stau până o să vină,
Să smulgă a mea rădăcină,
O ploaie sau un vânt mare,
Să mă dea jos din picioare;

Sau c-o drujbă ca să vină,
Tăiat sus de rădăcină”.
A crescut, răul e mare,
Peste tot, peste hotare.

Nu ştiu dacă se mai poate,
Binele de a se-ntoarce.
S-a golit, sacul s-a rupt,
Ba chiar flenduri s-a făcut,

Şi să cumperi un sac nou,
Vă spun drept, e foarte greu.
Mai suntem datori vânduţi,
Ne-au împrumutat prea mulţi.

Vor comisioane, dobânzi,
Uite aşa mai rău te afunzi.
Sunt baştani, sunt mandatari,
Fonduri mari de monetar.

Au cumpărat lumea toată,
Nu ştiu cum Domnu-i mai iartă.
Doar un pic El i-a oprit,
De în goana ce au pornit.

Au cumpărat tot pământul,
Vor să cumpere văzduhul;
Mai au ceva şi pe lună,
N-or avea nimic la urmă!

Aleargă în sus şi-n jos,
Mi se pare ruşinos.
Domnul ne-a dat la toţi,
Nu sferturi şi nici bucăţi.

Spun asta că nu mai pot,
De lumea ce spune “of”.
Domnul a împărţit pământul,
La bogat şi necăjitul.

Vedeţi unde s-a ajuns?
Şi ce stăpâni ni s-au pus?
E guvernul mondial,
E şi Fondul Monetar.

Sunt şi marii mastodonţi,
Fac maşini, dar cu roboţi.
Nu dă la lume de lucru,
Ţipă lumea ca urâtul,

Că n-are unde a munci,
Şi nici cu ce se hrăni.
Am păşit în noul an,
Şi din nou mă uit pe geam.

Este ceaţă şi-i cam rece,
Cu bine prin el vom trece.
Ceva mesaje am primit,
Le-am dorit cum mi-au dorit.

Bucurii, bubuituri, lumini...
Haideţi ca să fim mai buni.
La cumpăna dintre ani,
Uniţi să fim solidari,

Cum au fost înaintaşii,
Să arătăm ce pot urmaşii.
Lăsaţi râca, lăsaţi ura,
Hai să ne-nţelegeam de acuma.

De-om sta în stres şi tensiune,
Nu ne va fi deloc bine.
În noul an ce-am intrat,
Să-l dea Domnul mai bogat.

În lume pace să fie,
Oameni fără duşmănie.
Să ne ajute Dumnezeu,
Să dăm deoparte ce-i greu.

Tot în acest an ce-am intrat,
Domnul ni-l dea mai bogat,
În recolte şi în bani,
Să fim prieteni, nu duşmani.

Aici suntem călători,
Că-s săraci sau mari valori.
Sănătate, la mulţi ani,
Mai voioşi, mai solidari,
Şi în pungă mai mulţi bani!

                     1.01.2010 Anton Ciobanu

2 comentarii: