duminică, 15 ianuarie 2017

Rugăciune de dimineaţă care se spune zilnic

Isuse al meu, din toată inima mă unesc cu toate acele Sf Liturghii ce se celebrează azi pe întregul pământ. Eu ţi le jertfesc în unire cu intenţiunile Preasfintei Tale Inimi şi te rog, prin Inima Neprihănită şi Îndurerată a Mariei, păstrează din fiecare Sfântă Liturghie câte un strop al Sângelui Tău Preasfânt pentru nimicirea păcatelor şi pedepselor mele. Te mai implor ca prin puterea fiecărei Sfinte Jertfe:
- să fie iertat şi eliberat câte un suflet din Purgator,
-să se întoarcă la Tine câte un păcătos,
-să fie înlăturat pericolul de a muri un copil fără botez,
-un alt copil sa-şi păstreze harul nevinovăţiei,
-unui tânăr să-i fie arătată calea după Voia Domnului,
-un păgân să primească lumina Adevărului,
-să fie înlăturat un păcat de moarte şi anume, acela care ar fi cel mai dureros pentru Sfânta Ta Inimă,
-unui tânăr să-i fie dobândit harul preoţiei sau calea monahală,
-mie şi dragilor mei, harul statorniciei şi o moarte fericită în dragostea Ta.

Fără Tine nu vreau să mor, însă lângă Inima Ta Sfântă, sunt gata să mor acolo unde şi când îţi place Ţie. Amin.


Circa 35 milioane de sf Liturghii se celebrează zilnic pe tot globul pământesc la care eşti părtaş prin această rugăciune.


Un comentariu:

  1. Ce minunat, nu-i păcat sa pierdem atâtea haruri?
    Haideți sa beneficiem și noi de ele !!!!

    RăspundețiȘtergere