vineri, 3 noiembrie 2017

Hotărâţi-vă acum!

-Doamne, ai ceva de spus?
Iată-mă, încep de scris.
Nişte şoapte adineauri,
Erau pline de fiori.

Vrei să-mi spui? Am început,
Noutăţi ce vin de sus.
Doamne, simt parcă săgeţi,
Ce ar veni din multe părţi.

Ce înseamnă? Ce se întâmplă?
Parcă ceva mă frământă.
Nu-i de bine de cum simt,
Doar un pic m-am şi răcit.

Simt aşa nişte fiori,
Ce am trăit arareori.
Şi încă ceva mai simt,
Pe la piept şi pe la gât.

Ce sunt, Doamne, aceste semne?
Despre lume semn sau vreme?
-Iată, copile, îţi spun,
Cu vorba n-o să te ţin,

Fiindcă acum toţi vedeţi,
Ce evenimente se petrec.
Auziţi, aflaţi, vă spune,
De ce se petrece în lume.

-Da, Doamne, sunt vânturi, ploi,
Au ajuns şi pe la noi,
Munţi şi dealuri lunecând,
În mocirlă transformând.

Plouă acum în plină iarnă,
Cum ningea şi astă vară.
Sunt revolte tot mai multe,
Şi războiul se întinde.

Nu mai e de cum a fost,
S-a amestecat, încurcat tot.
Apa, focul şi-au dat mâna,
Viscolul şi cu furtuna,

Războiul cu terorismul,
Şi Falsul cu Anticristul.
Apocalipsa-i în toi,
Vrei să spui că vii la noi?

-Ce s-a scris, acum vedeţi,
Vor mai fi şi noutăţi,
Care stau să declanşeze,
Când butonul o să apese.

Tatăl este la comandă,
Nu ştiu dacă mai aşteaptă,
Că gluma s-a înteţit,
Să-l vedeţi pe Anticrist.

Totu-i gata, totu-i bun,
Că s-a pregătit destul.
A schimbat, a învârtit,
Vouă ce e de vorbit.

Îl vedeţi, o să vorbească,
Peste tot, în orice casă,
Prin tv şi internet,
E viclean şi e şiret.

Totul e perfect corect,
Că s-a pregătit atent,
De a ieşi deodată în faţă,
Elegant şi cu cravată.

Vorbeşte mai multe limbi,
Şi nu poţi ca să-l învingi.
Zeci de ani el a lucrat,
În Scriptură de schimbat,

Liturghier, sacramente.
El va spune că-s corecte,
Doar un pic modificat,
Că doar toate s-au schimbat;

Ostia şi ostensorul,
E timpul să îşi ia zborul,
Că sunt vechi, de atâta timp,
Cu altceva înlocuit;

Crucifixul şi altarul,
Că s-a spus, a fost Calvarul
Cu acele staţiuni
Lăsate acestei lumi.

Care? Ce Mântuitor?
Ce Golgota? Ce omor?
Nu-i adevărat nimic,
Doar lumea de păcălit.

Şi de porunci pentru lume:
Au fost, dar nu mai sunt bune,
Că trebuie libertate,
Dezlegare la păcate;

Facă omul de cum vrea,
Ce doreşte şi ar făcea.
Va îndrăzni, o să spună,
Că-i Cristosul de pe urmă.

De credinţă vă lăsaţi,
Şi pe el îl ascultaţi,
Are momeli peste tot,
De la savant pân’ la orb.

Te ademeneşte, convinge,
Până când ca el vei zice.
Are mulţi, are o gloată,
Mai ceva ca o armată,

Ce-i transmite şi îi spune,
De oriunde de prin lume.
Are avion modern,
Şi elicopter cu tren,

De a pătrunde, de a ajunge,
Pe oriunde se va duce,
C-o viteză ce uimeşte,
Nimeni nu îl urmăreşte.

Totul e ultramodern,
Pentru timp, pentru teren.
Nu-i blindat că nu e cazul.
Cu el va umbla şi Falsul,

Însă asta după Semn.
De asta vă spun, îndemn:
Fiţi atenţi, fiţi pregătiţi,
Pe Mine să mă primiţi,

Peste trei, două, o zi,
Tatăl, El va hotărî.
Totu-i gata, totu-i bine,
Semnul să-l trimit în lume.

Mintea limpede vă fie,
Şi privirea mereu vie,
Sufletul, trupul curat,
Cu spovadă şi rugat,

Liturghie cât mai des.
Veţi vedea că nu glumesc,
De faceţi de cum vă spun:
Fiţi pregătiţi ca-n ajun,

De în zori sau la amiază,
Se face o noapte neagră.
Va bubui, va trosni,
Cer, pământ s-or zgudui.

Două stele s-or ciocni,
Aşa tare va trosni.
O scânteie se aprinde,
În cruce se va extinde.

Totul în loc se va opri,
Când lumina veţi privi.
Va fi Crucea Glorioasă,
Va intra în piept, în casă.

Voi fi Eu, Mântuitorul,
Voi vorbi cu tot poporul.
De la şapte ani în sus,
Vă întreb şi vreau răspuns.

Vreau răspuns imediat,
Cu voi nu am mult de stat.
La întrebare răspuns,
După care Mă urc sus,

În timpul atât de scurt,
Pentru voi de pregătit,
Pentru voi, pentru ce-i bine,
În următoarele zile.

Alegeţi, fiţi curajoşi,
Răspunsul bun şi frumos.
Şansa e de partea voastră,
Să mergeţi în noua casă.

Un alt Semn, o altă şansă,
N-o mai fi în astă viaţă.
În alta se va schimba,
Şi de asta veţi uita.

Va fi lumină, iubire,
Întru tot doar fericire,
Cu Sfânta Treime şi Mama,
Aerul ca primăvara,

Cu aromă de la flori.
Va fi soare, vor fi nori,
Va fi umbră, va fi ploaie,
Toate vii, toate vioaie,

Dacă vreţi şi de vă place.
Timpul nu se mai întoarce.
Hotărâţi-vă acum,
De ales pentru acest drum.

Sunt Isus, Mântuitorul,
Şi vorbesc la întreg poporul:
Vă declar răspicat,
Că ce am spus e adevărat.
      10.12.2014, ora 23:15 Anton Ciobanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu