marți, 31 ianuarie 2017

Rugaţi-vă mult pentru preoţii Mei! Mesaj Maria Julianna din 18 ianuarie 2017


Acasă în Ora Îndurării Divine, Isus spune... Despre Sfânta Liturghie şi necesitatea rugăciunii pentru preoţi
Dragii Mei copii! Sfânta Liturghie este reînnoirea nesângeroasă, dar totuşi reală, a jertfei Mele de pe cruce. Sfânta Liturghie ţine în picioare lumea. Prin fiecare Sfântă Liturghie, Tatăl priveşte către omenirea păcătoasă prin Trupul Meu răstignit pe cruce şi vede ce jertfă am adus pentru mântuirea neamului omenesc. De aceea se înflăcărează de o şi mai mare îndurare pentru acesta şi revarsă şi mai multe haruri asupra păcătoşilor. În timp ce preotul celebrează Sfânta Liturghie, el este colegul Meu de muncă, care Mă întruchipează pe Mine. Atunci când rosteşte cuvintele Mele la persoana I-a singular: acesta este Trupul Meu, acesta este Sângele Meu, mă identific cu preotul Meu în mod deosebit şi-I cer ca şi el să se identifice cu Mine pe deplin. Să părăsească lumea, să se încreadă în Mine pe deplin, să-şi predea viaţa cu totul Mie şi să ceară cu evlavie ca Eu să fiu Cel care  trăiesc şi lucrez prin intermediul lui.  Doar prin astfel de preoţi pot să îndeplinesc planul Meu dintru veşnicie. Dacă un preot, repetă doar mecanic cuvintele prefacerii şi nu se identifică cu Mine, zădărniceşte sfântul Meu plan destinat lui şi  sufletelor ce îi sunt încredinţate şi aşa nu pot lucrez prin el, iar turma are de suferit lipsuri, deoarece nu este prin cine să revărs harurile Mele. Preoţii Mei au primit cele mai multe haruri. Un preot are voie să fie doar sfânt.  Poate atinge aceasta dacă se roagă, dacă posteşte pentru atingerea sfinţeniei vieţii şi dacă se străduieşte în mod conştient să transpună în fapte învăţăturile scrise în Evanghelie şi dacă, în viaţa cotidiană, se luptă cu hotărâre împotriva ispitelor satanei. Dacă se împotriveşte celui rău cu o credinţă neclintită şi-şi pune toată înrederea în Mine, atunci cazul e câştigat.
Micuţii Mei! Rugaţi-vă mult pentru preoţii Mei, fiindcă şi de ei depinde sfinţirea voastră. Am încredinţat sacramentele preoţilor Mei pe care vi le ofer prin intermediul lor, altminteri nu aţi ajunge la sfinţenia vieţii. Un har ieşit din comun: chiar dacă un preot celebrează Sfânta Liturghie într-o stare de păcătoşenie, sau ar da dezlegare în urma unei Spovezi, aceste sacramente sunt valabile şi în acest caz.  Dau toate aceste haruri datorită credincioşilor Mei. Fiecare suflet, fie preot sau credincios, poate să se umple de harurile Mele, în măsura în care îşi deschide sufletul în faţa Mea.  De aceea, dragii Mei copii, cer de la voi abandonarea totală de sine şi încrederea în Mine în orice stare a vieţii. Permiteţi-Mi să vă modelez Eu ca sfinţi, fiindcă dor Eu pot face aceasta. Voi să nu vreţi altceva a face decât să acceptaţi şi să îndepliniţi voinţa Mea.
Dacă înfăptuiţi învăţăturile cerute în Evanghelie, atunci aţi păşit deja pe calea sfinţeniei. Rugaţi-vă pentru preoţii Mei ca să primească harurile Mele cu inima deschisă! Să fie smeriţi şi ascultători şi mereu să Mă vestească şi să Mă dea oamenilor care le sunt încredinţaţi! Să nu caute propria slavă, ci să se străduiască a trăi în aşa fel încât oamenii să Mă preamărească pe Mine. Cea mai importantă virtute este smerenia, virtute pe care şi Eu însumi am trăit-o. Dacă meditaţi la pătimirea Mea, atunci v-aţi îngrozi de nivelul la care am putut coborî în trăirea umilinţei: batjocură, încoronare cu spini, răstignire. Dacă citiţi rugăciunea pe care am rostit-o în grădina Getsemani, unde am asudat sânge şi unde, tremurând, am cerut Tatălui să îndepărteze de la Mine paharul acesta ştiind dinainte ce Mă aşteaptă, dar imediat am adăugat: Nu voia Mea să fie ci a Ta. Această ascultare o cer de la voi, deopotrivă de la preoţi şi de la credincioşi. Sfinţenia vieţii este aşezată pe aceşti doi stâlpi: ascultarea şi smerenia. V-am arătat pildă ca să Mă urmaţi. Pe toată calea vieţii voastre urmaţi-Mă în renunţare de sine şi în purtarea crucii. Dacă o ţineţi de mână pe Mama voastră cerească şi-i cereţi mijlocirea, Ea vă va ajuta să nu rătăciţi niciodată de la strâmta cărare a mântuirii şi să împliniţi sfântul Meu plan dintru veşnicie care vă este destinat. Pentru aceasta vă binecuvântez, copiii Mei, în această lume haotică, cu iubirea nemărginită a Inimii Mele, cu binecuvântarea Mea întăritoare, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Întărire din Sfânta Scriptură: Evrei 10, 7. 16: „Atunci am zis: Iată vin...ca să fac voia Ta Dumnezeule...spune Domnul.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu