luni, 2 ianuarie 2017

Stai la pândă!


Despre ce am văzut, scris până acum,
Domnul are primul şi ultimul cuvânt.
Este primordial şi Preaînalt,
Că tot ce e, de El  a fost creat.

Omule, să nu te bată gândul,
Că Domnul nu-şi tine cuvântul.
De cum a hotărât, toate le-a făcut,
A stat şi El o zi şi s-a odihnit.

Uită-te, omule, la soare,
Ce putere mare are!
Că luminează nelimitat,
Cum în jos, şi în înalt.

Căldura care o trimite,
Oricând peste tot pătrunde.
Şi luna de cum stă sus?
Această întrebare ţi-ai pus?

Stelele în număr infinit,
Tot Domnul le-a aşezat sus,
Şi pământul zilnic rotind,
De la răsărit pân’ la răsărit.

Şi pe tine, om din tină te-a făcut,
Întorcându-te de unde ai venit.
E un labirint întreaga viaţă,
De cu seară şi de dimineaţă,

Să umbli, să vezi, bucuri de toate,
Şi calea să alegi în care parte.
Ţi-a mai dat porunci şi legi,
Pe care, omule, tu să le respecţi.

Tot ce ţi-a dat, nu trebuie plătit.
Vezi cât de multe El ţi-a dăruit?
Să le foloseşti după a Lui Voinţă,
Şi să-i răspunzi prin a ta credinţă,

Că nu e greu şi nici complicat,
În viaţa şi timpul care e gradat.
Toate au un început şi un sfârşit,
Nu uita şi la asta de gândit.

Câţi ani au trecut, ştie numai Domnul,
De când a creat întreg Universul.
Toate câte o perioadă au avut,
Acum e perioada cea de la sfârşit.

În timp s-au schimbat multe,
Şi trebuie ca la început făcute,
Curate, sfinte şi adevărate,
Nu ca acum, false şi trucate.

Te-ai jucat, omule, cu Dumnezeu,
Te-ai pus tu stăpânul Său.
Ce îndrăzneţ şi parşiv eşti!
Cu Lucifer sigur ai să locuieşti,

Dacă acum când semnele şi timpul,
Tot nu înţelegi că trăieşti sfârşitul,
Iar timp mai ai puţin la îndemână,
Câteva ceasuri sau poate următoarea ziuă.

Timpul se grăbeşte, seara coboară,
Când ziua este la amiază,
Şi nu o să mai ai timp de nimic,
Doar să te rogi, şi asta în genunchi,

La Domnul care te-a creat,
Pentru păcate, fapte de iertat.
Nu e mult, aşează-te la pândă,
Aşteaptă-L că trebuie să vină,

Cu gândul şi privirea la cer,
Să fii pregătit mereu pentru El,
Şi atunci numai aşa,
Vei putea sta în faţa Sa.

-Sunt în carte, sunt aproape,
Sunt şi în vieţile voastre!
Să Mă vedeţi vin acum,
Nu mai târziu sau curând.

Isus vouă v-a vorbit,
Despre început, sfârşit,
De lume şi câte sunt;
La voi Mă întorc pe pământ!
          luni, 2.01.2017, ora 18,15 Anton Ciobanu





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu